Uncategorized

ASP Mures doreste un singur sediu

Gabriela Uifalean, sefa Inspectiei Sanitare de Stat, a fost numita de mai bine de o luna director executiv al Autoritatii de Sanatate Publica Mures. Am dorit sa aflam ce inseamna pentru dansa aceasta functie dar si care sunt problemele cu care se confrunta institutia pe care o conduce.

Reporter: Ce inseamna pentru dumnea­voastra aceasta noua functie?

Gabriela Uifalean: Aceasta noua functie inseamna multa munca dar in acelasi timp este si o onoare deoarece am fost numita in aceasta functie de catre ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu. Functia aceasta este una interimara acordata de ministru pe o perioada determinata iar ulterior vom vedea.

Festivalurile si scolile,

doua probleme

stringente ale ASP Mures

Rep: In judetul Mures s-au desfasurat foarte multe festivaluri. Ce a constatat institutia pe care o conduceti in urma acestor controale si ce veti face in cadrul festivalului comunitatilor Mures-Calimani?

G.U.: Autoritatea de Sanatate Publica prin Inspectia Sanitara de Stat efectueaza controale la toate manifestarile de tip festival, care au loc in judetul nostru. Incepand din luna mai am fost la toate aceste manifestari si pot spune ca s-au constatat diferite probleme, mai ales cu igiena individuala a celor care prepara alimente. Dat fiind faptul ca aceste manifestari sunt de obicei manifestari „campenesti”, asiguararea cu apa potabila a zonei in care se desfasoara acestea este cam problematica, de aici deriva problemele de igiena sanitara a personalului, a alimentelor. Consideram ca daca suntem prezenti putem sa-i ajutam pe organizatori, pe comercianti dar si pe consumatori pentru ca noi incercam sa remediem deficientele pe care le gasim cu termen imediat. La Festivalul Vaii Muresului am fost solicitati deja de catre organizatori de doua ori. Am fost rugati sa mergem sa vedem locatia inaintea desfasurarii evenimentului, sa spunem si noi ce anume ar fi nevoie pentru acea zona si apreciem acest lucru. Este foarte importanta consultarea noastra inainte de manifestare pentru ca asa putem recomanda normele sanitare pe care comerciantii trebuie sa le respecte. La Festivalul Vaii Muresului vor fi prezenti si pe durata desfasurarii acestuia cu mai multe echipe de control pentru a asigura buna desfasurare a evenimentului.

Rep: Ati controlat scolile din judet. Ce ati constatat in urma controalelor si ce masuri ati luat?

G.U.: Scolile sunt o problema sensibila a inspectiei si sunt controlate des pentru ca este vorba de sanatatea copiilor, deci este un domeniu cu care nu ne putem juca. Le-am verificat de mai multe ori anul acesta, ultima inspectia a avut loc inaintea sfarsitului anului

scolar, in luna mai-iunie. Atunci am dat o

serie de recomandari, am scris o serie de adrese la cei implicati, la Consiliul Judetean, la Primarie, la Inspectoratul Scolar Judetean, deci toata lumea stie care sunt problemele gasite, urmand ca in luna august-septembrie sa incepem controalele pentru anul scolar 2008/2009. In judetuul Mures exista circa 160 de unitati de invatamant care nu au auto­rizatie sanitara de functionare, dintr-un total de peste 900 de scoli, deci nu pot spune ca procentul este bun dar comparat la nivelul tarii, nu ne situam chiar pe ultimele locuri. Ceea ce dorin noi si ce este o prioritate pentru ASP este sa scadem acest numar pentru ca scolile sa intre in procesul de normalitate si sa fie autorizate sanitar.

Intoxicatia de la Hirschman Automotive, de competenta ITM

Rep: Ce a constatat ASP-ul in urma intoxi­catiei muncitorilor de la firma Hirschman Auto­motive?

G.U.: Noi am intervenit pentru asigurarea asistentei medicale pentru muncitori. Intoxi­ca­tia sau focarul respectiv este de competenta ITM-ului. Noi am intervenit pentru ca oa­menii sa primeasca asistenta medicala. Aces­tia au fost dusi la SMURD, unde li s-a asigurat tratamentul de urgenta si ulterior au fost cu totii internati la Clinica de Boli profesionale, unde li s-au acordat tratamentele de specialitate.

Rep: S-au impartit laptop-uri medicilor de familie din judet. Ati primit semnale din teritoriu despre cum sunt folosite?

G.U.: Eu nu eram in functie atunci cand a inceput programul dar potrivit datelor pri­mite de la dr. Konrad Judith, programul de evaluare a starii de sanatate a populatiei se continua si este prelungit pana in 31 decembrie. Ministerul Sanatatii doreste ca la finele acestui program, rezultatele sa fie folosite pentru initierea de noi programe si screening-uri pentru prevenirea imbolnavirilor la nivelul populatiei. In ceea ce priveste laptop-urile, acestea au fost impartite toate medicilor de familie, care au urmat si un curs pentru a invata cum sa le foloseasca iar noi urmarim folosirea corecta a acestora. Din semnalele pe care le-am primit acestea sunt extrem de utile.

Problemele ASP-ului

Rep: Care sunt problemele cu care se confrunta ASP Mures?

G.U.: ASP desfasoara activitati in mai multe domenii-asistenta medicala, prevenire, inspectie, deci avem de efectuat foarte multa munca. O problema deosebita a fi lipsa unui singur sediu in care sa ne desfasuram activitatea. Deocamdata spatiile in care ne desfasuram activitatea sunt inchiriate si avem de fapt patru sedii diferite in oras. Am avea nevoie de o singura cladire in care toti angajatii sa fim impreuna si sa ne putem desfasura activitatea normal. Am trimis adrese auto­ritatilor locale, la Prefectura, Consiliul Ju­detean, Primaria orasului si Ministerul Sa­natatii, practic un strigat de ajutor care spe­ram ca va fi auzit iar problema va fi rezolvata.

Claudia SAS

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close