Thalos și Cogeri lucrează la depozit
Reprezentanții Agenda 21 continuă cu motoarele turate la maximum proiectul Depozitului Ecologic Zonal, ce urmează să fie construit la Ungheni, în apropiere de Târgu Mureș. Firma a concesionat terenul pe 25 de ani și va duce proiectul la capăt. Antreprenorul general, firma Thalos, a decis să lucreze cu un singur executant în subantrepriză, și anume cunoscuta firmă italiană Cogeri SRL.
Reprezentanții societății italiene Agenda 21, partenerii Consiliului Județean, dar și acționarii majoritari ai Ecologica SA (90%), firma care administrează proiectul, și-au reafirmat extrem de ferm interesul pentru depozit și pentru continuarea lucrărilor. La ora actuală, deșeurile din Târgu Mureș sunt depozitate la Cristești, dar această soluție este temporară, având în vedere faptul că în 2009 groapa trebuie închisă. Strategia națională prevede o rampă ecologică pentru fiecare județ, astfel că cele funcționale acum, care nu corespund standardelor europene de mediu, vor trebui închise. În aceste condiții, finalizarea investiției la depozitul ecologic este de maximă prioritate.
Birocrație învinsă
Proiectul Depozitului Ecologic Zonal, care se construiește la Ungheni, va continua, în ciuda agitației manifestate de executivul Consiliului Județean și de către unii consilierii județeni care s-au arătat sceptici cu privire la ducerea la bun sfârșit a investiției.
Reprezentanții Agenda 21 au recunoscut că există anumite interese ca investiția să se deruleze mult mai încet decât au gândit-o investitorii italieni, pentru că, probabil, anumite persoane din preajma Consiliul Județean ar vrea să-și promoveze firmele prietene în acest proiect. Începerea execuției depozitului a fost întârziată de obținerea autorizațiilor de construcție și de mediu necesare, procedură care a durat un an. Birocrația a fost însă învinsă.
Investitorii din Agenda 21 au așteptat 3 ani pentru a obține actele de proprietate, renunțând chiar să mai aștepte primirea lor, cum este cazul execuției drumului de acces, înainte chiar ca societatea să devină proprietară. Menționăm că sarcina întocmirii actelor revenea Consiliului Județean.
Subtil, acționarul majoritar al SC Ecologica SA a acuzat și tergiversarea aprobării actelor de către plenul CJ, care a preferat amânarea sine die a soluționării problemei. Ciudată această amânare!
De altfel, și reprezentanții Thalos, antreprenorul general al lucrărilor, prin Sergio Pileri, ne-au asigurat că vor continua lucrările, cu un unic subantreprenor, cunoscuta firmă Cogeri SRL, societate italiană cu tradiție și experiență în construcții.
SC Agenda 21 SA, firmă specializată în proiectarea, realizarea și gestionarea rampelor ecologice, precum și a instalațiilor de sortare și tratare a deșeurilor și al cărei reprezentant este Sergio Pileri, va investi, conform proiectului, 30 de milioane de euro, fondurile urmând să fie derulate prin intermediul SC Ecologica SA, condusă de Giuseppe Pileri, o societate la care Agenda 21 deține 90% din acțiuni, restul de 10% reprezentând părțile celorlalți parteneri. În urma licitației pentru atribuirea lucrărilor, antreprenor general a fost desemnată firma bucureșteană SC Thalos SA, care a ales să lucreze cu un singur subantreprenor, Cogeri, cu acționari de origine italiană, ceea ce se poate să fi deranjat grupurile de interese din jurul Consiliului Județean.
Cele două etape
Proiectul este împărțit în două etape: în prima fază se vor construi depozitele de deșeuri menajere, iar în cea de-a doua parte se va construi o stație de tratare și depozitare a deșeurilor industriale. Deși contractul a fost semnat în luna mai a anului trecut, lucrările au început doar acum, după ce constructorul a reușit să obțină strângerea avizelor de mediu și autorizațiilor de construcție. În prima etapă se vor investi 10 milioane de euro, urmând ca restul de 20 de milioane să fie investiți în stația de tratare a deșeurilor industriale. Tot în această locație va fi depozitat și mâlul de la stațiile de epurare a apei. Groapa ecologică are, conform proiectului, un termen de folosință de 25 de ani. Cu toate acestea, dacă județul Mureș va respecta strategia de depozitare a deșeurilor impusă de la București, în care este prevăzută o reducere de 75 la sută a deșeurilor reciclabile, atunci groapa ar putea funcționa până la 45 de ani. (E.M.)



