Anonimii și “anonimele” lor…

O practică larg răspândită și în același timp încurajată de autoritățile comuniste în anii ’50 era aceea a scrisorilor anonime adresate organelor de partid de către oamenii muncii. Acestea se adăugau astfel “turnătoriilor” practicate de informatorii și colaboratorii Securității. Aspectele sesizate erau diverse și nu de puține ori hilare. În ciuda faptului că în întreprinderi se instituiseră între timp așa-numitele “Registre de reclamații și sesizări” – un cadru instituționalizat pentru diversele turnătorii pe față – practica scrisorilor anonime s-a menținut și în anii ’70. Cei care le concepeau, din varii motive, nu doreau să-și deconspire identitatea.

Spre deosebire însă de deceniile cinci și șase când o anonimă însemna deseori o condamnare – de cele mai multe ori fără a fi verificate veridicitatea celor relatate în cuprinsul ei – în anii șaptezeci și cei care au urmat până în 1989, o anonimă nu mai avea aceleași consecințe. Ea se solda uneori cu demararea unor cercetări pe marginea celor vizate în anonimă, iar atunci când aspectele sesizate se dovedeau într-adevăr reale se luau măsuri pe linie de partid și mai rar măsuri care să vizeze răspunderea materială sau penală, după caz, a celui vinovat. Partidul “veghea la păstrarea purității ideologice” a membrilor ei și uneori era dispus chiar și la compromisuri pentru a păstra aparențele de normalitate. Conținutul acestor anonime avea în vedere în principal, așa-zise “fapte nedemne”, numite și “comportament imoral” sau “neprincipial”. E de presupus că în spatele acestor anonime stăteau de fapt chiar unii soți (soții) “încornorați”, ori chiar amantele care nu mai prezentau interes pentru cel în cauză. Erau sesizate însă și alte aspecte, precum primirea de foloase necuvenite, relații cu străinii, ori altele mai puțin obișnuite, cum ar fi de exemplu solicitarea unor pensii de merit pentru activitate ilegală ca membru al PCR pe timpul cât acest partid activase în afara legii etc…Când aspectele sesizate se adevereau ele se constituiau în “file” (și “pete”) adăugate în dosarul personal aflat la biroul cadre de la secția regională de partid și puteau deveni adevărate “pietre de moară” atunci când se punea problema promovării celui în cauză.

Char și securiștii mai călcau uneori “strâmb”

În 1974, Rehner Friederic din Sighișoara, instructor al Comitetului Județean Mureș a fost reclamat de către un “anonim” (bine intenționat) că are “o comportare nedemnă și relații neprincipiale” cu secretara Consiliului popular și că este deseori văzut sub influența băuturilor alcoolice. Comisia care a cercetat cele sesizate a ajuns la concluzia că nu se confirmă respectivele acuzații și drept urmare Colegiul de partid Mureș nu a dispus măsuri împotriva sa pe linie de partid. Nu la fel au stat lucrurile cu fostul comandant al Secției de Securitate din Sighișoara, Alexandru Oprea. Tot un “anonim” l-a reclamat și pe acesta că ar fi comis abateri grave de la conduita morală. După cercetările de rigoare, care în cazul acestuia, probabil s-au confirmat, Colegiul de partid a recomandat “vot de blam”, ca sancțiune pe linie de partid, iar ca măsură administrativă să fie destituit din funcție și mutat. Acesta a și fost destituit și mutat la scurt timp, într-o funcție operativă la Inspectoratul Județean de securitate din Târgu Mureș. Un alt caz luat în discuție în 1974, elocvent pentru moravurile unor mai mari din Securitatea mureșeană, fapt luat de altfel în dezbaterea Colegiului de partid Mureș, a fost cel al lui Ioan Nechifor Moldovan, fost maior. Absolvent al Facultății de drept, om căsătorit și tată a doi copii, Modovan “se-namorase” de mai multe ori, uitând de responsabilitățile de serviciu și de familie. Acesta a fost încadrat în MI în 1952 și trecuse prin mai multe funcții: lucrător operativ, inspector principal, șef de birou, iar din 1972 devenise șef serviciu I la Inspectoratul Județean de securitate. Propriile “organe” ale securității, contraspionajul (protecție internă i-am zice noi astăzi, contrainformații i se spunea însă atunci) vegheau cu vigilență. În raportul întocmit de aceste organe și oferit Colegiului de partid, se menționa că prima aventură, Moldovan ar fi avut-o în 1965 (femeia își părăsise chiar soțul venind la Târgu Mureș), a doua în ’70 cu o angajată a Inspectoratului și cea de-a treia din cariera de ofițer, curmată brusc pe motiv de “hormoni prea jucăuși”, Moldovan ar fi avut-o tot în ’70, dar spre sfârșitul anului. A fost o aventură de coșmar încheiată aproape tragic. Cea care intrase în grațiile maiorului, o studentă mureșeancă, a făcut o cădere psihică la un moment dat și încercase să-i asasineze soția. Drept urmare, studenta a fost internată la psihiatrie cu un diagnostic sever, psihopatie, iar cariera maiorului de securitate a luat sfârșit. După îndelungi dezbateri, Colegiul de partid a propus în iunie 1973, scoaterea lui Moldovan din rândul cadrelor active ale securității pe motiv că, citez: “prin comportarea lui a lovit grav în prestigiul instituției”.

