Autonomisti din tata-n fiu, Fodor Imre si autonomia teritoriala

“Ungaria renunta in ceea ce o priveste, in favoarea Romaniei, la toate drepturile si titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austro-ungare,..”, art. 45 din Tratatul de la Trianon

Aflat la o varsta la care alti bunici isi plimba nepotii prin parc, mai pun de-o partida de sah sau isi scriu memoriile, neobositul ex-primar Fodor Imre militeaza mai acerb ca oricand pentru autonomie. A lasat la o parte falsa poveste – in care oricum nu credea nimeni – a “autonomiei culturale”, acum afirmand deschis ca secuii au nevoie de autonomie teritoriala pe criterii etnice. Intr-un anume fel, Fodor Imre trebuie admirat pentru consecventa lui, dar care ar fi meritat cu siguranta o cauza mai buna.

Daca privim problema dintr-un alt unghi, si ceva mai detasati, trebuie inteles faptul ca pentru Fodor Imre e o datorie de onoare sa lupte pentru autonomie teritoriala pe criterii etnice. El duce astfel mai departe visul (neimplinit) al tatalui sau, vajnic luptator anticomunist, dupa cum ni-l prezinta materialele aparute in presa si la TV. Insa tatal domnului Fodor Imre, ceea ce nu s-a prea spus nici in presa si nici la TV – dar dupa cum reiese din documentele Procuraturii Militare Targu-Mures – a fost si un vajnic luptator impotriva integritatii si unitatii statului roman. Dar sa incepem metodic…adica cu inceputul

Primele provocari antiromanesti

Dupa ce Proiectul “Martie ’90 la Targu-Mures” a esuat, tactica adoptata de radicalii maghiari s-a schimbat, ea fiind subsumata principiului mult mai domestic si blajin in aparenta, cel al “pasilor marunti”. Astfel, în judetele cu preponderenta etnica maghiara a avut loc o actiune conjugata de marcare politico-etnica a teritoriului si de înlocuire a simbolurilor statului român. Acest proces s-a accentuat dupa 1996, când UDMR a fost cooptat la guvernare. Spre exemplu:

– in localitatea Ditrau, pe un monument dedicat ostasilor români placa de marmura care amintea de jertfa celor cazuti pentru eliberarea Transilvaniei de Nord a fost sparta si înlocuita cu una pe care scria “Szabadsag” – Libertate, iar la scurt timp cimitirul ostasilor români din Odorheiu Secuiesc a fost profanat si el;

– in martie 1990, o biserica ortodoxa (monument istoric) din localitea Valea Iobageni, a fost incendiata;

– in 1992, filiala UDMR din judetul Cluj a încercat sa puna o placa comemorativa pe casa din Dej în care a “trait si a creat” scriitorul Daday Lorand, cel care sub pseudonimul Ducso Csaba scrisese în anii 40 “Nincs kegyelem” – “Fara mila”, o carte care îndemna la incendierea satelor românesti, otravirea fântânilor si scoaterea cu baioneta “din pântecele mamelor valahe a fetilor lor scârbosi”;

– la Sfântu Gheorghe, orasul-resedinta al judetului Covasna, numele strazii 1 Decembrie 1918 a fost înlocuit cu cel al lui Petofi Sandor, poet de geniu, dar printre ale carui versuri gasim si atacuri injurioase la adresa românilor, germanilor, sârbilor si croatilor;

– la Odorheiu Secuiesc, Consiliul local a decis la un moment dat schimbarea numelui strazii 1 Decembrie 1918 cu strada Insulei. (Orice s-ar spune, 1 Decembrie 1918 “le sta in gat” multora).

– aceiasi consilierii locali ai Uniunii Civice Maghiare – formatiune politica condusa de primarul ultrasovin Szasz Jeno, cel care a molestat calugaritele greco-catolice care refuzau sa plece de la orfelinatul din localitate – au hotarât ridicarea, în fata Casei de cultura din municipiu, a unui bust în “onoarea” lui Wass Albert, criminal de razboi;

– dezvelirea in anul 2003 a placutei de pe Prefectura Mures ce amintea de incarcerarea de catre autoritatile austro-ungare, in 1916 (in timpului primarului Bernady Gyorgy), a 35 de fruntasi romani, precum si dezvelirea grupului statuar ridicat in memoria evreilor mureseni deportati in lagarele de exterminare naziste de catre autoritatile maghiare hortystse, a provocat proteste din partea fi lialeli locale a UDMR;

– si exemplele pot continua…

Provocarile, sub o forma sau alta, au continuat sub privirea derutata, “blanda” si oarecum impasibila a autoritatilor romane incapabile sa actioneze. Cu toate ca s-a clamat sus si tare principiul separatiei puterilor in stat, nicio ancheta nu a fost finalizata, si asta drept urmare a atitudinii condamnabile a celei mai mari parti din clasa politica romaneasca, a calculelor si intelegerilor politicianiste de culise.

