Angajatorii sunt obligați să plătească controalele medicale
“Prin această hotărâre de guvern, venim practic și explicăm legea; înseamnă alinierea legislației din România la cea europeană. Avantajele sunt atât pentru angajator-care știe ce are de făcut, cât și pentru angajat, care își face astfel analize conforme cu locul de muncă. Probabil angajații vor citi mai puțin această reglementare, dar angajatorii vor fi obligați să o facă”, a explicat Eugen Nicolăescu, Ministrul Sănătății.
Angajatorii din orice domeniu de activitate, atât din sectorul public cât și din cel privat, vor fi obligați să respecte reglementările privind supravegherea sănătății angajaților, prevede o hotărâre de guvern adoptată săptămâna aceasta. Astfel angajatorii au obligația să asigure fondurile necesare și condițiile pentru efectuarea serviciilor medicale profilactice, respectiv examenul medical la angajarea în muncă, un examen medical periodic, precum și controlul medical de adaptare la reluarea activității. Examenul medical de adaptare în muncă se efectuează la indicația medicului specialist de medicina muncii în prima lună de la angajare și are drept scop completarea examenului medical efectuat la angajarea în muncă, ajută organismul angajatului să se adapteze noilor condiții, determină depistarea unor cauze medicale ale neadaptării la noul loc de muncă și recomandă măsuri de înlăturare a acestora. Examenul medical periodic se efectuează în scopul confirmării sau infirmării aptitudinii în muncă pentru profesia/funcția și locul de muncă pentru care s-a făcut angajarea ca și pentru depistarea apariției unor boli care constituie contraindicații pentru activitățile și locurile de muncă cu expunere la factori de risc profesional. De asemenea, acest examen își propune diagnosticarea bolilor profesionale și a celor care constituie risc pentru viața și sănătatea celorlalți angajați, depistarea bolilor care constituie risc pentru securitatea unității, pentru calitatea produselor sau pentru persoanele cu care angajatul intră în contact prin natura activității sale.
Sănătatea la locul de muncă
Promovarea sănătății la locul de muncă se realizează prin serviciile de medicină a muncii, care implementează programe de informare, educare și formare profesională. Medicii de medicină a muncii consiliază angajații cu privire la sănătatea și igiena la locul de muncă. Actul normativ adoptat de Guvern precizează că angajații trebuie să fie informați în legătură cu rezultatele examinărilor medicale și au acces la toate informațiile referitoare la starea lor de sănătate. Medicul specialist de medicină a muncii și medicul de familie se vor informa reciproc cu privire la apariția unor modificări în starea de sănătate a lucrătorului. La schimbarea locului de muncă angajatului i se vor înmâna, la cerere, copii ale dosarului său medical și ale fișei de expunere la riscuri profesionale, pentru a fi predate la structura de medicină a muncii din unitatea respectivă. La întreruperea temporară sau definitivă a activității, structura de medicină a muncii va preda dosarul medical al acestuia medicului său de familie. (I.O.)



