Hamas, anatomia victoriei

Celebra imagine din poveștile arabe a spiritelor rele eliberate accidental din sticlele în care fuseseră exilate se potrivește de minune situației din Orientul Mijlociu. În mai puțin de un an, doctrina Bush, de promovare a democrației în țările arabe,

a avut un efect contrar celui scontat, aducând la putere sau întărind forțele islamiste din țări ca Irak, Iran, Egipt sau Liban.

Ultimul beneficiar al falimentului viziunii americane este organizația teroristă Hamas, a cărei victorie zdrobitoare în alegerile palestiniene riscă să rescrie din temelii harta geo-politică a lumii musulmane și, prin ricoșeu, a întregii planete.

Oricât ar părea de ciudat, deznodământul electoral din teritoriile palestiniene și implicațiile victoriei Hamas au fost prevăzute de un raport confidențial elaborat de serviciile de securitate saudite, în data de 27 decembrie 2005, cu o lună înaintea scrutinului din Cisiordania și Gaza.

Documentul înaintat regelui Abdullah anticipa un succes al Hamas, facilitat de erorile tactice și strategice ale Statelor Unite: “Credința administrației americane în puterea alegerilor de a transforma oamenii o face să nu-și dea seama că procesul democratic este adeseori o sabie cu două tăișuri, care poate avea consecințe nedorite… Politicile SUA în regiune, în special sprijinul nelimitat acordat Israe-lului și desemnarea Hamas drept o organizație teroristă, demonstrează că Administrația Bush a pierdut co?tactul cu realitatea. Membrii ei sunt incapabili să înțeleagă situația din perspectiva palestiniană. Palestinienii și-au pierdut încrederea într-o conducere care nu a fost capabilă să redreseze economia, să stârpească corupția oficială, să stăvilească activitatea criminală și să reînsuflețească eforturile pentru crearea unui stat independent palestinian. Corupția și incompetența Fatah contrastează puternic cu reputația de probitate financiară și administrativă a Hamas… Neputința americanilor de a întări po?iția președintelui Abbas a pavat calea pentru victoria Hamas. Un asemenea rezultat va avea implicații de mare amploare pentru securitatea națională a Arabiei Saudite și pentru întreaga politică externă a regiunii. Succesul Hamas va dezvălui măsura în care puterea, prestigiul și idealurile SUA au fost subminate în regiune și va da avânt acestor tendințe, conducând la un vid de putere în procesul de pace. Conducerea saudită trebuie să se pregătească pentru acest deznodământ”.

Strategie mioapă

Concluziile raportului saudit au fost reluate de comentatorii politici internaționali, care au ținut să precizeze că Administrația Bush a fost mai degrabă ocazia decât cauza care a provocat ascensiunea mișcărilor radicale în țările musulmane. Potrivit analistului american Pat Buchanan, factorul care a deszăgăzuit forțele islamice a fost miopia neoconservatorilor grupați în jurul lui Bush, a căror strategie în privința Orientului Mijlociu a fost minată de trei lucruri: aroganță, ideologie și imaturitate. Bu?hanan i-a acuzat pe neoconservatori că “văd lumea așa cum și-ar dori să fie, nu așa cum este. La fel ca și adolescenții, ei acționează din impuls, fără să asculte de vocea experienței. Sunt isteți adesea, dar niciodată înțelepți”. Consecințele acestei orbiri n-au întârziat să apară.

Impulsionat de neoconservatori, Bush a sfârșit prin a declara că scopul final al Americii, intrată în războiul împotriva terorismului după atentatele din 11 septembrie, este democratizarea Irakului și a întregii lumi islamice. În discursul rostit la inaugurarea celui de-al doilea mandat de președinte, în ianuarie 2005, Bush a mers până acolo încât a afirmat că “politica Statelor Unite este de a sprijini dezvoltatea mișcărilor democratice și a instituțiilor în fiecare națiune și cultură, cu țelul ultim de a?eradica tirania din lumea noastră”. Pentru a promova sfârșitul dictaturilor, Bush a chemat la organizarea de alegeri în Orientul Mijlociu, cu toate că fusese avertizat că exprimarea liberă a convingerilor în această regiune ar putea da naștere unor guverne ostile Statelor Unite și Israelului. Un an mai târziu, s-a dovedit că prima condiție a democratizării – organizarea de alegeri libere -, a lucrat în avantajul partidelor islamiste.

Tsunami islamist

Astfel, în cadrul alegerilor din Irak, militanții șiiți, apropiați de liderii fundamentaliști iranieni, au pulverizat partidele laice, impunându-și controlul asupra parlamentului și guvernului. În Egipt, Frăția Musulmană, părintele spiritual al Hamas, a obținut 20 la sută din scaunele parlamentare, în condițiile în care candidații mișcării au fost persecutați de către autorități. Șiiții din Hezbollah, gruparea libaneză anti-americană și anti-israeliană, au ocupat 23 de locuri din cele 128 ale parlamentului?și au intrat cu doi miniștri în guvernul de la Beirut. În două provincii din Afganistan, situate la granița cu Pakistanul, fundamentaliștii pro-talibani și-au înfrânt detașat adversarii. Pe fundalul acestui marș furtunos al islamiștilor, victoria în alegerile iraniene a ultra-radicalului Mahmud Ahmadinejad, care a amenințat că va distruge Israelul și SUA, a venit firesc. Mai mult, în aproape toate țările arabe, sondajele de opinie efectuate în ultimul timp au indicat o accentuare a sentimentelor de ură ș? dispreț față de Statele Unite, concomitent cu o deplasare spre pozițiile islamiștilor. Toate aceste evoluții au culminat cu victoria Hamas, calificată de editorialistul Joseph Samaha de la cotidianul libanez as-Safir drept “prima schimbare pașnică de putere de asemenea proporții fundamentale în istoria noastră arabă. Vom trăi cu urmările acestei pietre de hotar decisive, în anii care vor veni”. O părere similară a fost exprimată de Abdul Majeed Thunaibat, șeful ramurii iordaniene a Frăției Musulmane, potr?vit căruia “alegerile palestiniene au dovedit că, în cazul unor alegeri libere, arabii ar vota islamiștii și nu partidele naționaliste sau de stânga, considerate vinovate pentru înfrângerile suferite de arabi. Alegerea făcută de poporul palestinian reflectă voința de schimbare în lumea arabă”.