„Restitutio in integrum“

,dar poate si ceva demnitate

Inainte de a ne ocupa de ex-primarul Fodor se cuvin insa cateva precizari necesare. Pentru un observator atent, actiunile vizand obtinerea de catre secui a autonomiei teritoriale pe criterii etnice nu pot sa nu ridice niste intrebari justificate. Aceste actiuni au imbracat o paleta de manifestari foarte larga si au fost continue ca desfasurare in timp, iar pentru a fi eficiente, adica pentru a conduce spre o anume finalitate, ele au fost desfasurate concomitent ceea ce ne poate indica faptul ca au fost gandite in acelasi CENTRU DE CONCEPTIE. Incepand de la actiuni cu caracter violent (martie ’90), profanarea unor monumente si lacasuri de cult romanesti si pana la simpozioane pe tema modalitatilor obtinerii autonomiei, recuperarea si reconsiderarea istorica a unor figuri discutabile ale culturii si istoriei maghiare, la manipulari prin presa, dezinformari, lobby in strainatate, publicarea de articole denigratoare la adresa unor personalitati ale istoriei nationale romanesti, toate acestea au vizat inducerea in opinia publica din tara si din strainatate a ideii (false) de vinovatie colectiva a romanilor, maghiarii fiind permanente victime, pe cand romanul – cum altfel? – este intolerant si xenofob. In acest context, mai trebuie retinut si rolul bisericilor istorice maghiare care intretin permanent, in randul tinerilor maghiari, un sentiment de raportare la gloriosul trecut al “Ungariei Mari”. In acelasi timp, cand intr-un final se va incheia si sarabanda restituirilor si proceselor de revendicare a unor imobile si terenuri din Transilvania vom avea o imagine deloc imbucuratoare din punct de vedere economic pentru populatia majoritara. Mi s-ar fi parut firesc ca urmasii iobagilor de altadata, adica consilierii romani de azi, sa se constituie in parti civile pentru a revendica si ei o suma simbolica din averile marilor familii ale grofilor maghiari de altadata. Pentru ca de fapt, asa s-au facut marile averi ale grofilor din Transilvania, pe umerii si spinarea iobagilor romani majoritari. Daca principiul “Restitutio in integrum” este just in esenta lui, afirmarea demnitatii personale era o chestiune de onoare si un semn de respect pentru stramosi din partea consilierilor romani.

Cat de credibil

este Fodor Imre?

Printre cei mai integrati maghiari din Romania sunt liderii UDMR, in frunte cu Marko Bela, Ei se afla de 10 ani la guvernare, indiferent de culoarea politica a aliatilor, iar cand interesele o cer uita chiar si de disensiunile cu PRM. Au preluat metodele, dar si felul de a se comporta si de a vorbi al politicienilor romani. Si asta pana la identificarea totala cu acestia, cu toate ca ei vorbesc in ultimul timp de autonomie teritoriala. Toate interesele lor, toate inclinatiile lor, ii imping in directia opusa autonomiei. Adica spre integrarea deplina in clasa politica romaneasca. Si de unde atunci arzatoarea dorinta de autonomie? Adevarul este ca dupa ce au obtinut cam tot ce se putea obtine pentru comunitatea maghiara, n-a mai ramas nimic altceva decat obtinerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice. E de sperat ca etnia maghiara, care se bucura – cum era dealtfel firesc – de toate drepturile, sa reactioneze rational, cat nu va fi prea tarziu la “cadoul otravit” al autonomiei care li se ofera zi de zi de catre liderii lor. Dincolo de frecusurile, asperitatile si ambitiile personale ale liderilor UDMR, UCM si CNS – firesti dealtfel pentru toti cei care au dat de gustul “borcanului cu miere” – liderii acestor formatiuni sunt de admirat pentru modul in care apara totusi in comun o idée (fixa) cea a autonomiei teritoriale pe criterii entice. Evident ca diferentele dintre ei sunt mari si tin de un anume mod de manifestare si de o anume tipologie a discursului. Spre exemplu, chiar daca discursurile lui Marko Bela s-au radicalizat acestea au coerenta, sunt inchegate, deci usor de perceput. Discursul lui Szasz Jeno, dar mai ales al lui Tokes Lazslo este mult mai dur si incisiv. Plac, caci sunt patetice si fac apel la trecut. Ezitant, cu multe sincope, discursul lui Fodor Imre nu se bucura de aceleasi aprecieri ca ale celor enumerati mai sus. Si asta mai ales dupa ce, datorita unor articole aparute de curand in presa, Fodor Imre se confrunta cu serioase probleme de imagine. Un asemenea articol – poate ca unul dintre cele mai “blande” – este cel aparut in “Adevarul” din data de 9.11.2006, sub semnatura lui Sebastian Dan, intitulat “Maniacul Fodor, militant pentru autonomia secuilor” si care se refera la un episod medical recent, din viata lui Fodor Imre. Potrivit aceleiasi surse, boala cu care a fost diagnosticat Fodor Imre este episod maniacal reactiv el fiind in tratament mai multe luni dupa depistarea bolii. Si daca problema medicala da semne de ameliorare sau poate chiar a incetat, problemele de imagine si credibilitate pentru Fodor Imre abia au inceput.

