Uncategorized

Dragă Aurelian,

Iată că am ajuns să trăiesc momente de dezamăgire, momente în care destinul îți este la îndemâna credinței în adevăr și nu înțeleg de ce un om bun, cu frica lui Dumnezeu, trebuie să suporte răutatea și veninul care zace în sufletul unora. Sunt unul dintre aceia căruia viața i-a dăruit bucuria de a te cunoaște, de a sta în compania unui om deștept, a unui bărbat hotărât să ducă până la capăt această luptă cotidiană între adevăr și minciună, ca atare, acum când îți este greu, doresc să știi că Doru Borșan este alături de tine și sunt convins că în câteva zile vei fi din nou liber, așa cum ne dorim cu toții, noi cei apropiați ție, iar cei care au declarat neadevăruri, se vor căi îndelung și amarnic în momentul în care Dumnezeu va scoate adevărul la lumină. Ca om de afaceri, declar public că nu am fost niciodată șantajat de către Aurelian Grama sau de către grupul de presă pe care îl reprezintă și nu dețin nici un indiciu despre un asemenea demers vis-a-vis de oamenii de afaceri pe care îi cunosc. Fac un apel pe această cale tuturor celor care îl cunosc pe Aurelian, să fie solidari, să-l sprijine moral și spiritual, să scrie despre adevăratul Grama Aurelian.

Cu respect pentru prietenul meu,

Doru Aurelian Borșan

Show More

Related Articles

Back to top button
Close