Însetați de distrugere

Analiștii politici consideră că undele de șoc ale cutremurului politic declanșat de Hamas se vor propaga, în primul rând, în Siria și Egipt, țări în care Frăția Musulmană se bucură de o popularitate în creștere. O lectură a programului acestei organizații, creată în Egipt în 1928, și care s-a răspândit treptat în țările islamice, este edificatoare pentru direcția în care se îndreaptă lumea arabă. Atât Hamas, cât și Frăția Musulmană, împărtășesc obiective precum respingerea valorilor occidentale, distrugere? Israelului și stabilirea unui stat pan-islamic constituit pe bazele shari’a, legea isla-mică. Din aceste motive, cererile comunității internaționale adresate Hamas privind recunoașterea dreptului la existență a statului Israel și renunțarea la violență sunt total nerealiste. Fiecare din cele 36 de paragrafe ale statusului Hamas respiră o ideologie care pare incompatibilă cu conceptul reconcilierii arabo-evreiești. Documentul afirmă că momentul stabilirii statului palestinian islamic “va veni când musulman?i vor lupta cu evreii și îi vor ucide; când un evreu se va ascunde în spatele pietrelor și copacilor, care vor striga: «O, musulmanule! Un evreu se ascunde în spatele meu, vino și ucide-l!»”.

Scopul scuză mijloacele

Singura concesie la care pare să fie dispusă Hamas este hudna, un armistițiu de genul celui propus în 2004, când Abdel Aziz al-Rantissi a oferit o încetare a focului pe o perioadă de 10 ani, în schimbul retragerii totale a Israelului din teritoriile ocupate în Războiul din 1967 și a stabilirii unui stat palestinian în Cisiordania și Gaza. La vremea respectivă, Rantissi a spus că Hamas a ajuns la concluzia că “este dificil să eliberezi toate pământurile în această etapă, așa că acceptăm o eliberare treptată?. Rantissi a ținut să precizeze însă că armistițiul nu poate dura mai mult de un deceniu. Mai mult ca sigur, o astfel de inițiativă ar fi respinsă de Israel, deoarece literatura Hamas dovedește din plin că armistițiul este întotdeauna doar o mișcare strategică temporară, permițând grupării să-și readune forțele și resursele. De altfel, unul din liderii Hamas, Ahmad Abdel-Aziz Mubarek, a recunoscut că organizația sa nu poate renunța la obiectivul de a înălța drapelul lui Allah pe fiecare centimetru din Pale?tina, așa cum prevede statutul organizației: “Hamas nu poate spune: Nu, numai jumătate sau doar 30 la sută din Palestina este pentru palestinieni, iar restul pentru israelieni. Nu e vorba numai de Hamas; nimeni dintre palestinieni nu poate spune acest lucru, nici măcar cei din OEP, care au semnat tratatul de pace cu Israel, în 1993. Dacă ei spun asta cu limbile lor, fiți convinși că ascund altceva în inimă, și întreaga lume trebuie să o știe”.

Apoteoza Islamului

Este de așteptat ca succesul Hamas, prima grupare teroristă care obține puterea, în urma unor alegeri declarate libere și corecte de observatorii internaționali, să reverbereze în întreaga lume islamică, galvanizând mișcările care cheamă la distrugerea Israelului și lumii occidentale. Aceasta a fost, de altfel, și miza reală a atacurilor lansate pe 11 septembrie de Osama ben Laden, care, scontând pe riposta americană, a urmărit mai ales descătușarea energiilor radicalismului islamic. Fără să-și dea seama, ?dministrația Bush a căzut în plasa întinsă de strategii fundamentalismului musulman, permițând efectuarea primei mutări dintr-un plan extrem de elaborat, care pregătește asaltul fundamentalismului musulman asupra civilizației iudeo-creștine.

În cele din urmă, scopul final al unor grupări ca Hamas, Frăția Musulmană sau al-Qaeda este cel înscris în inima mesajului teologic al Islamului – instaurarea prin forță a califatului mondial, exterminarea tuturor celorlalte religii și impunerea sa drept singura religie a lumii.

Din statutul Hamas

“Israel se va ridica și va rămâne în picioare până ce Islamul îl va elimina așa cum i-a eliminat pe toți predecesorii săi”.

l “Mișcarea de Rezistență islamică crede că pământul Palestinei a fost proprietate religioasă islamică de-a lungul generațiilor și până în Ziua Învierii; nimeni nu poate renunța la o parte din el sau să abandoneze o bucată din el”.

l “Nu există nici o soluție a problemei palestiniene cu excepția Jihadului. Inițiativele, propunerile și conferințele internaționale nu sunt decât o pierdere de vreme, un exercițiu inutil”.

l “Pentru că uneltirile sioniștilor sunt fără sfârșit, după Palestina vor râvni să se extindă de la Nil la Eufrat. Numai după ce vor digera complet teritoriul pe care au pus mâna, ei vor căuta să se extindă și mai mult”.

Ioan BUTIURCÄ‚