Fodor – tatal, in ancheta Procuraturii Militare muresene

Potrivit dosarului nr. 295/1957 din Fondul Procuratura Militara Targu-Mures, grupul Fodor a fost arestat in 1957 si a fost pus in relatie cu episcopul Marton Aron, ceea ce a fost relativ simplu intrucat episcopul – in domiciliu obligatoriu la Alba-Iulia – se afla permanent in filaj operativ. Referitor la Fodor Pavel, se arata: “In luna august 1955 a facut o vizita episcopului Marton Aron cu care ocazie a dus discutii dusmanoase la adresa regimului de democratie populara…Marton Aron ii aduce la cunostinta ca arestarea lui s-a datorat faptului ca in mai multe ocazii s-a manifestat public ca teritoriul Ardealului dupa 1944 nu a fost dat sub guvernarea Ungariei”. Initial s-au propus trei variante pentru rezolvarea problemei Ardealului, in final – 1956 – cazandu-se de acord doar asupra uneia dintre ele: “…invinuitul Fodor Pavel ramanand la concluzia ca rezolvarea problemei cedarii teritoriului Ardealului sa se faca la impartirea in doua parti egale, intre Romania si Ungaria, propunere cu care este de acord in intregime si episcopul Marton Aron…” La un moment dat, grupul Fodor a fost pus in relatie – cel putin asa rezulta din ancheta – cu evenimentele revolutionare din octombrie 1956 din Ungaria. “In luna octombrie 1956, se mentiona in referat, invinuitul Fodor Pavel a crezut ca a sosit momentul de a actiona…si a intocmit mai multe schite cu impartirea teritoriului Ardealului. Pe baza acestor schite a intocmit o harta a teritoriului Ardealului pe care a trecut toate localitatile, bogatiile – sol, subsol – cu linii de demarcatie a frontierei planuite de el intre Romania si Ungaria…” In continuare, in cuprinsul referatului se mai aratau contactele pe care Fodor Pavel le-a avut cu diverse persoane de etnie maghiara pe care ar fi incercat sa le recruteze. In ceea ce-l priveste pe Csiha Coloman, se mentiona: “In interogatoriile ce i s-au luat cu ocazia anchetei penale arata ca l-a cunoscut pe invinuitul Fodor Pavel, prin parintii sai inca de mult timp… invinuitul Fodor Pavel i-a povestit despre vizitele facute episcopului Marton Aron si relatiile pe care le are cu acesta…” Dincolo de schite (harti), planuri mai mult sau mai putin elaborate si recrutarea de membrii, grupul Fodor s-a dovedit insa incapabil sa actioneze eficient dintr-un motiv cat se poate de simplu: conditiile anului 1956 erau cu totul altele fata de cele – sa spunem – ale anului 1945 sau 1946. Vazand recurenta unor idei de acum 50 de ani nu poti sa nu te intrebi: folosesc ele cuiva? Cu siguranta ca nu…Si in orice caz nu convietuirii pasnice romano-maghiare.

