Al-Qaeda. Made in USA
De la atentatele din 11 septembrie, Statele Unite sunt în stare de război. America dă o bătălie pe viață și pe moarte cu Al-Qaeda, cea mai temută organizație teroristă din toate timpurile, care a jurat să distrugă SUA. Marea ironie a acestui conflict constă în faptul că rețeaua al-Qaeda s-a înființat și dezvoltat sub protecția americanilor. În urmă cu doar două decenii, teroriștii de azi erau socotiți de liderii Statelor Unite luptători pentru libertate.
Peste tot în lume, agenții, statele clientelare și sateliții săi sunt în defensivă morală, economică, politică și intelectuală. Mișcările de eliberare se ridică și se afirmă pretutindeni. Acest lucru se întâmplă pe fiecare continent locuit de oameni, în țări ca Afganistan, Angola, Cambodgia sau în America Centrală…ei sunt luptătorii pentru libertate.”
Textul de mai sus nu face parte, așa cum ați fi poate tentați să credeți, dintr-un decret religios emis de Osama ben Laden, chemând la jihad împotriva Statelor Unite. Cuvintele respective au fost rostite de președintele american Ronald Reagan, în celebrul său discurs din 8 martie 1985, care viza “Imperiul Răului” – Uniunea Sovietică. Luptătorii pentru libertate din Afganistan pomeniți de Reagan nu erau altcineva decât fundamentaliștii extremiști din zilele noastre, conduși, la fel ca acum 20 de ani, de Osama ben Laden. Acesta este marele secret, păzit cu strășnicie de conducătorii americani – faptul că Statele Unite au jucat rolul central în înființarea, organizarea și susținerea mișcărilor fundamentaliste care împânzesc lumea islamică, și care, în cele din urmă, au fost la originea dezastrului ce a lovit America.
Mujaheddinii afgani
Momentul big-bang al fundamentalismului islamic a fost războiul din Afganistan. Totul a început în aprilie 1978, când puterea a fost preluată de Partidul Democratic Popular. Printre obiectivele PDP figurau realizarea unei ample reforme agrare, dezvoltarea educației și a serviciilor sociale, egalitatea pentru femei și separarea între biserică și stat. Aceste țeluri s-au izbit de rezistența marilor proprietari de pământ, a clericilor musulmani și a șefilor de triburi. Sub masca apărării Islamului, cele trei forțe s-au coalizat împotriva guvernului de la Kabul. Mișcarea de rezistență s-a transformat într-una de eliberare națională în decembrie 1979 când, urmare a unei lupte interne din PDP, mii de soldați sovietici au intrat în Afganistan. Temându-se de răspândirea influenței URSS în regiune, Statele Unite și-au oferit imediat sprijinul luptătorilor din rezistența afgană – celebrii mujaheddini. Au urmat 10 ani de război crâncen. În cele din urmă, Uniunea Sovietică a fost obligată să se retragă din Afganistan în 1989, iar mujaheddinii au capturat capitala Kabul în 1992.
Planul Brzezinski
Politica Washington-ului în Afganistan a fost conturată de Zbigniew Brzezinski, consilierul pentru securitate națională al președintelui Jimmy Carter (1976-1980). De fapt, planul americanilor urmărea realizarea unui țel mult mai important decât retragerea trupelor sovietice. Brzezinski și succesorii săi doreau să răspândească fanatismul islamic în republicile musulmane sovietice din Asia Centrală, cu scopul de a destabiliza Uniunea Sovietică. Pentru atingerea acestui rezultat, Statele Unite au sprijinit mișcarea de rezistență afgană cu peste 6 miliarde de dolari, sumă concretizată în arme, mijloace de propagandă și instructori militari.
Propaganda islamică a fost promovată cu virulență de postul de radio Liberatatea, sponsorizat de Congresul SUA. Americanii s-au folosit și de alianța cu dictatorul militar al Pakistanului, generalul Zia ul-Haq. Astfel, în 1986, șeful CIA, William Casey, a acceptat propunerea serviciului secret pakistanez de a recruta luptători din întreaga lume pentru Jihadul afgan. Între 1982 și 1992, cel puțin 100 000 de militanți islamici au venit în Pakistan, unde au studiat în școlile teologice fundamentaliste și au fost instruiți de agenți CIA.
Operațiunea “Ciclon”
Viitorii teroriști musulmani au fost antrenați însă nu numai pe teritoriul Pakistanului, ci și pe cel al Statelor Unite. În cartea sa, “Războaie nesfinte: Afganistan, America și terorismul internațional”, ziaristul John Cooley a publicat detalii despre “Ciclon”, una din cele mai secrete operațiuni din istoria CIA. În cadrul acesteia, musulmanii recrutați în SUA pentru jihad erau trimiși la Camp Peary, tabăra de antrenament a CIA din statul Virginia, unde tinerii afgani și arabi din Egipt și Iordania și chiar unii negri musulmani din SUA erau învățați “tehnici de sabotaj”.
