Apollo Club, din ce în ce mai mic

Cu urechile înfundate din cauza corului de claxoane al taximetriștilor tensionați din cauza drumului blocat, prin noroaie și bălți, am ajuns la intrarea în Club Apollo. Am inspirat adânc și am intrat. După cum mă așteptam, simfonia de claxoane a fost nimic pe lângă ce m-a „lovit” în Apollo. Dacă vă spun că am facut o tură de Apollo, doar în partea de jos, în 30 minute, nu o să mă credeți, dar așa este.

Claustrofobii să evite

party-urile de joi

Peste 1000 de oameni se agitau, dansau și se mișcau în toate părțile, pe toate intervalele, ca furnicile într-un mușuroi. Nu recomand claustrofobilor party-ul de joi, din Apollo; pe cât de mare e clubul, pe atât de mic devine sub picioarele miilor de petrecăreți. Eu n-am mai văzut niciodată atâta lume la un loc, într-un club. Explicația a fost: „E gata sesiunea și sărbătorim, chiar dacă am luat sau nu toate examenele” ne-a declarat Liviu, unul dintre petrecăreți. M-am lovit de oameni pozitivi, de voie bună, optimism, zâmbete, sunete, vibrații, fum, lumini dar și de nesimțire și proastă creștere. Majoritatea sunt deschiși în fața aparatului foto, lor alăturându-se și cei care-și fac probleme singuri : „Fă-mi poză, fă-mi poză! Pentru ziaaar? Ah, nu-nu, că mă vede nevastă-mea!” De ce s-o fi însurat, doar el știe. Important e că a fost o seară reușită în ciuda elementelor negative din decor. La întoarcere, din nou prin bălți și noroaie, am ajuns la un taxi, unul din cele care cu greu făceau față numărului mare de cereri. Pe lângă bariera de la weekend, doi polițiști de la circulație așteptau răbdători, cu fiolele-n mână, petrecăreții care, poate, s-au distrat prea mult.

Foto și text: Cristina GÂNJ