Fabula crizei recurente

Greierele scotian cânta din cimpoi la colt de strada. Criza era pe sfârsite, oamenii începusera sa se deschida la fata si la punga, aruncându-i câte un banut. Îsi propusese sa fie chibzuit, ca furnica din fabula.

            Mândru ca a învatat morala, îsi cumpara un kilt sa-i tina de cald la iarna, iar când vântul si ploile anuntara apropierea iernii, se porni spre casa furnicii, sa-i ceara un locsor în camara ei, pentru depozitarea agoniselii.

            Pe drum, o zari pe matusa cea bogata, lacusta, asezata pe o banca în parc. Aflându-i dorinta, binevoitoare, matusa îi oferi un spatiu în camara ei încapatoare, pe Raftul Banilor Siguri (Orice asemanare cu criptonimul RBS este pura întâmplare).

            Când veni iarna si nu mai gasea nimic de-ale gurii pe câmp, greierasul porni spre matusa. Vântul purta cu sine fulgii umezi ai crizei renascute. Dupa mai multe încercari zadarnice la usa zavorâta a matusii, ca sa nu cada în depresie, îsi aminti de  morala vechii fabule si se aseza din nou sa cânte, la colt de strada. Îngrijorati de propria soarta, trecatorii nu-i mai aruncau niciun banut.

            Înfometat, în cele din urma îsi vându kiltul, îsi cumpara o pâine si continua sa cânte:

Cri-cri-cri

Cri-za-gri

Nu credeam

C-o sa mai vii.

Morala:

Când seful bancii este o lacusta,

Ramâne scotianul fara fusta.