Bucurie, Iertare, Dragoste (XVI)

Ziarul de Mureș continuã prezentarea conferinței “Bucurie, Iertare, Dragoste”, susținutã de Maica Siluana la Alba Iulia, în cadrul Serilor Duhovnicești

închinate Postului Sfintelor Paști

din 2005.

8 Cum știm dacã voia lui Dumnezeu este sã apucãm pe calea monahismului?

– Cred cã existã o chemare cãtre Dumnezeu, mai aproape de Dumnezeu. Și, în general, la mãnãstire ești mai aproape de Dumnezeu, dar mai aproape de foc. Vârsta cea mai recomandatã este tinerețea fragedã pentru cã dupã aceea greu ne mai schimbãm. Lepãdarea de sine, schimbarea obiceiurilor, renunțarea și învãțarea ascultãrii se fac mult mai greu la bãtrânețe. Chemarea, spunea cineva, îți dai seama dacã ai chemare dacã simți cã nu poți sã nu te duci la mãnãstire. Dacã îți pui întrebarea: “Sã mã duc sau sã nu mã duc?”, nu te duce, cã o sã-ți parã rãu. Apoi, eu m-am dus la bãtrânețe, pentru cã am ajuns destul de târziu la credințã, și dupã aceea m-am dus la mãnãstire cã a zis Înaltul, a zis Prea Sfințitul: “Hai sã facem o mãnãstire!”, și am zis: “Hai sã facem!”, și am fãcut. N-am avut o vocație specialã pentru cãlugãrie, nici n-am crezut cã sunt în stare. Eram mai dificilã la ascultare, eram ceea ce se numeste o nonconformistã, și mai sunt, cred. Și, l-am întrebat pe pãrintele duhovnic:”Și ce sã fac cu ascultarea, acolo, la mãnãstire? O sã-mi fie greu.” Zice: “Da, nu greu, o sã-ți fie imposibil, dar sã știi cã au mai fost ca tine, și le-a venit Dumnezeu de hac”, și mi-a venit. Am învãțat ascultarea când am ajuns starețã, cã o starețã face mai multã ascultare fațã de maici și de surori, decât face o sorã pentru starețã…Ei, are Dumnezeu ac de cojocul nostru. Monahismul este, zicem noi, “Suntem miresele lui Hristos”, “Suntem casnici lui Dumnezeu”, suntem oamenii curajoși care avem curajul sã intrãm în iadul din noi, și avem curajul sã ne bucurãm de Dumnezeu așa cum și dumneavoastrã vã veți bucura, atunci, la Înviere. Avem curajul sã… tot instructorul meu de șoferie s-a oprit la un moment dat și a zis:”Maicã, nu mai rezist, trebuie sã vã întreb ceva. Cum puteți, maicile, nu dumneavoastrã, cã sunteți bãtrânicã, – cã nu eram prea tânãrã -, dar cei tineri, cum pot fãrã femei, cum pot fãrã bãrbați? Nu se poate, nu înțeleg. Ajuta-ți-mã sã înțeleg.” Zic în sinea mea:”Doamne, ajutã-mã sã-l ajut sã înțeleagã!”. Și zic:”Dar dumitale îți plac femeile?” “Ah.” “Ești însurat?” “Da.” “Ai copii?” “Da.” “Îi iubești?” “Da.” “Și dacã dumneata, în timp ce ai avea o fatã frumoasã în locul meu, aici, și te-ar lãsa sã-i zâmbești și sã o atingi, ai fi fericit?” “Oh, da.” “Și dacã, cã vãd cã ai telefon mobil, dacã acum te-ar suna soția și ți-ar spune cã unul dintre copii ar fi fost lovit de mașinã, ai continua sã-i faci curte fetei?” “Nuuuu, nu, zice, mã duc cã-mi moare copilul.” Zic:”Cãlugãrul primește un telefon de la Dumnezeu: “Nu pune mâna cã-ți moare sufletul!”- Aaaa, zice, înțeleg, înțeleg. Aceasta este …Vedeți, e o sensibilitate în fața morții. Cel care s-a apropiat de Dumnezeu simte cã e amenințatã viața lui, simte cã îi este amenințatã bucuria altfel decât cel care stã mai departe. Aceasta este, dupã pãrerea mea, ceea ce îi face pe unii oameni sã se ducã la mãnãstire: dragul de viațã, bucuria de a avea Viața în ei. Și, slujbele noastre și rugãciunile noastre, de multe ori sunt trudã, trudã multã, cã e ascultare în mãnãstire, și ascultarea e și truda trupului, dar trupul cântã, trupul se roagã, trupul danseazã. Noi îi urmãm pe cei care au fãcut din trupurile lor alãutã a Duhului Sfânt. În lume, în familie, ne mântuim de multe ori prin necazuri. Cei care nu îndrãznesc sã caute mai întâi Împãrãția lui Dumnezeu, se apropie de Dumnezeu și intrã în Impãrãtie prin necazuri. Sã le primim, ele sunt porți de intrare în Împãrãție, și Dumnezeu ne mângâie în necazurile noastre. Cãlugãrii sau cei care s-au apropiat de Dumnezeu ca monahi pot scãpa de necazuri, dacã sunt cãlugãri. Cã altfel se poate întâmpla cum știți: un pãrinte a prins un drac și i-a zis: “Mãi, sunt cãlugãri în iad?” “Nu, nu sunt.” “Mãi, nu mai minți.” “Nu sunt.” “Niciunul, niciunul?” “Nu.” “N-ai vãzut din ãștia îmbrãcați așa ca mine, în negru?” “Aaa, zice, e plin iadul de aștia, dar nu-s cãlugãri.”Depinde, nu știm, nu știm care e…Vino la mãnãstire în vizitã și o sã vorbim. Du-te la o mãnãstire și sã te duci la mãnãstirea de care te îndrãgostești, spunea un pãrinte. Nu te duci la mãnãstire; sã te duci la o mãnãstire unde simți cã-ți este locul, îți este chemarea. Și cum sã le spui pãrinților? Dupã ce te-ai dus la mãnãstire. Nu le spune înainte, cã oricât l-ar iubi pe Dumnezeu, n-or sã suporte lucrul ãsta. Le spui de acolo și…o surioarã de a mea, când a venit la mãnãstire, a zis: “Eu vin, dar sã știți cã tata o sã moarã de inimã”. Și am zis:”No, îi facem o înmormântare, cred cã vine și Înaltul la funeralii, îi facem parastase”, și trãiește și acuma și se bucurã cã fiica lui e la mãnãstire. Sã nu ne lãsãm speriați, cã Dumnezeu nu-i lasã sã moarã pe cei care suferã de plecarea noastrã.”

A consemnat Ioan BUTIURCÃ