Buimăceala CJ
Deși aveau mai puțin de lucru, consilierii s-au chinuit din nou la proiectele de hotărâri. Ei au votat ca de-acum înainte să se întâlnească în fiecare lună, au aprobat o serie de finanțări pentru fundații umanitare, l-au destituit pe Valer Pop de la Muzeul Județean, au rectificat bugetul și s-au preocupat de laptele și cornurile pe care le vor primi elevii în anul școlar viitor. CJ a fost aproape să finanțeze legal sau ilegal SIMFEST. O ședință extraordinară va avea loc peste două săptămâni, pentru împărțirea banilor necesari reabilitărilor după inundații.
În mod deja tradițional, consilierii județeni s-au chinuit mai bine de o oră să dezbată prima hotărâre, și au avut nevoie de încă o jumătate de oră pentru a lua în dezbatere proiectele de pe ordinea de zi propriu-zisă. Pe agenda care conținea inițial 16 proiecte de hotărâri și două informări au mai fost introduse trei proiecte în regim de urgență, iar ședința a durat aproape la fel de mult cât una în care erau de aprobat 35 de proiecte.
Tot mai des
Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Județean Mureș a fost modificat, iar de-acum înainte consilierii se vor întâlni lunar în ședință ordinară (până acum ședințele se desfășurau o dată la două luni). Pentru a beneficia de indemnizația de ședință (în cuantum de 5% din indemnizația lunară a președintelui Consiliului Județean), consilierii vor participa lunar și la 1-2 ședințe ale comisiilor de specialitate. Respectând al doilea tabiet, consilierii au mai aprobat finanțări pentru o serie de fundații, tot mai multe organizații de acest tip preferând să apeleze la sentimentele consilierilor, dovedind că e mai greu să-și găsească sponsori sau să obțină finanțări externe. Astfel prin hotărârea CJ a fost aprobat parteneriatul cu CL Sighișoara și Asociația „Filantropia Ortodoxă – Sighișoara”, din bugetul județului urmând a fi asigurate 90% din costurile utilităților și a cheltuielilor materiale și de întreținere pentru Centrul Creștin Social Medical de Zi. Mai departe a fost aprobată convenția de colaborare cu Asociația Română de Cancer – Grupul „Destine Comune” Târgu Mureș, CJ va sprijini cu 1.500 RON activitatea de protecție socială. Mai mult, a mai fost aprobată Convenția de colaborare cu Fundația „Mâini Dibace”, acordându-se un sprijin financiar în valoare de 5.000 RON (50.000.000) lei, necesar desfășurării serviciilor de asistență socială pentru un număr de 24 tineri cu diferite disabilități.
Buimăceala SIMFEST
Aprobarea Convenției de colaborare cu Fundația culturală „SCENA” pentru organizarea Festivalului Televiziunilor Locale și producătorilor independenți – SIMFEST 2005, a dat naștere la numeroase controverse, întregul demers fiind cusut cu ață albă. După cum înșiși consilierii județeni au recunoscut, ei au dorit să mai aloce încă 210 milioane de lei din orgoliu, mărturisind că s-au săturat să fie confundați cu consilierii locali ai municipiului Târgu Mureș și mai ales să audă de realizările Primăriei Târgu Mureș, în opinia lor mult sub realizările. Așadar, toată lumea a susținut mai întâi proiectul de hotărâre, Lokodi Edita, Teodor Giurgea, Pokorni Laszlo, Dinu Socotar și Benedek Imre făcând apel la „înțelepciune” pentru a sprijini marele eveniment media. Probabil consilierii și-au imaginat, în mod greșit, că cineva va ridica ulterior în slăvi sau vor fi protagoniștii unui show tip Big Brother. Bineînțeles că s-ar fi ales doar cu un logo pe afișul festivalului și poate un banner prin spațiul de organizare, iar edilul șef al Târgu Mureșului ar fi beneficiat de mult mai multe aprecieri, fiind recunsocută relația specială a Fundației Scena și a actorului Liviu Pancu cu Primăria Târgu Mureș. Consilierii au respins însă prin vot acordarea sumelor de 210 milioane și chiar a sumei de 60 de milioane pentru SIMFEST, iar apoi brusc s-a constatat că actele Fundației Scena nu erau depuse și consilierii fuseseră aproape de a acorda ilegal o finanțare. În loc ca responsabilul pentru tentativa de a-i înșela pe consilieri să fie căutat, s-a apelat din nou la înțelepciunea specifică (a se citi politică), în pauza de 15 minute (care a durat mai bine de o oră) liderii fracțiunilor din CJ analizând modul în care banii vor putea fi totuși acordați. Reîntorși la dezbateri, consilierii au fost anunțati că o dată respins, proiectul de hotărâre nu mai putea fi reluat în aceeași ședință, așa că totul s-a amânat pentru ședința extraordinară de peste două săptămâni, obsesia cu acordarea banilor rămânând valabilă.
Mazilire cu mulțumiri
Consilierii au trecut apoi la rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al CJ, acordând și 120.000 RON din fondul de rezervă pentru cofinanțarea unui program de aces la educație pentru rromi, pentru care IȘJ Mureș a reușit să obțină peste cinci sute de mii de euro. Au mai fost aprobate înființarea Direcției Județene de Pază Mureș, prin reorganizarea Corpului Gardienilor Publici, constituirea Comisiei județene pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat și noile prețuri la serviciile de apă-canal furnizate de SURM.
Noul șef al Serviciului Județean de Salvamont, Begidzsan Laszlo le-a promis emoționat consilierilor că va face treabă bună (deși nu știa încă ce va face precis, explicând că e doar la început), iar ulterior s-a desfășurat un nou episod ridicol, directorul Muzeului Județean fiind mazilit, după ce fiecare lider de partide politic care a negociat pentru viitorul ocupant al fotoliului i-au adus mulțumiri și felicitări, asigurându-l că pensionat activitatea sa va fi mult mai prodigioasă. Valer Pop a amintit însă în dicursul său de adio că îndeplinise cu brio tot ce i se ceruse anterior. Directorul interimar, Johana Boniș, a înșirat o serie de idei pe care oricum nu le va putea materializa, căci se dorește instalarea unui tânăr ce tocmai își finalizează doctoratul la Budapesta. Bineînțeles va fi organizat un concurs…
Filosofia normalității
Consilierii județeni au audiat o informare asupra fascinantului program „Laptele și Cornul” care, deși a ajuns la al treilea an în care se desfășoară, încă sunt necesare dezbateri în structurile administrative, controale și sancțiuni pentru ca elevii să primească produse de calitate, așa cum ar fi normal. Elocvent pentru stadiul primitiv al mentalităților, contabila IȘJ, Donath Adela, a dorit ca, în prima ședință a Comsiei Consultative, să le fie atrasă atenția în special primarilor de comune din județ, pentru ca aceștia, la rândul lor, să vegheze ca responsabilii din unitățile școlare să depoziteze corect alimentele (în dulapurile frigorifice, cum le-a numit ea). Apoi directorul Friesland Foods Târgu Mureș, întrebat de președintele Lokodi Edita dacă întreprinderea poate asigura lapte UHT, a prezentat timp de o jumătate de oră caracteristici ale laptelui, fără să răspundă la întrebare, afirmativ sau negativ. Pentru anul școlar 2005 – 2006 numărul de beneficiari este estimat la 42.730 preșcolari și elevi distribuiți în 400 grădinițe și 425 unități școlare, iar valoarea contractului la 6.740.000 RON (67.4 miliarde de lei vechi).
Ionuț OPREA