Primarul reclamat de săteni

Tot în anul 1974, o scrisoare semnată de 22 de săteni din Rușii-Munți sesiza mai multe aspecte referitoare la presupuse fapte de corupție ale lui Ioan Bălan, secretar al Comitetului comunal PCR și primar al comunei. Dacă sătenii semnaseră respectiva scrisoare și-și indicaseră numele, prenumele și adresa cât se poate de clar, cel care-i îndemnase să ia atitudine împotriva primarului dorise să rămână anonim. Cercetările inițiate în comună de către Comitetul Județean de partid Mureș – care a trimis în acest scop o comisie de cercetare la fața locului – au dus însă la infirmarea aspectelor sesizate, dar a stabilit identitatea celui ce-i “montase” pe săteni împotriva primarului: Alexandru Dumbravă, salariat al Cooperativei de consum din Reghin, originar din Rușii-Munți, care din motive personale (neexplicate de acesta) recursese la acel act. Pe frații Ioan și Vasile Chiorean din Solovăstru i-a vizat însă o scrisoare anonimă. Primul dintre ei era învățător, dar și locțiitor al secretarului comunal de partid și era acuzat de consum exagerat de alcool și de violență fizică și verbală. Cel de-al doilea era profesor și era acuzat că și-ar fi însușit din ghinda recoltată de elevii școlii și că ar fi dat note fără să-i asculte pe elevi, etc. Nici chiar înalta lor protecție – erau frații lui Pavel Chiorean, prim secretar al Comitetului municipal de partid din Târgu Mureș – nu i-a putut salva de “mânia proletară”. La recomandarea Colegiului de partid au fost sancționați pe linie de partid, ba chiar mai mult, un văr de-al celor doi Chioreni în discuție, directorul școlii din Solovăstru, vărul celor doi, pe numele său Toader Chiorean, a fost schimbat din funcție pentru faptul că a fost “neprincipial” în relația cu neamurile sale.

“Relații” cu străinii – un fapt deosebit de grav

Un alt caz, care de data acesta ilustrează buna cooperare dintre organele de partid și cele de securitate, se referă la situația lui Vasile Rugină instructor în acel moment (1974) la sectorul cadre al Comitetului Județean de Partid Mureș. Acesta întreținea de aproape 6 ani, relații cu Fogel (fost Nirsch) Andor, originar din Târgu Mureș și care, în 1968, profitând de o excursie în străinătate, rămăsese în Belgia. Rugină îi trimitea (și primea) scrisori de la Fogel prin intermediul familiei Alexandrina și Pompei Botezan. Recomandarea – ce devenea literă de lege – a Colegiului de partid era clară: “să fie scos din aparatul de partid și să i se aplice și o sancțiune statutară severă”. Cu siguranță că în acest caz a mai urmat probabil și o anchetă a Securității, având în vedere că intrase în relații cu străinii. Velman Hans, director în 1974 al Liceului nr. 2 din Sigișoara și deputat în Marea Adunare Națională, obișnuia să nu-și cam țină orele, să mai facă câte o beție însoțită deseori de scandal, iar pe cei care încercau să-l calmeze în momentele respective să-i amenințe cu controale în gestiune, fluturându-le ostentativ legitimația sa de deputat. Colegiul de partid din Mureș l-a luat și pe el în discuție și a recomandat înlocuirea sa din funcțiile deținute, dar și o sancțiune severă pe linie de partid.

Profesorul “crai”

Un caz mai puțin obișnuit pentru acele vremuri, a fost cel al lui Viorel Mateiu, profesor de limba engleză la fostul Liceu nr. 4 din Târgu Mureș. Acesta era acuzat – ulterior Colegiul a stabilit că acuzațiile erau reale – de mai multe fapte de abuz sexual și de hărțuire sexuală a unor eleve de la acel liceu. În cuprinsul referatului întocmit de Colegiul de partid, se menționa că dascălul cu veleități de Don Juan, “și-a satisfăcut unele plăceri josnice”. Acesta – potrivit raportului – ar fi abuzat sexual de elevele C.C. de 17 ani (pe care a lăsat-o însărcinată și care ulterior a și născut un copil), de B.I, de 17 ani și de K.E. de 17 ani și le-a hărțuit sexual, profitând de funcția sa, pe alte trei eleve, F.S., A.E. și M.S., toate de 17 ani și colege cu primele la același liceu. Pretextele folosite de “dascălul-crai” Viorel Mateiu era acela că, fie le amenința cu corigența la limba engleză, fie se arăta interesat de a le acorda meditații la el acasă. Intuind pericolul de a fi condamnat după ce va fi exclus din partid de către Colegiul de partid, Viorel Mateiu a încercat fel de fel de subterfugii, dar inutil. A fost în cele din urmă exclus din partid, i s-a desfăcut contractul de muncă, apoi a fost judecat și condamnat. După ieșirea din închisoare a lucrat un timp la Gaz metan Târgu Mureș. În primii ani după ’89, prin urbe mai putea fi întâlnit un bătrân cu un aer obosit și îmbrăcat neglijent. Apoi a dispărut brusc din “peisaj”. Timpurile s-au schimbat, iar temutul Colegiu de partid, cum era și firesc a devenit istorie, dar asemenea moravuri s-au mai păstrat… Anonimele se mai practică chiar și astăzi. Confruntarea bărbătească, argumentată, calmă și echilibrată e din ce în ce mai rară. Sunt mult mai preferate loviturile pe la spate.

Nicolae BALINT

nicolae_balint@yahoo.com