Politic

PRM se relansează pe scena politică românească

Gheorghe Funar, președintele Partidului România Mare (PRM), a susținut vineri, 8 noiembrie, la Târgu-Mureș, o conferință de presă prin care a anunțat viitoarele activități ale partidului, cât și preocuparea pentru reorganizarea acestuia, dar, mai ales, dorința de relansare pe scena politică românească.

„Exceptăm clauza de vechimeâ€

Funar a precizat că din această toamnă și până în aprilie anul viitor se vor desfășura mai multe etape de reorganizare a partidului, începând de la nivel comunal. Se vor alege președinți, iar în acest proces va exclusă, timp de un an, clauza de vechime. „În urma Consiliului Național din 15 iunie și a Congresului Extraordinar al Partidului România Mare din 27 iunie de la Alba Iulia s-au produs modificări. A fost aleasă noua conducere a partidului. Căutăm să respectăm întocmai prevederile statutare și în această etapă suntem preocupați de reorganizarea partidului și de relansarea lui pe scena politică românească. Se desfășoară biroul permanent al PRM, care se întrunește în fiecare lună. S-a hotărât ca în această toamnă și până în aprilie anul viitor să se desfășoare mai multe etape de reorganizare a partidului, începând de la nivel comunal. Și tot în această perioadă se inventariază situația în fiecare județ și pe fiecare localitate a organizațiilor PRM. Pentru ca să se desfășoare mai rapid această acțiune și pentru a putea fi aleși în funcții de conducere oamenii care vin în partid și nu au prea multă vechime, am propus în Congresul Extraordinar de la Alba Iulia o modificare la statut, valabilă până în toamna anului viitor. Timp de un an de zile va fi exceptată clauza de vechime cu ocazia alegerii în funcții de conducereâ€, a declarat Gheorghe Funar.

Pregătiri pentru europarlamentare

În plus, partidul strânge semnături pentru a putea participa anul viitor la alegerile europarlamentare și mizează pe faptul că tot anul viitor vor avea loc și alegeri prezidențiale anticipate. „În paralel se desfășoară acțiunea de strângere de semnături pentru reînscrierea partidului pentru a putea participa anul viitor la alegerile care vor avea loc. În mod sigur se vor desfășura alegeri pentru Parlamentul European în luna mai și noi ne pregătim pentru ele. Eu cred că atunci vom avea alegeri prezidențiale anticipate în Româniaâ€, a mai precizat Gheorghe Funar.

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close