Brazilianca de la Papiu

Vine din ţara fotbalului, a Carnavalului de la Rio de Janeiro, a cafelei, a Sepulturei. Se numeşte Sara şi a ajuns în România prin intermediul unui program de schimb intercultural. Când avem astfel de vizitatori este normal să-i privim cu atenţie.

Sara Bordieri se află în Târgu Mureş de patru luni şi învaţăla Colegiul Naţional “Al. Papiu Ilarian”, în clasa a douăsprezecea. Acest an este pentru ea unul în care se pregăteşte pentru facultatea de Relaţii Internaţionale, iar experienţa dinRomânia îi va ajuta cu siguranţă, mai ales că îi place mult să călătorească, să cunoască oameni şi culturi diferite. A reuşit să se adapteze foarte repede la modul de viaţă de aici. Există o serie de similitudini între socităţile română şi braziliană. Oamenii au în principiu acelaşi stil de viaţă, sunt la felde calzi, de primitori, de deschişi.  Poate tocmai de aceea nu-i este foarte dor de casă şi încearcă să se bucure de fiecare clipă pe care o petrece aici, căci ştie că o dată ajunsă acasă îi va fi foarte dor de Târgu Mureş, de noii ei prieteni români, de Munţii Bucegi, care au impresionat-o prin măreţia lor, de zăpada absentă în Brazilia. Cu mama ei vorbeşte zilnic, pe internet. La fel şi cu fratele ei, Sirro, care se află acum în Norvegia, la Oslo, tot în cadrul unui program de schimb intercultural. Îi lipseşte însă uneori camera ei şi mâncarea braziliană. Dar este înnebunită după mămăliguţa cu brânză şi smântână şi după sarmale. Şi după Lido şi Cage, cele două locuri unde preferă să-şi petreacă serile, în Târgu Mureş. Fiind o fire deschisă şi sociabilă, a reuşit rapid să-şi facă prieteni. Pe de o parte sunt colegele de la Papiu, de la clasa de engleză, iar pe de alta sunt băieţii din trupa Spaz, cucare împărtăşeşte pasiunea pentru rock şi alături de care  preferă să îşi petreacă week-endurile.

Curaj sud-american

Sara, în afară de faptul că are acea frumuseţe tipică sudamericancelor, este o fată extrem de curajoasă. A venit în România, într-o ţară despre care nu ştia mare lucru înainte, ca să cunoască o altă cultură, alţi oameni, la numai 18 ani. Şi a reuşit să se adapteze de îndată. La numai o săptămână după ce a ajuns aici, se simţea deja acasă. Acum, spune Sara cu dezinvoltură, sunt deja o mulţime de oameni care o salută pe stradă. Singurul lucru de care se teme este să nu se îndrăgostească, căci îi va fi foarte greu la plecare. Se pare însă că s-a îndrăgostit deja, de România.