Avatarurile profesorului Boc
Emil Boc, desemnat premier. Sub nici o formă nu vreau să-i fac aici un elogiu, vreau doar să vorbesc despre „omul” Boc, așa cum l-am cunoscut personal.
Primul meu gând la aflarea veștii că e desemnat prim-ministru a zburat spre Cluj. Ce se va întâmpla acolo? Eram așa de sigur că fostul meu profesor de la Babeș Bolyai va mai face vreo două mandate la Primăria Clujului și va reuși să pună acest oraș superb pe harta celor care contează.
Pornit din Călățele, județul Cluj, acum 42 de ani, Emil Boc, a parcurs, cu seninătatea-emblemă a ardelenilor, un traseu drept, fără prea multe jaloane, până, iată, în fruntea Guvernului României. Acuzat de prea multe ori că este doar o trompetă a președintelui Traian Băsescu, un navetist care ziua este politician în București și noaptea primar în Cluj, ironizat pentru discursul ușor lemnos, în manieră avoÂcățească, și pentru dimensiunea sa fizică restrânsă, Emil Boc a înghițit în sec și și-a văzut de drum. O țară întreagă a zâmbit alături de mine în 2003 când un tânăr, pe atunci, într-ale politicii, Emil Boc, a făcut poc în emisiunea lui Andrei Gheorghe, fiind cules de sub platoul de filmare de către moderator și echipa sa. A fost momentul în care oamenii i-au pus pe frunte tichia de margăritar pe care scrie „simpatic” și de atunci așa a rămas.
Ascensiunea lui Emil Boc n-a început când a devenit deÂputat PD de Cluj, sau președinte național al partidului său, cum spun unii. Și nici într-un caz nu se datorează întâmplării, sau unor jocuri de culise sau interese. Așa cum l-am cunoscut, în 1996, conferențiar universitar la Facultatea de Științe Politice și Administrative, pe vremea când poate nici nu visa că va face politică, Emil Boc promitea mult. La cursurile lui sala noastră de la Jurnalistică nu era destul de încăpătoare, poate doar profesorul Vasile Pușcaș reușea să-l concureze la număr de studenți prezenți. Vorbea exact ca acum, repede, destul de tehnic, cu umor, când era cazul, zâmbea des, știa totul, comunica mereu cu noi, rămânea, de multe ori, după cursuri, pe terasa Bianco&Nero să comentăm, la zi, politica și viața cotidiană. Apoi fugea la Drept, unde ținea, sunt sigur, un curs la fel de interesant, „cu casa închisă”. Remarcam pe atunci la acest omuleț (fără să sune peiorativ) o imensă putere de muncă, un volum grozav de cunoștințe, o fugă continuă către o țintă nevăzută, dar și siguranța că oricare ar fi ea, această țintă va fi atinsă. Ca și mine, probabil, colegii mei l-au admirat pentru această „goană spre ceva”, iar când a intrat în politică și am văzut că începe să urce această scară șubredă ne-am dat seama că nu va cădea, că va merge până la vârf. Așa e construit omul acesta. Poticneala din emisiunea lui Andrei Gheorghe a fost, de fapt, șutul înainte, de care Boc a profitat la maximum. Iar dacă lui Stolojan i se spunea Robocop mai degrabă din pricina încleștării din colțul gurii, Boc este un Robocop în adevăratul sens al „cuvântului”.
Avocat, profesor, deputat, președinte executiv și apoi plin al PD, acum premier, la doar 42 de ani. Nu a fost nici membru PCR, nici comandant de navă, nici informator al Securității, nici fiu de nomenclaturist, nici traseist politic. Un fel de Victor Ciorbea, în vremuri puțin mai prielnice. Este politicianul de tip nou, care-și ia munca în serios, așa cum a procedat toată viața. Criticile vin tocmai dinspre aceia care au îmbătrânit în funcții, împingându-i pe tinerii aspiranți de pe scara politicii. Încrederea pe care i-a arătat-o președintele Traian Băsescu în două rânduri, când „l-a uns” președinte al PD și, acum, când l-a desemnat premier, a atras asupra lui Boc aversiunea unor dinozauri politici. Aceștia au pus chiar ascensiunea lui politică pe seama zelului cu care ar asculta comenzile dinspre Cotroceni. Nimeni de pe Dâmbovița nu a înțeles însă resortul care-l declanșează pe Boc din Călățele. Nimeni nu i-a analizat viața, studiile, cariera didactică, urcușul politic, munca imensă depusă la Cluj, de când este primar, realizările sale. Pe acestea se bazează, în primul rând, poziționarea actuală în fruntea Guvernului României.
Prin 2002, am dat nas în nas cu profesorul-deputat Boc pe o străduță din București. Mergeam la Consulatul Irlandei, după viză. Mă hotărâsem să emigrez, nu vedeam niciun viitor în propria-mi țară, munca la ziar, după 4 ani, nu era ce visasem, PSD punea pumnul în gură. „Aha, deci ai prins o bursă. Mergi la bursă, nu?”, a vrut să se asigure Boc. „Desigur!”, i-am răspuns pe un ton jumătate ironie, jumătate jenă. Mergeam, de fapt, pe orbecăite, să muncesc, orice, într-o țară mai bună decât a mea.
M-am întors după 6 ani. M-am întors de la o bursă prelungită pe șantierele Irlandei, domnule premier Boc! Abia aștept să vă văd la lucru, să ne arătați ce viitor are această țară!
Alin Bolbos
