Uncategorized

Atractia gravitationala de fonduri europene cu ajutorul implanturilor ministeriale

La cât de multe fonduri europene am accesat în ultimii ani, de le putem numara pe degete, nici nu e de mirara ca unii s-au mai gândit sa dreaga busuiocul sa rezolve situatia. Doar ca de la intentie  la ceva concret e cale cam lunga, dovada procentul extrem de scazut din cascavalul imens pus la dispozitie de Uniunea Europeana din care am papat doar o mica felie

Muresul agricol sceptic

Unul din sectoarele beneficiare ale fondurilor europene este agricultura, care a ciupit ceva banuti europeni , prea putini însa pentru a revigora un domeniu pentru care toti se bat cu pumnii în piept în campania electorala si promit în cor ca îl vor pune pe picioare. La auzul aparitiei noului minister, pe fermierii mureseni, care au avut si ei de luptat cu proiectele europene, i-a pufnit râsul. Iar despre eficienta acestuia, nici ca au vrut sa auda. Slabe sanse ca noul minister sa faciliteze mai multi bani europeni catre România, poate doar catre unii pusi în functii, nicidecum pentru cei care chiar pun osul la munca câmpului.

Taierea domnului Lazaroiu

Sa nu credeti ca doar agricultura întâmpina dificultati cu accesarea banilor europeni. Mai sunt si administratiile locale, care au primit în luna iulie o lovitura sub centura de unde se asteptau cel mai putin, si anume de la Ministerul Finantelor. Acesta a pus în scena piesa „taierea procentului de cofinantare pentru proiectele europene†, scrisa, regizata si jucata de ministrul Lazaroiu. Astfel, scaderea procentului de cofinantare de la 30 la 10 la suta dau peste cap bugetele locale aprobate deja, care vor trebui reconsiderate datorita acestei schimbari intervenite chiar în timpul derularii proiectelor cu pricina. Modificarea nu a ramas fara urmari, reprezentantii Consiliului de Dezvoltare Regionala Centru, întrunit saptamâna trecuta la Târgu Mures a si luat atitudine fata de masura domnului Lazaroiu. Chiar si presedintele Lokodi Edita si-a exprimat nemultumirea fata de aceasta situatie. Din noua postura, nu s-a ferit sa-i atace pe cei care au facut ca derularea proiectelor sa fie pusa în pericol, acum când 2013 bate la usa si proiectele trebuie finalizate. Sa vedem, daca noul minister va avea c..aie sa rezolve situatia creata. E nevoie de multa potenta pentru asa ceva pentru a penetra ceva fonduri europene în plus.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close