Uncategorized

Banii pentru centurile Mureșului, returnați la Banca Mondială

Din 2002 se tot discută despre problema centurii Târgu Mureșului și în tot acest timp autoritățile locale nu au reușit să se hotărască asupra unui un traseu pentru viitorul drum ocolitor. În plus, zilele trecute, am aflat, surpriză, că banii pentru centură au existat anul trecut dar din neglijența celor de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri au zburat înapoi la Banca Mondială. Cine va plăti pentru aceasta?

Târgu Mureșul se află pe lista celor cinci orașe din țară (pe lângă Reghin, Brașov, Bacău și Mediaș) care nici în acest an nu vor primi bani pentru construirea unei centuri menită să fluidizeze traficul. Totuși pentru aceste cinci centuri a existat o finanțare de 225 milioane de dolari. Pe ce drum și de către cine s-au pierdut acești bani oferiți de Banca Mondială? Primarii afirmă că Ministerul Transporturilor a ținut proiectele “în plic” timp de 4 ani. Banii trebuiau cheltuiți până pe 31 iulie 2009. Și nu au fost. Termenul a fost prelungit până la 31 decembrie 2009 iar mai apoi, pentru că nimeni nu a accesat acești ani, Banca Mondială a decis să închidă linia de finanțare.

CNADNR-principalul vinovat

Acum, după ce banii au fost pierduți, Guvernul se scuză că nu mai are bani pentru investiții în infrastructură în 2010 pentru că ar majora deficitul bugetar. Totuși când a avut finanțare externă a pierdut-o pentru că nu a depus proiectele la timp. Principalul vinovat de această pierdere pare a fi Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR), aflată în subordinea Ministerului, care a pierdut la sfârșitul anului trecut finanțarea de 225 milioane de dolari alocată de Banca Mondială pentru investiții în modernizarea infrastructurii rutiere și feroviare. O parte din acești bani erau meniți pentru cofinanțarea a cinci proiecte de variante ocolitoare pentru orașele amintite, cu o lungime totală de 85 km.

8 ani de nepăsare

Finanțarea e pierdută, dar centura Târgu Mureșului nici măcar nu-și are încă traseul fixat. Din cauza unor interese și orgolii personale, pentru această investiție nu a fost organizată nici măcar licitația de începere a lucrărilor de construcție. Până la momentul actual autoritățile locale din Târgu Mureș, în frunte cu Dorin Florea, au mers la Agenția pentru Protecția Mediului de trei ori cu propuneri pentru un traseu al centurii. Uluitor este faptul că de fiecare dată ei au mers la agenție cu aceeași propunere. Prin urmare, în opt ani, cei de la conducerea Târgu Mureșului nu au fost în stare să găsească un traseu pe care să fie proiectată centura. Opt ani de indiferență, opt ani de nepăsare…

Borbely acuză încăpățânarea Primăriei

Într-o conferință ținută joia trecută la Târgu Mureș, ministrul Borbely Laszlo s-a arătat foarte deranjat de faptul că din 2002 se discută despre centură iar conducerea nu a reușit nici măcar să găsească o formulă compatibilă cu cerințele Agenției de Mediu. “În calitate de deputat de Mureș am insistat foarte mult pe acest drum, pentru că este foarte interesant, și totuși aceasta este întrebarea de fond care ar trebui pusă tuturor care sunt implicați…se discută de trei centuri, dar de ce nu s-a făcut nici una până acum? De ce? Din 2002 se discută despre această centură. După ce a fost o decizie numai de principiu în Consiliul Local în care să se analizeze diferite variante, au fost două refuzuri din partea Agenției de Mediu, că nu este de acord cu traseul propus inițial de primărie, s-a mers și în justiție în 2006 și 2007, ca acum în 2009 să se adune acest Consiliu de Avizare Tehnică (CAT) care să vină cu aceeași variantă. Agenția de Mediu nu depinde numai de aceste CAT-uri, ci are o atitudine care ține de ocrotirea mediului. Am cerut din nou, ca și acum trei luni, să găsim o variantă care să nu ducă la tăierea a 8,2 ha de pădure. Toată lumea vrea ca Târgu Mureșul să aibă centuri, nimeni nu se împotrivește; dar dacă ai două refuzuri de la Agenția de Mediu și stai din 2002 până în 2009 și vii apoi și forțezi acea variantă care a fost de două ori refuzată, ce mai avem de adăugat?” a declarat Borbely Laszlo.

