Aoleu, ce mai tumult!
Justițiar la ZIAR
De-abia am îngropat vechiul an și l-am ridicat la grindă pe cel nou (zodiacul chinezesc nici n-a apucat să schimbe anul nu știu cui, cu cel al câinelui), că veștile uimitoare se bulucesc în retinele și-n timpanele noastre. Nici nu-i de mirare că nu mai știm ce să alegem, ce să credem, ce să zicem. Așa că nu ne rămâne decât să comentăm asiduu despre tot și despre toate. Unele sunt la îndemâna oricui și chiar necesită intervenția noastră. Mai sus și mai tare decât la nivel de bârfă, dibaci ocrotită pe la colțuri, pentru păstrarea anonimatului răspândacilor. Altele, însă, presupun cunoștințe dintr-un anume domeniu, pentru a permite comentarii elocvente sau cel puțin de bun-simț.
Vedeți bine că emiterea unei păreri cu privire la excesul de hormoni amplu manifestat într-o toaletă ministerială nu cere cine știe ce lecturi în domeniu. De-abia trecusem peste șocul înjunghierii de sfârșit de an dintr-un liceu bucureștean, că ne-a sosit din eter pleașca asta cu relația sexuală consumată în rândurile personalului auxiliar din eșalonul superior, adică de-a dreptul din minister. Acuma, desigur, nu pretindem ca mai marii educației și cercetării noastre să păzească (necontenit) fesele agentului (de pază) și ale nu știu cărei funcționare. Dar, nici nu putem să ne curmăm orice remarcă ironică în legătură cu soluția găsită de conducerea ministerului pentru stârpirea însămânțărilor de iarnă. Funcționarii din minister vor face binișor de pază, cu rândul. Mai întâi la ceasurile după-amiezii, iar apoi, după o binemeritată pauză, să reia pânda la orele serii.
Tot în acest debut (ne?)fast de an a început să plouă cu începeri de urmăriri penale. Sau chiar să bată grindina. Și să lovească pe te miri cine. Băgăm seama, membrii marcanți (și mai puțin marcanți) ai DNA vor să umple coșulețul cu merinde de primăvară pentru bunica din Europa. Că, doar, ce altceva să credem? După faptele de arme deja văzute (la nefericitul întru adormire pna și la nou-născutul DNA) nu suntem convinși, până acum, cum că scopul (clar, unic, adevărat) ar fi cel ce a stat (pe hârtie) la baza facerii acestei instituții cu veleități de organ.
Într-un asemenea context, fiecare se înghesuie să arate ce are. Sau ce trebuie să credem noi că are. Și să înghițim. În sec ori pe sec. Invidioși pe norocul omului și pe textele privilegiate rostite de ursitoare la căpătâiul lui, puțin după tăierea de buric. Așadar, unii scot chitanțe de toate felurile, de toate valorile și de toate proveniențele. Alții scot “tușica” (fie-i țărâna ușoară!) pe post de chitanță.
Cu siguranță, nu e nevoie să fim experți într-ale legii pentru a ne da seama că elementele pe baza cărora au început respectivele urmăriri n-au apărut ca la loteria română (pușchea pe limbă!), ci existau de o vreme. Încă de pe când vitejii de la pna se potcoveau cu 99 de oca de fier (forjat) și se aruncau în slava cerului, unde se și lipeau. Cu mâinile încrucișate pe burtă. Care va să zică, ori cei dinainte nu și-au făcut treaba, ori cei de acum fac exces de zel! Ca să nu cădem în păcatul comentariilor ce stau la îndemâna oricărei țațe, temporizăm răspunsul în așteptare de noi elemente.
În toată această intrare învolburată în nou an, obiceiurile (bine păstrate) în spațiul pe care-l călcăm se arată nedezmințite. Vă aduceți aminte de roiul, de puhoiul, de tsunami-ul de simpatie, drăgălășenie, lingușeală de sus în jos și retur, de dragoste viu și public declarată, de apreciere strigată în gura mare de către puzderia de apropiați ai fostului prim-ministru? Ei, bine, odată cu ivirea și dispariția celebrei mătuși, tsunami-ul s-a transformat în reflux, lăsându-l pe fostul lider de unul singur. În gura lupului. Să nu-mi spuneți că toți cei ce l-au părăsit subit, după ce au stat (ba, au chiar acționat) la umbra funcției și imaginii lui, au făcut-o dintr-o pudoare legală de nedescris! Adică, din rușine față de povestea legată cu sfoară albă. Să nu pretindeți că ăia fac parte din categoria celor ce-ar putea ridica primii piatra (din lipsa păcatelor similare). De fapt, au și ridicat-o, ca proprie măsură de protecție. Măcar așa traiectoria pietrei știută este. Și nu-i vizează. Îmi aduc aminte de un denunțător (de joasă speță, desigur, ca toți trădătorii) care-l diviniza pe fostul prim-ministru și-i cânta osanale în fața oricui. Cum că-i viitorul nației carpato-danubiano-pontice, cum că nu-i altul mai deștept ca el, cum că el este cel chemat a scoate dinozaurii din vârful fostului partid de guvernământ etc. L-ați auzit pe personajul cu limba de-un cot să ia acum, când idolul său este la ananghie, vreo atitudine publică de solidaritate? Ei, aș!
Dacă legea își va urma cursul firesc vom afla tot ce-i de aflat. Dar, dincolo de consecințele faptelor fostului prim-ministru asupra lui însuși, nu pot să trec de dâra de lehamite pe care lașitatea o lasă în urmă. Să fi fost noi, cei de aici, oare, întotdeauna așa? Exclus!
de Andreea CIUCÄ‚
