Bomba demografică palestiniană

Israel – pe cale de a deveni un stat arab?

Conflictul secular dintre evrei şi palestinieni ar putea avea un final cu totul neaşteptat. După ce au fost învinşi în cinci războaie, arabii se pregătesc să-şi ia revanşa printr-o armă infailibilă – fertilitatea mamelor palestinene. Potrivit unor experţi, schimbările demografice care au loc în Israel şi în regiunea West Bank vor conduce într-un viitor apropiat la o majoritate arabă în cadrul statului evreu.

În cercurile politice israeliene se vehiculează tot mai des un scenariu de coşmar pentru viitorul statului evreu. În ciuda imensei sale puteri militare, Israelul este pe cale să piardă bătălia cu arabii din cauza unei “arme” cu explozie întârziată – bomba demografică palestiniană, aşa cum este denumită de analiştii politici din regiune.   
Ameninţarea demografică este atât de presantă încât în decembrie 2003, Abraham Burg, ex-preşedinte al parlamentului israelian, a avertizat că “peste un an sau doi, undeva între râul Iordan şi Marea Mediteerană, se va naşte primul palestinian din generaţia care va constitui peste 20 de ani majoritatea arabă din Israel”.

Motive de îngrijorare

Datele demografice reflectă cu acurateţe previziunea lui Burg. În prezent, evreii reprezintă aproximativ 81 la sută din totalul populaţiei Israelului, de 6,75 de milioane de locuitori, restul fiind constituit din arabi (1.300.000) şi alte minorităţi. Pe termen lung, perspectivele sunt alarmante. Sporul natural al arabilor este de aproape 5 la sută pe an, faţă de 3 la sută, în cazul evreilor. În plus, creşterea populaţiei evreieşti a fost frânată drastic de violenţa necontenită şi de stagnarea economică din ultimii trei ani. Deşi premierul Ariel Sharon a promis că va atrage un milion de evrei în acest deceniu, imigrarea în Israel este la cel mai scăzut nivel din ultimii 15 ani. De asemenea, în ciuda stimulentelor financiare oferite cuplurilor care au mai mult de un copil, populaţia evreiască are cel mai mic ritm de creştere din 1990 încoace.
Conform unor analize făcute de experţi americani, populaţia Israelului se va dubla în următorii 45 de ani, cea din West Bank în 21 de ani, iar cea din Gaza în 15 ani. Acest lucru înseamnă că palestinienii şi arabii israelieni din West Bank, Gaza şi Ierusalimul de Est vor surclasa numeric populaţia evreiască începând cu anul 2020.

În umbra arabilor

Liderii arabi sunt conştienţi de această tendinţă. În noiembrie 2001, Centrul Al-Ahram pentru Studii Politice şi Strategice din Londra a întocmit un raport care susţine teza sfârşitului conflictului arabo-evreiesc prin schimbarea balanţei demografice în interiorul frontierelor statului israelian. Potrivit raportului, “o rată înaltă a natalităţii palestiniene, cuplată cu o stopare a imigraţiei evreilor în Israel, va duce la stabilirea unui stat palestinian-arab în cadrul căruia evreii vor trăi >. Arabii israelieni sunt sfătuiţi să acţioneze pentru stoparea imigraţiei evreieşti în Israel şi să ofere sprijin economic arabilor care doresc să vină în Israel.
Editorul raportului consideră că “arabii ar putea deveni majoritari în Israel până în anul 2035, şi vor fi cu siguranţă majoritari în 2048, la un secol după prima lor înfrângere suferită în războaiele cu evreii.”
Experţii evrei susţin însă că schimbarea raportului demografic se va produce mult mai curând. Primul care a lansat un astfel de avertisment a fost Arnon Soffer, profesor de geografie la Universitatea din Haifa. În anii 1980, Soffer a prezis că evreii vor fi depăşiţi numeric, atât în Israel cât şi în teritoriile ocupate, până în 2010. La acea vreme, concluziile omului de ştiinţă au trecut neobservate. Între timp, situaţia s-a schimbat. În februarie 2001, chiar în noaptea în care a fost ales prim-ministru, Ariel Sharon i-a cerut lui Soffer o copie a lucrării despre ameninţarea demografică la adresa Israelului. Era acelaşi studiu care l-a determinat pe Yasser Arafat să declare, la sfârşitul anilor 1980, că “pântecele femeilor palestiniene” este cea mai puternică armă a poporului său…