Variantele lui Florea

În replică, primarul Municipiului Târgu Mureș, Dorin Florea, spune că el a dat trei variante de centură însă cei care trebuie să accepte sunt răuvoitori. Edilul a spus că îl va ajuta bucuros pe ministrul Mediului și vor sta chiar la discuții, chiar dacă războiul dintre ei este foarte bine cunoscut. „ Am înțeles că domnul ministru Borbely are anumite necunoașteri și aș vrea să-l ajut cu plăcere. Ar fi bine să facem o plimbare, cred că îi cade bine, ca să îi arăt cele trei variante plătite de primărie, ca să nu mai zică că nu sunt variante de drum ocolitor. Sunt trei, făcute de specialiști, nu de politicieni. Sunt două făcute de noi pe bani și una făcută de o asociație, nu știu care. Deci se poate alege…din trei poți să-ți alegi și nevastă” a spus Florea.

În conferința sa de la Târgu Mureș Borbely a mărturisit că s-a întâlnit în avion, acum o săptămână, cu Florea și au hotărât că vor purta o discuție pe această temă cât mai repede. „Acum suntem și în alianță, nu mai avem nici un impediment ca să ne vedem” a spus râzând, ministrul Mediului.

Reghinul așteaptă răspunsuri

Pe lista orașelor care au fost anunțate că nu vor primi finanțare pentru centurile ocolitoare este și Reghinul, care anul trecut avea deja toate avizele necesare și mai aștepta doar banii pentru începerea lucrărilor. „Noi nu am fost înștiințați în nici un fel că ar exista acești bani de la Banca Mondială. Nu am de unde să știu dacă au fost sau nu banii. Cert este că finanțarea acestui proiect este împărțită, jumătate Banca Mondială și jumătate Guvernul. Acolo să dați telefon să vedeți care este problema. Noi am avut toate avizele, totul pregătit pentru proiectare și execuție. Noi nu am primit niciun fel de comunicare. Eu m-am adresat printr-o scrisoare deschisă ministerului de resort prin care am primit un răspuns că în urma discuțiilor cu Banca Mondială vom fi anunțați. Atât au spus; în funcție de discuțiile cu Banca Mondială ne vor anunța.” a declarat primarul Reghinului, Nagy Andras.

Dintre cele cinci orașe, singurul care a avansat lucrările fără finanțarea de la Banca Mondială este Brașovul, unde s-au construit deja două tronsoane din viitoarea centură cu bani de la bugetul local, Ministerul Transporturilor și fonduri de la UE.

Reprezentanții Băncii Mondiale au afirmat, pentru Ziarul Financiar, că împrumutul a expirat pe 31 decembrie 2009, după ce a fost extins cu 5 luni față de data inițială – 31 aprilie 2009 – și nu mai poate fi prelungit. Finanțarea a fost aprobată încă din 2006, în urma unui acord semnat cu CNADNR în 2004. Jumătate din sumă era destinată proiectelor rutiere de infrastructură, 45% pentru calea ferată și 5% pentru administrațiile locale. La această valoare se adaugă cofinanțarea de la bugetul de stat în valoare de 153 milioane dolari. Potrivit ultimelor informații, România a atras doar 20% din acești bani, până la expirarea împrumutului.

Câte centuri sunt în construcție?

Cele cinci variante ocolitoare ar putea fi realizate prin fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, însă CNADNR nu a depus încă cererile de finanțare pentru cele 5 centuri ocolitoare la Ministerul Transporturilor. Dorina Tiron, directorul general al CNADNR, a declarat că va răspunde numai după ce vom avea precizări de la Banca Mondială, fără a da alte explicații. La sfârșitul anului trecut a fost deschisă parțial centura Cluj Est (24 km), care va atrage o investiție de peste 70 mil. euro, constructorul fiind consorțiul italian Pizarotti și Tirena Scavi. De asemenea, și din centura Sibiului (17,5 km) ar putea fi finalizate în vara acestui an lucrările la primul tronson de 14,8 km, unde lucrează consorțiul germano-roman Geiger-Boegl- Comtram, urmând ca al doilea tronson de 2,7 km să fie terminat în 2011.

Damian SAMOILĂ‚

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close