Ziarul britanic “Independent” a dezvăluit că Ali Mohammed, unul din teroriștii acuzați de comiterea atentatelor asupra ambasadelor SUA din Kenya și Tanzania, în anul 1998, a fost recrutat la Centrul de Refugiați Kifah din Brooklyn, New York. Mohammed a devenit chiar membru al “Beretelor verzi”, unitatea de elită a armatei americane. El a fost trimis în Afganistan, unde i-a antrenat pe adepții lui Osama ben Laden. Printre cei instruiți de Ali Mohammed s-a numărat și El Sayyid Nosair, care a fost închis în 1995 pentru uciderea rabinului Meir Kahane și pentru tentativa de aruncare în aer a World Trade Center, în 1993.
Osama ben Laden
Principalul destinatar al fondurilor oferite jihadului afgan de către Statele Unite a fost organizația pakistaneză Maktab al Khidamar (MAK), care distribuia recruți, bani și echipamente facțiunilor mujaheddine din Afganistan. În spatele Maktab al Khidamar se afla ISI, echivalentul pakistanez al CIA. Una din cele trei persoane care conducea MAK era nimeni altul decât Osama ben Laden, care a și rămas singur la conducerea organizației, începând cu 1989. Ben Laden, fiul proprietarului cele mai mari firme private de construcții din lume, s-a alăturat jihadului afgan în 1980. După ce a luptat o vreme împotriva trupelor sovietice, Osama s-a specializat în recrutarea, finanțarea și antrenarea mercenarilor musulmani. Milt Bearden, șeful rețelei CIA din Pakistan între 1986 și 1989, susține că Osama ben Laden primea în fiecare an între 200 și 300 de milioane de dolari din Arabia Saudită și Golful Persic pentru susținerea mișcării de rezistență afgane. De altfel, activitatea sa se bucura de binecuvântarea dinastiei ben Laden și a CIA, care coopera strâns cu serviciile secrete pakistaneze.
Al-Qaeda – “Baza”
În 1986, Osama ben Laden a cumpărat echipamente de construcție din Arabia Saudită, pe care le-a adus în Afganistan. Folosindu-și cunoștințele dobândite la universitate, unde a primit diploma de inginer civil, el a ridicat tabere de antrenament pentru luptătorii islamici. Aceste tabere, etichetate astăzi drept “universități teroriste”, au fost construite în colaborare cu ISI și CIA. Se estimează că prin tabere au trecut 35 de mii de militanți musulmani, care au fost instruiți de agenți pakistanezi, englezi și americani.
Într-un interviu acordat ziarului britanic Observer, Tom Carew, un fost membru al trupelor SAS, a declarat că “americanii erau dornici să-i învețe pe luptători tehnicile terorismului urban – atentate cu mașini-capcană și altele, pentru a-i putea lovi pe ruși în marile orașe..Astăzi, mulți dintre ei folosesc cunoștințele dobândite pentru a se război împotriva celor pe care-i urăsc.”
În anii 1987-1988, ben Laden a înființat al-Qaeda (Baza), care avea pe atunci rolul de a administra taberele de antrenament.
Marea cotitură
Teroristul saudit a devenit dușmanul Statelor Unite după ce, în 1990, familia regală saudită a permis staționarea a peste 540 de mii de soldați americani pe teritoriul Arabiei Saudite, în urma invadării Kuweitului de către Irak. Percepând acest lucru ca pe un sacrilegiu, ben Laden a chemat la răsturnarea regimurilor din Golful Persic, declarând că datoria musulmanilor din întreaga lume este izgonirea Statelor Unite din regiunea Golfului. După ce, în 1994, i-a fost retrasă cetățenia saudită, ben Laden a plecat în Sudan și s-a întors în Afganistan, în mai 1996. Urmarea o știm cu toții. Taberele de antrenament, odinioară gazde primitoare pentru instructorii americani, au devenit pepiniera teroriștilor care aveau să execute devastatoarele atacuri teroriste din 11 septembrie…
După atentatele din 2001, Zbigniew Brzezinski a fost întrebat dacă regretă sprijinul necondiționat acordat promovării mișcărilor de rezistență islamice. Brzezinski a răspuns astfel: “Ce a fost mai important din punct de vedere istoric? Talibanii sau căderea Imperiului Sovietic? Câțiva musulmani răzvrătiți sau eliberarea Europei Centrale și sfârșitul Războiului Rece?”. Răspunsul marelui strateg american s-ar putea dovedi însă prematur, dacă al-Qaeda va reuși să pună în practică amenințarea de a distruge Statele Unite.



