Ambasadorul Bulgariei în vizită oficială la Sighișoara
Ambasadorul Republicii Bulgaria în România Excelența Sa, Konstantin Andreev a efectuat, ieri o vizită la Sighișoara, venind de la Sibiu, cu următoare oprire la Brașov.
Miercuri seara diplomatul bulgar a făcut un tur al Cetății Medievale, iar joi a trecut pe la Muzeul de Istorie și a vizitat Orașul de Jos cu zona industrială. De la ora 10, ambasadorul Bulgariei a fost primit la Primărie de către viceprimarul Sorin Savu, cu care a discutat despre posibilitatea înfrățirii municipiului nostru cu un oraș bulgar. Ambasadorul s-a arătat încântat de frumusețea și farmecul Cetății Medievale și a promis că va căuta un oraș partener, care să se asemene din punct de vedere istoric și economic cu Sighișoara astfel încât acestea să aibă în viitor interese comune. Totodată acesta a declarat că este important ca între cele două orașe să existe un schimb și în domeniul turismului ținând cont de faptul că Sighișoara are un potențial deosebit în acest domeniu. Totuși domnia sa a evitat să pronunțe denumirea unei localități, deoarece consideră că primul pas este de a lua legătura cu autoritățile bulgare, pentru a nu suprapune posibila colaborare cu Sighișoara cu legături deja existente ale orașelor bulgare, cu alte orașe din România. Viceprimarul Sorin Savu i-a explicat ambasadorului că Sighișoara nu a mai avut până acum nici un fel de relații cu autorități bulgare, primind cu multă disponibilitate intenția de înfrățire. În plus, vicele i-a solicitat ambasadorului un program al Burselor de Turism din Bulgaria, în perspectiva participării unei delegații sighișorene pe viitor la o astfel de manifestare. (F.C.)



