Administratie

Bretfelean și taximetriștii Poliției Locale

Cei de la Poliția Locală Tîrgu Mureș au mai făcut o boroboață. În special șeful ei, arhicunoscutul Valentin Bretfelean. În timp ce se afla la un chef de zi de naștere într-un cunoscut restaurant din oraș, boss-ul localilor tîrgumureșeni avea la scară o mașină a instituției pe care o conduce. Doar transportul în comun sau taxiurile nu se pretează a fi folosite de un om cu o astfel de funcție. După informațiile noastre respectivul autovehicul poate fi utilizat doar în interes de serviciu, nu pentru cel personal al angajaților instituției. Faptul că Bretfelean a mers la un chef ( chiar dacă este unul al potentaților orașului) nu este sinonim, după cât ni se pare, cu obligațiuni de serviciu, ci mai degrabă cu petrecerea timpului liber. Așa că folosirea respectivului autovehicul în acest caz (plus personal, plus combustibil) poate fi un bun motiv de demitere sau cel puțin de avertisment din partea conducerii Primăriei Tîrgu Mureș. Doar Poliția Locală (așa cum îi spune și numele) se află în totalitate în subordinea  acestei instituții.

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close