Retrospectivă – Un EGO prea mare pentru un oraș atât de mic
Frații Alexandru și Cornel Core erau niște iluștrii necunoscuți până în a doua parte a anilor ’90, când datorită afacerilor pe care le dezvoltau mai mult sau mai puțin la limita legii au intrat în vizorul autorităților. După controale repetate, cauzate de importul suspect de materii prime pentru înghețată din Italia, lucrurile s-au liniștit. Oarecum.
Pentru că au venit alegerile din 2000, când Cornel Core, fratele cel mare și capul afacerilor, a pozat zâmbitor lângă fostul prefect la majoritatea evenimentelor. Intrat în jocul țărănist cu puțin timp înainte de alegeri, Cornel s-a cuibărit rapid sub brațul protector al primarului Dorin Florea, care, după învestirea în funcția de primar și-a plătit polița cu un post de administrator al Piețelor din Tîrgu-Mureș. Băiat inteligent, Cornel face pasul înapoi din firmă, și-l lasă pe fratele său Alexandru Core să conducă afacerea. Deși nu trebuie să fii economist sau procuror să-ți dai seama că în fapt afacerea este tot în familie, Cornel Core insistă în a se face diferența între ce a fost și ce este în prezent.
Dar asta nu îl scutește de scurta istorie cu magazinul din Piața Trandafirilor, numit EGO.
Aurel Vuță a intrat în posesia spațiului, iar printr-o minunăție la limita legii, revoluționarului i se deschide un magazin EGO extrem de profitabil, dacă ne ghidăm după numărul de clienți care se calcă în picioare la orice oră din zi pentru a cumpăra produsele magazinului alimentar.
Varianta oficială este “asociere” cu firma Amic Prod SRL, între Core și Vuță, firmă care a deschis magazinul EGO. Dar legiuitorul nu s-a gândit la a da de lucru altor comercianți, ci exclusiv revoluționarilor. Ceea ce nu s-a întâmplat.
Suspiciunea de concurență neloială planează asupra întregii afaceri. SC Locativ SA ar putea fi acuzată de multe, dar în acest caz l-a acționat în judecată pe Aurel Vuță și a pierdut cu brio procesul.
Administrația Piețelor din Tîrgu-Mureș a cunoscut un reviriment cert de la preluarea șefiei de către Cornel Core. La fel și afacerile care se fac sub umbrela acestei autorități. E drept că bugetul piețelor a explodat efectiv în Administrația Core, de la câteva zeci de milioane la peste 18 miliarde de lei anual, dar o verificare mai atentă a cheltuielilor va da de furcă specialiștilor de la Curtea de Conturi. La ora actuală, mai multe firme dintre cele care lucrează la modernizarea piețelor sunt sponsori recunoscuți ai partidului de guvernământ. Altele sunt pur și simplu dibace, bine informate sau pline de relații. Cât despre privatizarea Piețelor, mai la toamnă, înspre culesul viilor, că prea mulți șefi sunt prin concedii. Subiectul este însă atât de vast – se efectuează lucrări de 8-10 miliarde de lei anual – încât merită o atenție deosebită. O va primi. (ZMS nr. 7, 29 iulie 2002)
Ce s-a întâmplat…
Cornel Core nu mai este șef la Piețe, a plecat și din spațiul din Piața Trandafirilor, iar în prezent este anchetat de DNA. Rechizitoriul, dacă va fi vorba de unul, nu a fost încă finalizat. Piețele nu au fost nici până în prezent privatizate.



