Arhivele – memoria colectiva a oricarui popor
Prezent la cea de-a VI-a editie a Sesiunii Stiintifice Nationale cu tema “Arhivele si cercetarea istorica” desfasurata joi, 17 mai a.c., la Hotelul “Hefaistos” din Sovata, directorul general al Arhivelor Nationale ale Romaniei, profesor universitar dr. Corneliu Mihail Lungu, a avut amabilitatea sa acorde in exclusivitate pentru “Ziarul de Mures” un scurt interviu.
Rep.: Institutia Arhivelor Nationale ale Romaniei care functioneaza neintrerupt din 1831 este membra a Consiliului International al Arhivelor din 1956, dar si a altor reputate organisme internationale. Arhivele au traversat in istoria lor – pentru ca si arhivele au o istorie proprie – perioade dificile, dar au reusit sa le depaseasca cu bine. Din aceasta perspectiva care apreciati dumneavoastra ca au fost greutatile prin care au trecut Arhivele Nationale in ultimii 17 ani?
Corneliu Mihail Lungu: Ne-am confruntat si ne confruntam cu aceleasi probleme, vechi de mai bine un de un secol: spatii insuficiente, conditii de pastrare si conservare de foarte multe ori improprii si numarul restrans de lucratori. Pe la 1890, B. P. Hasdeu, director in acea perioada al Arhivelor Nationale, facea un memoriu in care sesiza tocmai aceste probleme. Dimitrie Onciul sau C-tin Moisil, care i-au urmat lui Hasdeu, au ridicat si ei, la randul lor aceleasi probleme. Un alt director, Aurel Sacerdoteanu, in 1940-1941 a procedat la fel adresand un memoriu lui Ion Antonescu. Acelasi lucru l-am facut si eu dupa 1990, dar problemele au capatat alte valente avand in vedere cresterea cantitatii de arhiva, degringolada din societatea romaneasca care s-a repercutat si asupra activitatii Arhivelor Nationale. Ma refer in primul rand la avalansa de cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate sau pentru reconstituirea vechimii in munca, preluarea dupa 2000 a arhivei P.C.R. care a necesitat un volum de munca extraordinar. Un fapt pozitiv insa, dupa 1990 a fost reinfiintata Facultatea de arhivistica.
Rep.: Avand in vedere ca in ultimii ani Arhivele Nationale au incheiat acorduri de colaborare cu mai multe state, printre care Polonia, Cehia, Germania, Franta, Turcia, Bulgaria, Slovacia, Rusia sau Ungaria care considerati dumneavoastra ca au fost cateva dintre cele mai importante manifestari internationale in care s-a implicat institutia pe care o conduceti?
C.M.L.: Arhivele Nationale au fost implicate – iar azi mai mult ca oricand – in diverse activitati care au si o dimensiune externa, iar uneori chiar de reprezentare a statului roman in plan international. Ma refer in primul rand la schimburi de specialisti care au adus fiecare in tara de origine, copii si fotocopii din tarile in care au fost. Este vorba de documente importante referitoare la tara lor. Am organizat impreuna colocvii si mese rotunde, schimburi de experienta privind practica arhivistica, schimburi de instrumente arhivistice, etc. Insa de departe, ca importanta, amploare si impact asupra publicului au fost si sunt expozitiile de documente care reflecta relatiile bilaterale dintre state sau momente din istoria statelor respective. Astfel de manifestari au fost: expozitia pe care am organizat-o la Koblentz-Germania cu tema “Revolutia romana de la 1848, parte a revolutiei europene”, expozitia de documente de la Viena in care prezentam Austria reflectata de documentele din arhivele romanesti, expozitia de la Bucuresti organizata in colaborare cu Ambasada Turciei la Bucuresti in care prezentam documente osmane – berate si firmane – aflate in arhivele noastre sau ultima dintre ele, cea de la Izmir-Turcia, unde impreuna cu Consulatul Romaniei din localitate am organizat prezentarea unor documente care reflectau relatiile romano-turce.
Rep.: A existat la un moment dat propunerea ca Arhivele Nationale ale Romaniei – care din motive evidente pentru cei care inteleg importanta acestei institutii se afla in subordine Ministerului Administratiei si Internelor – sa fie trecute in subordinea Ministerului Culturii. O considerati o propunere realista?
