AZOMUREȘ investește în mediu
Acționarii AZOMUREȘ se întâlnesc miercuri în ședința Adunării Generale Ordinare pentru a lua în discuție raportul acționarilor privind exercițiul financiar 2004, dar și pentru a aproba bugetul pe 2005 sau programul de activitate din acest an * Combinatul a raportat ca rezultat preliminar la 31 decembrie 2004 un profit net de 293 de miliarde de lei, la o cifră de afaceri de 6.500 miliarde * Patronatul AZO intenționează să dea în funcțiune luna viitoare stația de epurare a apelor încărcate cu ioni de amoniu și de azotat * De-a lungul celor șase ani trecuți de la semnarea contractului de privatizare, investițiile în protecția mediului s-au cifrat la aproape 25 de milioane de USD
Combinatul AZOMUREȘ pare să fi depășit, cel puțin pe moment, gravele probleme cu care
s-a confruntat în ultima perioadă: creșterea semnificativă a prețului la gaz metan, materia primă indispensabilă funcționării unui producător de îngrășăminte chimice, amenințările permanente cu greva generală formulate de către liderii Sindicatului Alternativa 2002 – apropos cum o duce Maria Dăndărău pe la CNSLR Frăția, își mai amintește de ex-sindicaliștii pe care îi îndemna să-și apere drepturile doar în stradă?
Miercuri, de la ora 10, deținătorii de acțiuni la AZOMUREȘ se vor întâlni în ședința Adunării Generale a Acționarilor Ordinară, în situația în care se va întruni cvorumul. Dacă nu, ședința va fi reprogramată pe a doua zi, tot la sediul societății și tot de la aceeași oră.
Pe ordinea de zi a ședinței figurează nouă puncte care privesc fie raportările financiare pe anul trecut prezentate de administratori, auditori, fie programul societății și stabilirea bugetului de venituri și cheltuieli pentru 2005. Un punct separat se referă doar la programul de investiții ce urmează a fi derulat în acest an. De asemenea, acționarii vor lua în discuție și modul în care se va repartiza profitul obținut în urma exercițiului financiar din 2004.
Raportul privind gradul de îndatorare al societății va fi un alt punct cel puțin interesant de pe ordinea de zi, în condițiile în care va fi, probabil, adus în discuție și impactul negativ al costurilor suplimentare pe care creșterea prețului la gaz metan le are asupra societății.
Conform rezultatelor preliminare, până la 31 decembrie 2004, AZOMUREȘ a derulat afaceri în sumă totală de 6.511 miliarde de lei. Combinatul a obținut venituri în valoare de 7.111 miliarde lei, în timp ce cheltuielile
s-au cifrat la 6.900 miliarde lei. Totodată, în raportul preliminar, profitul net al companiei a fost anul trecut de 293 miliarde lei.
Investițiile în mediu – prioritare
Probabil că o parte din profitul AZOMUREȘ va fi reinvestit, reprezentanții societății fiind interesați să finalizeze programul de conformare la mediu pe care și l-au asumat în contractul de privatizare.
Luna viitoare, spre exemplu, va fi pusă în funcțiune stația de epurare a apelor încărcate cu ioni de amoniu și ioni de azotat, ceea ce va însemna că va fi stopată poluarea în aval a Mureșului. De altfel, conform declarației inspectorului – șef al Agenției pentru Protecția Mediului, AZO și-a respectat toate obiectivele înscrise în programul de conformare semnat cu instituția pentru perioada 1998-2004. În această perioadă, investițiile efectuate pentru protecția mediului au totalizat peste 24 milioane de dolari, iar, după cum subliniam, acestea vor continua și în acest an.
De asemenea, trebuie să menționăm că în ceea ce privește implementarea Directivei 96/61/CE privind prevenirea și controlul integrat al poluării, AZO a primit o perioadă de tranziție până în 2015 – una, de altfel generoasă – pentru adaptarea instalațiilor de producere a îngrășămintelor chimice la legislația europeană.
Cu detalii despre AGAO a AZO vom reveni în cotidianul Zi de Zi.
Ligia VORO