Soluţii extreme

Într-un interviu acordat revistei “Forward”, Arnon Soffer a repetat avertismentele sale: “Am tot spus… Oameni buni, sfârşitul statului Israel este aproape!… şi deodată, în ultimii trei ani, solzii de pe ochii oamenilor au căzut. Opinia publică şi-a schimbat atitudinea odată cu Intifada şi atacurile sinucigaşe cu bombă. Oamenii şi-au dat seama că au de-a face cu o situaţie nouă. Nu mai există foarte mult timp pentru a preveni situaţia în care evreii vor deveni minoritari în propria ţară.”
Soffer este de părere că ideea unei înţelegeri cu palestinienii este utopică şi că Yasser Arafat joacă la nesfârşit cartea negocierilor, mizând de fapt pe atuul demografic.
În viziunea profesorului din Haifa, Israelul ar trebui să le ofere palestinienilor 85 – 90 la sută din regiunea West Bank şi Ierusalimul de Est, cu excepţia Muntelui Templului şi a Muntelui Măslinilor: “Dacă aceste măsuri vor fi implementate, în 2020 între graniţele Israelului vor rămâne 1 300 000 de arabi, în timp ce populaţia evreiască va fi de 6 milioane. Dacă însă graniţele nu se vor schimba, numărul evreilor va fi de 6,3 milioane, iar al arabilor de 8,7 milioane.”
Există însă tot mai multe voci care susţin soluţii extreme pentru rezolvarea problemei demografice. O serie de reprezentanţi de frunte ai societăţii israeliene cred că trebuie aplicată o politică de apartheid, care să-i priveze pe palestinieni de la exercitarea unor drepturi civile.
În viziunea lui David Landau, editorul ediţiei engleze a ziarului Ha’aretz, o asemenea măsură este necesară pentru a evita situaţia în care palestinienii vor abandona propunerea coexistenţei a două state şi vor insista pe dobândirea dreptului de vot în cadrul unui Israel lărgit.
Cele mai radicale opinii susţin că o politică de expulzare sau transferare a populaţiilor arabe şi palestiniene ar fi soluţia optimă de rezolvare a problemei demografice din Israel.
Recent, Uzi Cohen, un membru influent al partidului Likud, de guvernământ, a propus “purificarea etnică masivă” a non-evreilor din Israel. El a declarat la radio că în Israel există un sprijin larg pentru expulzarea palestinienilor: “Mulţi oameni susţin această ideee, dar puţini sunt dispuşi să vorbească public despre ea”. Potrivit lui Cohen, Israelul, Statele Unite, Uniunea Europeană şi statele arabe bogate ar trebui să-şi unească eforturile pentru a crea un stat palestinian în nordul Iordaniei: “Palestinienilor ar trebui să li se acorde 20 de ani pentru a părăsi voluntar Israelul. În cazul în care nu pleacă, vor fi expulzaţi prin forţă”.
Până acum, premierul israelian Ariel Sharon a fost rezervat faţă de ideea expulzării palestinienilor. Abordat anul trecut pe această temă de unii membri ai Likud, Sharon a declarat că “situaţia internaţională nu este prielnică transferului sau expluzării palestinienilor”.

Peste 3,7 milioane de palestinieni, refugiaţi şi descendenţi ai lor, sunt înregistraţi de agenţiile ONU din Iordania, Siria, Liban, West Bank şi Gaza. Aproape jumătate din cei 3 milioane de palestinieni care trăiesc în West Bank şi Gaza More sunt refugiaţi, şi peste 600 000 dintre ei trăiesc în tabere. Din cei 1,1 milioane de locuitori ai Fâşiei Gaza, 824 de mii sunt refugiaţi. Iordania adăposteşte cei mai mulţi refugiaţi – aproximativ 1,6 milioane, din care 280 000 trăiesc în 10 tabere.
Alţi 376 000 de palestinieni trăiesc în Liban, iar 383 000 în Siria.

Pe data de 14 mai 1948, David Ben-Gurion a proclamat la Tel-Aviv independenţa Israelului. Declaraţia a declanşat o invazie din partea a cinci ţări arabe: Egipt, Siria, Transiordania, Liban şi Irak. În următoarele 15 luni, Israelul şi-a extins teritoriul în nordul Galileei şi în deşertul Negev. Un alt rezultat al războiului a fost naşterea problemei refugiaţilor palestinieni. Peste 700 de mii de palestinieni au fugit sau au fost expulzaţi din zonele care aparţin astăzi statului evreu şi s-au aşezat în teritoriile cunoscute sub numele de West Bank şi Fâşia Gaza, precum şi în Transiordania, Siria şi Liban, în mici comunităţi din Egipt, Siria şi state din Peninsula Arabică. La sfârşitul războiului din 1948, mai puţin de o jumătate de palestinieni au rămas în locurile lor de origine – 150 000 în Israel, aproximativ 400 000 în West Bank şi 60 000 în Fâşia Gaza.