Uncategorized

Apollo Wellness Club marca Bența

Primul centru SPA, centru de sănătate prin apă, va fi inaugurat peste două săptămâni, la Sângeorgiu de Mureș. Apollo Wellness Club reprezintă o investiție de 1.2 milioane de euro a grupului de firme Bența.

Sub sloganul “Bring a friend… or make one here” (“Adu-ți un prieten sau fă-ți unul aici”) centrul din cadrul complexului Băilor Sărate Sângeorgiu de Mureș a apărut din dorința de a face accesibile pentru locuitori din județul Mureș terapiile wellness. Conceptul “Wellness” reprezintă posibilitatea de a asigura o sănătate bună pe termen lung, de a te simți și de a arăta bine. Este mai mult decât absența bolilor sau a defectelor fizice. Wellness înseamnă vitalitate, sănătate, putere de muncă, atitudine pozitivă, optimistă față de viață, energie, frumusețe, bucuria de a trăi, încetinirea fenomenului de îmbătrânire. “În prezent, pe o rază de 20 de județe nu se mai găsește un astfel de centru, dar pe viitor va deveni un trend”, a subliniat Remus Bența, director general DAW Bența România. Intrarea în zonele de tratament ale centrului SPA se va face pe bază de carduri speciale de acces.

Desfătare

Linia de tratamente introduse în life style-ul târgumureșean de un astfel de centru are la bază terapiile cu apă. Pe lângă aceasta, pentru ca simțurile amorțite să fie puse în mișcare, se adaugă un “hamam” – celebra baie turcească, jacuzzi, o piscină cu apă dulce și una cu apă sărată, încălzită până la 40 grade Cesius, o saună cu aburi, una uscată și una rece. Nu lipsesc nici solarul sau sala de fitness dotată cu televizoare cu plasmă, menite să alunge plictiseala. Totul se desfășoară într-o atmosferă caldă, pe un fond muzical. Tendința Wellness se manifestă în toate domeniile vieții: nutriție, frumusețe, sănătate, muncă, relaxare. Toți oamenii, indiferent de vârstă sau de profesie, doresc să se simtă bine, să arate bine și să se bucure de viață. De aceea serviciile centrului nu se adresează doar unui anumit segment de populație, ci tuturor: “Ne adresăm celor care vor să investească considerabil în sănătatea și frumusețea lor. Dar există soluții pentru toată lumea. Cei cu venituri mai mici se pot bucura de serviciile vechii baze de tratament”, a declarat Remus Bența.

Investiții viitoare:

Investiția pentru centrul SPA se ridică la 1,2 milioane de euro, iar în final va atinge 6 milioane de euro, Remus Bența estimând că investiția va fi recuperată în 20-25 de ani. “Azi suntem la jumătatea investiției. Am folosit pe lângă bani și suflet și sperăm ca mureșenii să aprecieze asta”, a spus Remus Bența, directorul general al DAW Bența România. Investitorii mai doresc ca pe viitor centrul să primească un nume sub care să funcționeze în cadrul unui circuit internațional: “Va fi o companie independentă, dar sub umbrela unei companii internaționale”, a încheiat Bența. Pentru viitor, omul de afaceri mureșean preconizează deschiderea unui nou ștrand, pe o suprafață mai mare, funcționarea a două hoteluri, cel renovat, care există și în prezent, de două stele și încă unul de patru stele, ambele cu 40 de camere. Nu vor lipsi nici restaurantele, terenurile de tenis, fotbal și poate golf.

Tarife

În funcție de tipul de terapie dorit clienții pot alege între cardurile silver, gold, platinium sau vip. Cei care aleg cardul silver beneficiază de Gym&Cardio – exerciții de aerobic, un antrenor personal o dată la trei luni și deasemenea un invitat gratuit o dată la trei luni. În cazul cardului vip, avantajele sunt accesul la toate programele, un antrenor personal o dată pe lună, un invitat gratuit pe lună, patru proceduri din meniu dar și băuturi la alegere. Pentru o combinație sublimă de masaj și tratament facial timp de 120 de minute, clienții vor plăti 200 RON, în cazul a 30 de minute de reflexoterapie 35 RON, iar pentru 30 de minute de jacuzzi și hammam tariful este de 120 RON.

Iulia OPREA

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close