Slujirea de duminică la biserica greco-catolică din Ungheni-Mureș

“Zahee grăbește-te de coboară căci astăzi în Casa Ta trebuie să rămân”, (Luca 19:5)

Mică, frumoasă și foarte cochetă. Așa aș creiona eu, ca simplu mirean, biserica greco-catolică cu hramul “Sfânta Treime” ce se află așezată la marginea cartierului de blocuri din Ungheni. Lucian Dudaș, un preot tânăr, dar cu mult har, păstorește o comunitate care, deși relativ scăzută ca număr, se dovedește a fi însă foarte activă, prezentă și în același timp preocupată de rezolvarea problemelor ei, dar și ale obștii din care face parte.

Un ortodox printre greco-catolici. Timp de mai bine de o oră am asistat la slujba greco-catolică de duminică cu satisfacția că mă aflu printre frații de același neam participând la un moment comun de înaltă trăire creștină. Desfășurată după un tipic oarecum asemănător cu cel ortodox, slujba la care am fost prezent nu numai cu trupul, dar și cu sufletul mi-a provocat aceeași stare de grație religioasă pe care o simt ori de câte ori particip la slujbele ortodoxe duminicale din cartierul meu, Dâmbul Pietros. O dată în plus, am constatat că sunt prea puține cele ce ne despart…dar enorm de multe lucruri care ne apropie.

“Biserica s-a construit cu multă trudă, dar și cu multă speranță în suflet”

Absolvent în anul 2000 al Facultății de teologie “Buna Vestire” din Blaj“, părintele paroh Lucian Dudaș, păstorește comunitatea greco-catolică din Ungheni din data de 1 martie 2001. Începuturile au fost grele dar au fost depășite cu bine pentru că, spune domnia sa “Biserica s-a construit cu multă trudă, dar și cu multă speranță în suflet”. “Biserica noastră a renăscut timid, după cum prea bine știți, a continuat părintele. Au fost aproape 50 de ani de comunism brutal, credința interzisă, iar bună parte din clerul nostru a dispărut în pușcării, ne-a mai relatat preotul Dudaș. După ce pe data de 9 iunie 2002 a fost pusă piatra de temelie, pe data de 7 septembrie 2008, în prezența Prea Fericitului Lucian Mureșan, arhiepiscop major al Bisericii Unite cu Roma, biserica noastră a fost sfințită. La început, aici la Ungheni, au fost doar 21 de familii greco-catolice. Apoi numărul lor a crescut, astfel încât azi numărăm 79 de familii sau altfel spus, 175 de membri participanți la slujbe. Pot spune cu satisfacție că am depășit greutățile începutului de drum. Iar speranțele noastre de viitor se bazează pe cifre: anul trecut, am oficiat 10 botezuri, 4 căsătorii și o înmormântare. ”.

“Nădăjduim că ni se va face dreptate. Noi avem răbdare”

“Credincioșii noștri, a continuat părintele Dudaș, vin la slujbe în mod regulat, mai ales duminica și în sărbători, dar vin și la slujbele pe care le oficiez marțea și joia”. Întrebat ce probleme are comunitatea greco-catolică, părintele mi-a răspuns simplu: “Cred că aceleași pe care le are tot poporul român, dar noi, cei din Ungheni, mai avem și una a noastră, și anume procesul pe care l-am intentat anul trecut statului român, în speță, Parohiei ortodoxe din Ungheni. Pe lângă faptul că nu ni s-a retrocedat niciun bun din zonă care a aparținut bisericii noastre până în anul 1948, ne-am văzut puși și în această ingrată situație de a recurge la proces deoarece biserica ortodoxă de aici a ajuns până acolo încât a început a demola vechea noastră biserică greco-catolică pe care noi o revendicasem anterior. Deocamdată, prin ordonanță președențială, s-a întrerupt demolarea bisericii noastre de cei care ridicau peste ea una ortodoxă. Nădăjduim că până la urmă ni se va face dreptate. Noi avem răbdare”. Am plecat de la Ungheni cu sentimente amestecate. Pe de-o parte trăiam sentimentul că participasem la un moment de spiritualitate creștină care m-a îmbogățit sufletește. Pe de altă parte eram dezamăgit de faptul că oamenii – în aceste vremuri tulburi, ce ascund în derularea lor mari cumpene ce vor veni pentru neamul românesc – mai pot trăi patimi lumești care să-i învrăjbească, când mai mult ca oricând se cere unitate de faptă, dragoste de neam și credință. Și n-am putut să nu mă gândesc la cuvintele spuse de Iorga în preajma fatidicului an 1940: “Vai ție popor al meu, că mari primejdii ți se pregătesc”. Liniștea sufletească și speranța mi-a venit însă gândindu-mă la Petre Å¢uțea, acest monument de gândire românească, care spunea inspirat trimițându-ne cu sufletul și mintea spre credință: “Fără Dumnezeu, omul rămâne doar un biet animal rațional și vorbitor, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri”.

Nicolae BALINT