Legenda lacului

Cãpușul de Câmpie este satul în care am vãzut cei mai mulți cai, cel mai mult spațiu liber între gospodãriile oamenilor și cele mai puține mașini pe stradã. Impresia de inedit a locului a fost întãritã și de priveliște. Ramurile dezgolite de frunze ale bãtrânilor copaci par a fi brațe cadaverice care ies amenințãtoare ițindu-se din ceața care nu s-a hotãrât încã sã se risipeascã. În orice parte te-ai întoarce, privirile ți se agațã de dealurile abrupte care au o imagine înșelãtor de molcomã. Și oamenii…

Gheorghe Tohãnean se îndrepta grãbit spre casã pentru cã la ora prânzului deja e obosit. De douã zile muncește la semãnatul grâului pentru anul viitor, deși meseria de agricultor nu mai pare sã aibã cãutare prin România. “În 1997 am cumpãrat jumate din tractoarele comunei și de atunci fac agriculturã. A mers bine câțiva ani, aveam contracte cu firme cãrora le vindeam cucuruzul și toate celelalte, dar de doi ani încoace 30% din suprafața arabilã a comunei se înțelenește pentru cã nu o mai lucrã nimeni. Pãi cum sã lucri dacã grâul îl cumpãrã, cine-l vrea, cu trei mii kg? Litrul de motorinã este 35.000. Vând 10 kg de grâu pentru un litru de motorinã. Nu mai meritã cã îi bãtaie de joc pe capul nostru. Degeaba ținem în hambare recolta. Dupã ce am lucrat, acuma ne-o mâncã cloțanii. Ce se alege de țara asta oare? Nu mai sunt subvenții numai la grâu…”, ne-a spus oful lui, Gheorghe Tohãnean.

Pânã anii trecuți existau crescãtoriile de porci din Gornești și din Gheja, cu care oamenii aveau contracte ferme pentru cantitatea de porumb recoltatã. De când nu mai sunt porci, însã… Cele 12 hectare pe care tocmai le-a semãnat cu grâu, s-ar putea sã fie singurele care vor fi cultivate din cele 50 pe care le are…Porumb, grâu, orzoaicã, recolta din acest an o ține în hambar. Sperã doar ca pânã la Crãciun sã primeascã banii pentru recolta de soia pe care a putut sã o vândã. În rest, nu poate sã vorbeascã și sã gândeascã urât pentru cã suntem în postul sfânt al Crãciunului. Oricum, anul viitor va fi unul hotãrâtor pentru agriculturã în Cãpușul de Câmpie.

Pe malul lacului din mijlocul satului, un sãtean pândește focul care mocnește sub povara gunoaielor puse la ars. Cum în sat nu existã serviciu de salubritate, este singura modalitate de a scãpa de gunoiul care se adunã într-o gospodãrie. Ce-i drept, o groapã de gunoi existã dupã dealul din fața satului, dar e prea departe, oamenii sunt bãtrâni și sã care sacul cu mizerie în spate pânã acolo e peste puterile lor. “Cei care au cai se mai ajutã de ei. Noi ceilalți am gãsit calea asta sã scãpãm de mizeria din curți. Supraveghem focul și totul e bine. Nu lãsãm nici un fel de mizerie în urmã”, ne-a spus Pavel Ganea.

Dacã pe latura lacului unde stãteam noi, era curãțenie, pe malul celãlalt, gunoaiele au ajuns sã pluteascã în voie pe apa lacului. Nimeni nu știe cum au ajuns acolo, ele doar se înmulțesc vãzând cu ochii. Și cum nu existã serviciu de salubritate, poate încet locul va deveni o groapã de gunoi. Deși a avut și zile de glorie. “Eu nu am mai prins, dar bãtrânii spun cã pe lac se celebrau nunțile și șe țineau petrecerile. Participanții erau duși cu bãrcile pânã în mijlocul lacului, unde era o insulițã. Acolo, la umbra unor salcii mari, erau întinse mese, erau muzicanții. Acuma, bãtrânii care au trãit acele vremuri au dispãrut și povestea v-o putem spune numai noi. Obiceiurile au dispãrut, singurul care se mai pãstreazã și implicã întreaga comunitate fiind balul de anul nou”, ne-a spus Pavel Ganea.

Grijile Chizãșului

Când merg la colindat, flãcãii din sat se împart în cete, pe ulițe și fiecare ceațã are un șef sau “chizãș”, cum i se zice în sat. El este cel care adunã banii pe care gospodarii sunt obligați sã îi dea colindãtorilor. În seara de Anul Nou, fiecare chizãș cumpãrã sucuri, vin, țuicã, bere și are grijã sã își “omeneascã” fiecare locatar al strãzii care va veni la bal, la cãminul cultural. Din banii strânși plãtesc în comun muzicanții care musai trebuie sã fie în carne și oase. “Vin lãutari din partea locului și cântã de ale noastre. În ultimul timp au trecut și pe manele și pe muzicã din asta modernã. Muzicã pe toate gusturile. Se bea, se danseazã, este un bun prilej pentru ca oamenii satului sã se întâlneascã și sã chefuiascã, cu o ocazie la care practic a contribuit fiecare. Îmi amintesc cã pânã acum câțiva ani buni, femeile aduceau prãjituri și mâncare și era un chef pe cinste. Dar ca tot ce e bun și obiceiul ãsta a dispãrut, la fel cum dispar tinerii și bãtrânii. Fiecare din motive diferite. Unii sub pãmânt, alții cine știe unde pe pãmântul ãsta, numai acasã nu”, ne-a spus același Pavel Ganea, omul care deși susține cã nu e om de sat, fiind “viniturã”, știe mai multe despre obiceiurile locului decât localnicii.

Unde sunt tinerii?

Rãspunsul l-am primit de la Sabin Ludușan, cãruia oamenii satului îi spun Ludușan Sibian…. Așadar, tinerii sunt plecați prin locurile pe unde se aflã și ai lui. Pentru cã din 10 copii câți are, șapte sunt plecați. La un calcul aproximativ, procentajul copiilor lui plecați de acasã este egal cu procentul pe sat în aceeași problemã. Și sunt plecați cam așa. “O fiicã în Italia, alte patru fete în Spania, un bãiat în Germania și un altul în Anglia”, ne-a enumerat repede, nea Sibianu’, domiciliul copiilor plecați de acasã. Și cum Europa este mare și primitoare, satul a rãmas fãrã tineri. Media de vârstã a satului a scãzut vertiginos. Se mai revigoreazã câte puțin vara, în timpul concediilor, dar unda de șoc trece repede. Oamenii spun cã satul va prinde viațã atunci când agricultura va fi din nou binevenitã acasã la ea, și nu gonitã ca un copil vitreg. Și poate zãpada care e așteptatã sã cadã zilele viitoare va fi una purificatoare. Poate la anu’ vor fi din nou toți, împreunã, acasã.

Eugenia KISS