C.M.L.: Este drept ca unii politicieni si guvernanti au incercat sa propuna acest lucru. Inca din timpul guvernarii Roman s-a dorit trecerea Arhivelor Nationale in subordinea Ministerului Culturii din ratiuni prea putin motivate. Aceste proiecte s-au facut de oameni care n-au avut catusi de putin tangenta cu munca in aceasta arhive, cu problemele mai vechi sau mai noi ale institutiei noastre, de situatia Arhivelor din alte tari, deci propuneri facute de niste neaveniti. Credeti dumneavoastra ca Ministerul Culturii care are mari probleme de spatiu, care nu este in stare sa conserve situri arheologice de o mare importanta pentru cercetarea istorica, care n-a fost in stare sa gestioneze Codex Aureus, bratarile dacice sau atatea alte obiecte de patrimoniu care au luat calea strainatatii sau poate a unor colectii particulare este capabil sa gestioneze si sa administreze eficient imensul fond arhivistic pe care il avem si care se imbogateste continuu? Personal, dar si cei care am lucrat si lucram de cateva zeci de ani in aceasta institutie si care ii cunoastem problemele si specificul muncii ne indoim de acest lucru. Insa vreau sa spun cu satisfactie ca am gasit intelegerea necesara la MAI, dar si in alta parte, ca in aceste momente de instabilitate, este imperios necesar ca Arhivele Nationale sa ramana in cadrul MAI.
Rep.: In acelasi context al “reformelor de dragul reformelor”, adica al “formelor fara fond” pot spune, as vrea sa va rog sa-mi spuneti cum apreciati spre exemplu propunerile UDMR de a se retroceda unele fonduri arhivistice catre proprietari, sau infiintarea unei asa-zisei Retele a Arhivelor Publice prin care practic s-ar scoate parti importante din fondul arhivistic national si s-ar trece in gestionarea si administrarea Consiliilor Judetene?
C.M.L.: UDMR a inteles si intelege gresit rolul arhivelor in cadrul unui stat si a unei natiuni. Arhivele nu pot face obiectul retrocedarii pentru ca ele – potrivit legislatiei nationale – sunt parte integranta din fondul arhivistic national. Dupa cum prea bine cunoasteti, accesul la ceea ce avem noi in gestiune si administrare este liber. Se pot face copii, xerocopii, fotocopii. Deci nu exista impedimente care sa impiedice pe cineva sa studieze sau sa faca copii dupa documente. Inca din 2005 intr-un proiect prezentat de UDMR s-a dorit scoaterea sintagmei “national”. Vreau sa reamintesc faptul – pentru cei care probabil nu cunosc – ca Arhivele nu sunt organizate pe etnii, documentele nu sunt nici maghiare, nici turcesti, nici germane…chiar daca avem documente scrise si in aceste limbi sau in atatea altele, ci sunt ale unei natiuni. Sunt daca vreti datele de identitate ale acesteia. Vreau sa va dau un exemplu, chiar arhivele din Ungaria se numesc Arhivele Nationale ale Ungariei, deci institutia ca atare contine in titulatura ei sintagma “national”. Pe cine deranjeaza acest lucru, dar mai ales de ce? Vreau sa va mai spun ca documentele chiar daca sunt particulare ele sunt supuse legislatiei nationale – a se vedea modelul italian care personal mi se pare foarte bun, chiar daca pentru unii ar putea parea prea putin cam rigid.
Rep.: Stiu ca institutia dumneavoastra pregateste un proiect de Lege a arhivelor care sa inlocuiasa legea in vigoare, ma refer la Legea nr. 16/1996. In ce stadiu va aflati cu acest proiect de lege?
C.M.L.: Dincolo de initiativele parlamentare sau ale unor persoane – initiative mai mult sau mai putin inspirate dupa cum ati vazut – Arhivele Nationale au considerat ca este imperativ necesar sa se implice in reactualizarea Legii 16/1996. A fost elaborat un proiect de lege plecand de la realitatile si necesitatile actuale, dar preluand in mod critic si anumite modele din legislatia altor state. Intr-un timp, speram cat se poate de scurt, ca acest proiect sa fie supus dezbaterilor comisiilor de specialitate din cele doua Camere.
Rep.: La final as vrea sa va rog sa-mi spuneti cum apreciati manifestarea de la Sovata si la care dupa cate cunosc, nu ati lipsit pana acum?
C.M.L.: Remarc de la bun inceput ca fost o reusita, tinand seama de numarul de participanti, de domeniile din care vin domniile lor (Directii Judetene ale Arhivelor Nationale, Universitati, Institute ale Academiei Romane), de continutul comunicarilor prezentate si nu in ultimul rand, de eforturile depuse de organizatori. Apreciez ca a fost o manifestare utila si necesara, dar in acelasi timp si o garantie a faptului ca prin continutul ei se inscrie intr-un program amplu de manifestari ce urmaresc sa puna in valoare documente inedite si in acelasi timp sa fie si un schimb de experienta foarte util pentru cei care lucreaza in arhive. Trebuie sa stiti ca arhivele sunt o materie vie, iar arhivistii prin munca lor sustin dupa cum s-a putut vedea si la aceasta manifestare cercetarea istorica fundamentala.
A consemnat Nicolae BALINT
