Uncategorized

Anonimul deputat liberal de Mures

Nascut în 1891 într-o familie mixta (tatal german si mama românca), Han a avut o copilarie indestulata. Debutul sau ca sculptor s-a produs foarte devreme, la nici 20 de ani. În 1911, Oscar Han s-a facut remarcat cu lucrarea “Cap de fetita”. De aici încolo nu a mai fost decât un pas spre consacrarea definitiva. În 1917, în plin razboi mondial, a fost mobilizat în serviciul Marelui Stat Major, pentru a realiza opere care sa imortalizeze eroismul soldatilor români. Puternic influentat de sculptorul francez Antoine Bourdelle – fapt pe care dealtfel, îl recunostea si el – Han a realizat opere importante. Statuia ecvestra a lui Mihai Viteazul de la Alba Iulia, monumentul lui Mihai Eminescu, al lui Vasile Lupu, cel al lui Anghel Saligny, al lui Constantin Brâncoveanu sau busturile lui Vasile Pârvan, al lui N. Tonitza, Liviu Rebreanu, cel al lui Homer sunt doar câteva dintre cele mai cunoscute realizari ale sale.

Misoginul Oscar Han

Profesor suplinitor la catedra de sculptura a Scolii de Arte Frumoase din Bucuresti, in 1927 Oscar Han era coleg cu D. Paciurea, fostul sau profesor. In anul 1933, la moartea lui Paciurea, Han a fost numit titular al catedrei de sculptura. Automobil cu sofer la scara, casa în Cotroceni si o alta casa la o mosie ce o detinea la tara, Han a fost cu siguranta un artist cu dare de mâna, în conditiile în care alti artisti talentati, dar fara sansa si fara simtul politic înnascut a lui Han, faceau foame si traiau de azi pe mâine din expediente marunte. Pe unii dintre ei – mai ales pe cei care simtea ca poate sa-i domine – Han i-a ajutat. Este cazul lui Boris Caragea, fost elev de-al sau, care la un moment dat a vrut sa paraseasca scoala din cauza lipsurilor financiare. Han l-a ajutat sa-si ia examenele din doi ani într-unul singur si astfel Caragea a reusit sa-si termine studiile. Un alt caz este cel al Lazar Dubinovschi, si el fost elev de-al sau, care avea, de asemenea, serioase probleme financiare. Han l-a internat vara în spital, pentru ca acesta sa aiba casa si masa pe timpul vacantei. Era însa foarte dur cu cei mai putin înzestrati si facea totul pentru ca sa-i determine sa paraseasca scoala. Totodata Han, cunoscut ca un înversunat misogin, considera ca sculptura ar fi o îndeletnicire exclusiv masculina. Tinerelor aflate la studii le facea – asa cum îsi mai amintesc Florica Hociung, Carmen Rachiteanu si Ana Cordonet – observatii taioase, chiar batjocoritoare pentru a le descuraja. Totusi, spre disperarea sa, ele aveau sa-si continue studiile si chiar sa confirme faptul ca au valoare.

Scortos, irascibil

si pus mereu pe harta

Fire patimasa, în raporturi nu tocmai cordiale cu numerosi oameni de arta, Han era plin de el, scortos, irascibil, pus mereu pe harta si îi privea pe ceilalti cam de sus. S-a certat cu Th. Pallady, cu Gh. Petrascu, cu Iser si cu Zambaccian. Mereu avea câte un proces pe rolul istantelor de judecata. Apropiat la început de revista “Gândirea”, condusa de Nechifor Crainic, Han a “trecut” mai târziu la “Curentul” lui Pamfil Seicaru, de unde ataca permanent, în scris, institutii si persoane, fie pentru motive reale, fie de cele mai multe ori pentru motive închipuite, numai de dragul polemicii. Era, asa cum scria Petre Comarnescu, mereu combativ, ironic, corosiv, vehement, facând apel la imagini percutante, nu o data socante. Spre exemplu, l-a ironizat chiar si pe Iorga, caruia i-a fãcut un portret deloc magulitor. Cu câtiva ani în urma, Iorga îi pozase pentru un bust. Greseala mare din partea istoricului, pentru ca peste ani, într-o anume conjunctura politica, Han avea sa-si aduca aminte despre Iorga.