Nicolae BALINT

nicolae_balint@yahoo.com

Din dosarul de ancheta al grupului Fodor (dosar nr. 295/1957)

“In ziua de 22.01.1958, organele MAI Targu-Mures au intocmit concluziuni de invinuire in dosarul nr. 295/1957, concluziuni confirmate de aceasta Procuratura (Procuratura Militara Targu-Mures – n.r.). Cauza priveste pe urmatorii invinuiti:

– Fodor Pavel, n. la data de 29.06.1903 in orasul Budapesta, R.P.U., fiul lui Anton si Maria, de profesie inginer CFR, fost mosier, in trecut fost conducator al Partidului Ardelean Maghiar al fostului judet Ciuc, cu ultimul domiciliu in orasul Miercurea Ciuc…;

– Haidu Geza, n. la 05.01.1915 in comuna Carta, raionul Miercurea Ciuc, fiul lui Ioan si Iuliana, de profesie preot, domiciliat in orasul Stalin (Brasov),….;

– Szentmartoni Valentin, n. la data de 22.11.1901, in com. Sanmartin, judetul Arad, fiul lui Iosif si Maria, preot romano-catolic, domiciliat in Lipova,…;

– Szocs Ignatiu, n. la data de 22.11.1898, in com. Soileni, raionul Ciuc, fiul lui Gheorghe si Ileana, preot in orasul Turda,…;

– Csiha Coloman, n. la 17 septembrie 1929, in com. Sacuieni, regiunea Oradea, fiul lui Alexandru si Elisabeta, de profesie preot reformat, cu domiciliul in Arad,…”

Istoria nu face pasi inapoi

Millerand, presedintele Conferintei sublinia in scrisoarea de raspuns trimisa contelui Apponyi: “…Vointa popoarelor s-a exprimat in zilele din octombrie si noiembrie 1918, atunci cand dubla monarhie s-a prabusit…” Inainte chiar de sfarsitul razboiului contele Bethlen Istvan recunostea: “Romanii din Ungaria au o majoritate numerica pe un teritoriu de 18.700.00 de iugare, suprafata totala a tarii fiind de 48 milioane de iugare. Ei ii intrec pe maghiari si pe toate celelalte nationalitati din intreaga Transilvanie…”. Fenyes Samu, scriitor si avocat maghiar, spunea si el: “Ungaria, acasa la ea, nu ia act de Tratatul de la Trianon. Educatia tinerimii se face in spirit de revansa. La un popor asa de mic, insasi ideea de revansa fata de puterile mai mari e de-a dreptul comica…” Din pacate timpul nu le rezolva chiar pe toate, iar din istorie se invata prea putin, uneori chiar deloc.

“…Noi vom respecta dragostea lor (a locuitorilor maghiari din Romania – n.a.) catre rasa maghiara, vom da respectul si toleranta cea mai mare fata de credinta lor, vom respecta datinile si obiceiurile lor si toate nazuintele lor juste de inaintare, cu o singura conditie: sa se identifice cu interesele si aspiratiunile noastre”.

(Din discursul Patriarhului Romaniei,

Miron Cristea, in sedinta Senatului din 5 mai 1920)

Fodor – ceva probleme?

“Numirea lui Fodor Imre în fruntea Consiliului National al Secuilor se pare ca nu a fost o miscare tocmai fericita. Seful Scaunului secuiesc Târgu Mures nu este privit cu ochi buni de unii colegi care au remis presei dovezi ca, din punct de vedere medical, Fodor Imre nu este imaginea potrivita pentru demersurile obtinerii autonomiei tinutului Secuiesc.

Astfel, cel care ar trebui sa se ocupe de destinele secuilor se pare ca are probleme psihice, care au necesitat internare la Clinica de Endocrinologie din Târgu Mures, cu diagnosticul sindrom X metabolic, sindrom nevrotic reactiv. Decizia de a fi internat a survenit dupa ce actualul presedinte interimar al Consiliului National al Secuilor a fost consultat de medicul primar psihiatru dr. Szatmari Maria, care a stabilit diagnosticul: “episod maniacal reactiv, agitatie psihomotorie”, chestiune precizata si în fisa de observatie clinica. Astfel, în perioada 4-14 iulie 2003, Fodor Imre a urmat un tratament pe baza de sedative, neuroleptice si saruri de litiu pentru a depasi episodul maniacal reactiv cu care a fost diagnosticat. Mai mult, conform documentelor pe care le detinem, la externarea din spital, fostul primar si, apoi, viceprimar al municipiului Tg. Mures a fost tratat, pentru mai multe luni, cu medicamente precum Romparkin si Carbamazepin, recomandate pentru tratarea starilor depresive si psihozelor maniacal-depresive”.

(Articolul “Maniacul” Fodor Imre, militant pentru auton

omia secuilor”, de Sebastian DAN, 2006-11-09, ziarul ADEVARUL)