Attila Hunul a descalecat la Târgul International de Carte

Clienta: Scuze, Eminescu nu aveti?
Tipul: Nem tudom. Ki az?

Târg International de Carte, scria mare, la sfârsitul saptamânii trecute, pe un banner afisat la intrarea Teatrului National. Super, mi-am zis, iata ca pe lânga tot felul de evenimente care mai de care mai colorate, în sfârsit unul care sa capteze atentia mea.

Nici nu mai citesc afisul pâna la capat, si intru nerabdator sa ajung la standuri, poate vreun volum sa-mi traga cu ochiul si sa-l cumpar. Intru în foaier, lume multa, standuri doldora de carti si rasuflu usurat. Dar starea mea de bine nu dura prea mult… citind mai bine numele editurilor, constat ca editurile prea aveau denumiri în dulcele stil clasic românesc, dupa cum frumos spunea marele Nichita. Înteleg internationalismul, chiar si Internationala Socialista, dar noi n-am avut loc acolo? De-ai nostri chiar nu prea am vazut, doar câteva rafturi rasfirate în marea de carti scrise în limba vorbita de bunul meu prieten Pistike. Nedumerit, ca nu gasesc si eu ceva de cumparat, l-am si pierdut pe Pistike prin multime… De cum a intrat, el s-a dus direct sa caute un anumit volum de poezii, nu a vrut sa-mi spuna autorul, dar banuiesc ca era vorba de Marko Bela. Din câte am auzit în jur, este asteptat sa vina si el, sa mai lase problemele coalitiei, si sa revina la prima lui amanta, la poezie. Urc la etaj, poate am ceva noroc, dar cu “Ardealul†si cu “Nicoâ€, nu prea faci mare progres. Carti de colorat, carti tehnice, literatura, istorie, atlase geografice, oferta bogata, dar la ce folos, daca sunt scrise într-o limba de circulatie regionala. Cobor dezamagit, si ajung la un stand, unde predominau hartile geografice. Iau una, sa ma ghidez unde ma aflu, sa nu fi gresit si eu drumul, si sa ajung prin cine stie ce târguri din câmpiile Panonice. Constat ca am nimerit bine, numele orasului, al strazii, al teatrului. Ce s-au mai schimbat si vremurile nostre, ce viteza a mai prins integrarea noastra în absolutul international, de am uitat cine mai suntem si în ce limba mai vorbim. Cu plasa goala, fara nici o carte cumparata, ajung în Piata Teatrului, si privesc mai bine afisul, mai exact cel din stânga si ma lamuresc într-un final, organizatorul  târgului este Asociatia Breasla Cartii Maghiare din România. Atunci am facut  eu legatura, Marko Bela, carti de istorie, atlase de geografie, carti de povesti în limba româna, si alte aspecte care, în fantezia mea, nu prea se legau. Aerul de afara îmi prinde bine, si îmi scoate din cap toate aceste prostii de scenarii, cu tot felul de comploturi, citite printre rândurile gândului. Daca tot nu am cumparat vreo carte, si au ramas ceva lei, ma bag sa beau o bere ca tot omul. Tipa de la bar, îmi zâmbeste si ma întreaba : Tesek! Ce ma fac, ma întorc la teatru, sa-mi cumpar un ghid de conversatie, sau îmi beau berea, si îi întorc zâmbetul cu un frantuzesc “Mersiâ€? Am savurat linistit berea, si apoi am intrat în libraria din Piata Teatrului. Stati linistiti, nu m-a luat si pe mine valul sa cumpar vreun volum de Paunescu. Am optat pentru un libanez, si anume  Kahlil Ghibran. Asa am descoperit si eu învataturile Profetului, si nu profetiile altora, pe care le tot auzim si de care eu unul m-am cam saturat  în târgul românesc de zi cu zi numit România.