Oscar Han, un sculptor de exceptie, dar un politician minor

În perioada interbelica s-a bucurat de glorie si succes material, în parte meritat, dar într-o buna masura “atras”. Datorita faptului ca intrase în politica, în timpul guvernarilor liberale a reusit sa-si adjudece cea mai mare parte a comenzilor de stat. A fost chiar deputat liberal de Mures, în legislatura 1934 – 1937, dar, desi polemist înnascut, nu s-a facut remarcat în acest sens în Parlament. Despre Mures si problemele sale avea o idee foarte vaga. Parlamentar, sculptor si profesor, cu (cele mai) multe comenzi încredintate de stat, drept “recunostinta” pentru activitatea sa de politician liberal – pentru ca si atunci, ca si acum, partidele îsi “recompensau” gras oamenii – Oscar Han era foarte ocupat, abia putea sa faca fata obligatiilor pe care le avea. A fost profesor pâna în 1946, când a “iesit în decor” pe criterii politice. Veneau atunci alte vremuri, dar Han, care avea simtul orientarii în sânge, a reusit sa depaseasca momentul fara a-si face prea mari probleme de constiinta.

“…A trecut prin viata

cu bastonul in mana..”

Dupa câtiva ani de marginalizare, a revenit iarasi în prim-planul artei plastice, facând însa serioase compromisuri cu arta adevarata intrucat la acea vreme se impunea incet, dar sigur curentul proletcultist. N-a mai creat nimic de valoare. Îmbatrânise, iar prietenii, putini câti avusese, l-au parasit. În ultimii sai ani de viata, Han se apropiase de scriitorul Marin Preda (si el un caracter dificil) cu care îi placea sa stea uneori la Mogosoaia. Preda se documenta atunci pentru romanul sau “Delirul”, iar batrânul Han avea o memorie excelenta si amintiri interesante, de care Preda avea nevoie pentru a crea atmosfera din roman. Internat în decembrie 1976, la Spitalul Elias din Bucuresti, Oscar Han s-a dovedit si pe patul de spital, în ultimele sale zile de viata, la fel de brutal, despotic, irascibil cum fusese de fapt toata viata. Referitor la trecerea sa în eternitate, Bradut Covaliu îsi amintea: “Când a avut mitingul de doliu, a trebuit sa rugam functionarii Uniunii Artistilor Plastici sa coboare în sala. Afara de noi, cei câtiva, extrem de putini, care am facut o singura garda, nu mai erau artisti în sala…Pentru ca arta murise cu mult înainte de a muri fizic. Pentru viata? A trecut prin ea cu bastonul în mâna. Generozitatea îi repugna… pacat. Avea condei, dar ce a ramas dupa el nu sunt decât cascade de învinuiri adresate altora…Nu învatase sa iubeasca si sa priveasca în jur. Nu-l interesa nimeni”. Un destin trist, destinul unui însingurat care nu cunoscuse, nu daruise, dar nici nu primise vreodata dragoste sincera din partea semenilor sai, pe care el nu învatase sa-i pretuiasca pentru ceea ce sunt si nu pentru ceea ar fi putut sa fie la modul ideal, cum ar fi vrut el. Sculptor cu vocatie si liberal de ocazie, ajuns asa cum am vazut chiar deputat de Mures, Han era un om plin de contradictii care a sfârsit trist si singur, asa cum fusese, de fapt, toata viata.

Nicolae BALINT

nicolae_balint@yahoo.com

… ca un cal batran

“Pe la ora 8, scria Han despre marele istoric, îi aducea doamna Iorga o farfurie cu mamaliguta calda, brânza de vaci si smântâna. Când începea sa manânce, lua o lingura încarcata, o arunca în gura, bucati mici i se prindeau de mustati, alte picaturi cadeau în barba si uneori pe vesta, o plescaiala facila cum numai câinii de la stâna puteau sa rivalizeze cu el. N-am vazut în viata mea un om mâncând mai inestetic. Scria în continuu, din când în când tusea, si atunci parca necheza ca un cal batrân…”

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close