Uncategorized

Banda penală de la Band III

Proces penal cu trei capete de acuzare

Văidean Mărioara, soţia primarului din Band, s-a trezit cu un proces penal care conţine trei capete de acuzare: scoaterea de sub sechestru a unui bun sechestrat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, abuz de încredere şi împiedicarea executării unei hotărâri judecătoreşi * Vina pentru această situaţie aparţine, în mare parte, primarului Văidean F. Florin * Unul din acoliţii primarului, mai exact Bârleanu din satul Fânaţe, vrea caseria bisericii doar pentru că nu-l înghite pe preot

Săptămâna trecută am arătat modul în care asociaţia agricolă “Suseni”, condusă de Văidean Mărioara, a bagat câteva sute de milioane în buzunar din subvenţiile date de stat pe terenuri nelucrate. Legat de alte infracţiuni comise tot de acestă asociaţie, cu buna ştiinţă a primarului, Văidean Mărioara riscă să facă puşcărie.
În anii ‘90, în satul Oroi s-au înfiinţat două asociaţii agricole. Asociaţia “Buna” condusă de inginerul agronom Ormenişan Aurel şi asociaţia “Suseni”, condusă de Văidean Mărioara. Proporţia procentuală legată de patrimoniul CAP, a terenurilor şi a oamenilor înscrişi la cele două asociaţii era de 40 respectiv 60 %. Pentru că Văidean, deja primar în 1991, n-a împărţit, sau mai bine spus n-a dat nimic din patrimoniul CAP-ului asociaţiei “Buna”, oamenii au fost nevoiţi să treacă la asociaţia “Suseni”.

Cum a început

Primarul Văidean F. Florin a început ilegalităţile în ce priveşte terenurile imediat după ce a fost instalat primar. Mai exact în 1991. În acel an, în satul Oroi, comisia de fond funciar a constituit un tabel cu terenurile care revin proprietarilor de drept, conform Registrului Agricol. După întocmirea tabelului, Văidean, din scaunul de primar, a început să modifice cifrele după cum îi dicta interesul. Mai ales că “românul Văidean” se trage din acest sat şi toate rudele lui au domiciliul acolo. Dar cineva din primărie a dat peste el. Ilegalitatea a fost raportată prefecturii însă a fost muşamalizată.

A început procesul. De-a lungul anilor, dintr-un proces civil s-a transformat într-unul penal

În 1990, patrimoniul CAP era evaluat la două milioane de lei. 40% din această sumă reprezintă 800 de mii de lei, respectiv valoarea a 11 Dacii. Fiindcă Văidean împărţea terenurile aşa cum vroia el, fiindcă asociaţiei “Buna” nu-i dăduse cota parte din patrimoniul CAP, oamenii au început să treacă la asociaţia nevestei lui Văidean. În 1996 când a început procesul pentru împărţirea bunurilor, patrimoniul asociaţiei “Buna”, datorită exodului de asociaţi, a fost evaluat la 120 de milioane. Adică o Dacie.
În civil, procesul a început la judecătorie şi s-a încheiat la Curtea de Apel cu sentinţă favorabilă asociaţiei “Buna”. Din cauză că Văidean Mărioara dispărea mereu de la asociaţie atunci când era anunţat executorul judecătoresc, nu s-au putut sechestra doar două tractoare ale asociaţiei.

O nouă ilegalitate! Un tractor nou a fost cumpărat pe numele lui Văidean Mărioara dar la un preţ subvenţionat de stat doar pentru asociaţii!

Statul român oferea asociaţiilor agricole tractoare subvenţionate pentru a încuraja această formă de exploatare a terenului. După ce s-a pus sechestru pe cele două utilaje, Văidean Mărioara a susţinut că tractorul este pe numele ei, neaparţinînd asociaţiei. Pentru a demonstra acest lucru a adus o factură de la o firmă din Reghin, factură care poate fi emisă de orice SRL sau alt tip de societate. Binenţeles, instanţa a respins proba. Văzând că nu mai există cale de scăpare, din cele 120 de milioane a achitat 80.

Tot s-a trezit cu un proces penal!

Bunurile aflate sub sechestru nu pot fi uzitate. Ele trebuie păstrate în bune condiţii, proprietarul nevând nici măcar drept de folosinţă asupra lor. Cu toate astea Văidean Mărioara a arat cu aceste tractoare, folosindu-le în permanenţă. S-a ales cu proces penal care cuprinde trei capete de acuzare, fiecare din ele fiind prevăzute cu închisoare de peste doi ani. Este vorba de scoaterea de sub sechestru a bunului sechestrat printr-o hotărâre judecătorească definitivă (art 244 Cod penal), abuz de încredere (art 213 Cod penal) şi împiedicarea executării unei hotărâri judecătoreşi (art. 271 Cod penal). În spatele acestor fapte este Văidean F. Florin.

Bârleanu vrea caseria bisericii doar pentru că nu-i place de preot

Unul dintre apropiaţii primarului, Bârleanu, a intrat în conflict cu preotul satului, om gospodar şi cu picioarele pe pământ. Din această cauză doreşte să pună mâna pe caseria bisericii. A mers până acolo încât a început să adune semnături de la săteni, practic pentru a-l face de râs pe părinte şi “să-l plătesc când vreau eu”. Lucrurile au luat o altă turnură, oamenii, într-un târziu, dându-şi seama cine este acest Bârleanu.
În încheiere dorim să-i spunem primarului Văidean că oricât a încercat să-i terorizeze pe oameni, ei încep să vorbească, să aducă documente, şi nu mai pot fi opriţi prin metodele şantajiste aplicate de “aici eu sunt prefect şi primar şi în acelaşi timp şi judecător” (afirmaţie apărută într-o scrisoare a Vioricăi Fechete).

Show More

Related Articles

Back to top button
Close