Bursa surprizelor
Prima lui afacere datează încă dinainte de 1989, din perioada studenției: a utilat o discotecă la Iași cu instrumente făcute de el. A fost pe rând DJ, organizator de spectacole, electronist. E unul dintre fondatorii TV Cablu. A făcut avere din producția de cizme, cu Profitec, a investit în imobiliare și într-un lanț de librării… Azi e cel mai important acționar al Bursei de Valori București (BVB) S.A., după achiziția extrem de discretă din luna decembrie. E mureșeanul Mircea Musgociu.
După vânzarea la fel de discretă a Profitec, principalul său business, în cursul anului 2009, și având în vedere declinul puternic al imobiliarelor, cealaltă zonă de mari investiții pentru el, omul de afaceri mureșean Mircea Musgociu a luat o decizie de-a dreptul spectaculoasă: să devină acționar al Bursei de Valori București. În decembrie 2009, contra unei sume care depășește cu puțin 2 milioane de euro, Musgociu a reușit să cumpere 3,6% din acțiunile BVB, adică peste 276.000 de titluri. Precizăm că în acționariatul BVB există 88 de persoane juridice și 218 persoane fizice, dar cu achiziția sa omul de afaceri mureșean a trecut pe primul loc între acționari, depășind firme de brokeraj și investiții importante. Una dintre acestea, a cărei glorie a apus însă, este Romaxa Finance (cu 1,48%), una dintre primele societăți de brokeraj din Transilvania, în spatele căreia se află astăzi, spun sursele noastre, omul de afaceri reghinean Mircea Oltean, patronul companiei IRUM. Deși a avut loc în decembrie 2009, tranzacția efectuată de Musgociu a fost făcută publică abia săptămâna trecută, după înscrierea sa în Registrul Acționarilor, publicat și pe site-ul BVB. Prețul la care a cumpărat mureșeanul acțiunile nu este cunoscut, dar specialiștii consideră că acesta se învârte în jurul sumei de 31 de lei/acțiune. Acesta este de fapt prețul la care a vândut cântărețul Tudor Chirilă, în octombrie 2009. Mircea Musgociu nu a dorit deocamdată să ofere detalii despre culisele tranzacției.
Vânzătorul principal: Morgan Stanley
De la cine o fi cumpărat Musgociu pachetul de 3,6% din acțiunile BVB? Cel mai mare vânzător din ultima perioadă a fost grupul financiar american Morgan Stanley, care a anunțat că la sfârșitul anului trecut și-a lichidat participația de 2,7% pe care o deținea la Bursa de Valori București. Cu mari probleme pe piața americană, Morgan Stanley renunțase în martie 2009 și la pachetul majoritar de acțiuni al firmei de brokeraj HTI Valori Mobiliare, stopându-și astfel planurile de dezvoltare pe piața românească de capital. Firma a fost cumpărată atunci de Daniel Țepeș, acționar și el la BVB, ca persoană fizică, cu o participație de 0,64%. Țepeș ar fi de fapt al doilea mare acționar al BVB după Musgociu, dacă adunăm participația sa privată (0,64%) cu cea a firmei sale, HTI Valori Mobiliare (2,8%). Morgan Stanley, prezent și pe piața mureșeană ca acționar al Romcab (circa 22%), a investit în acțiunile BVB aproximativ 5,5 milioane de euro la începutul lui 2008, plătind circa 150-160 lei/acțiune. Prin vânzarea către Mircea Musgociu, intermediată potrivit surselor noastre tot de HTI Valori Mobiliare, americanii au încasat mai puțin de 2 milioane de euro, alegându-se cu o pierdere de peste 3 milioane de euro. Este curios că Morgan Stanley nu a mai așteptat listarea Bursei pe platformă proprie, moment în care prețul acțiunilor s-ar fi apreciat consistent, după cum spun specialiștii, și și-a scos la vânzare participația încă din noiembrie 2008. Cumpărătorul a venit însă abia la distanță de un an, în persoana lui Mircea Musgociu. În ultimii doi ani, în acționariatul BVB au intrat mai multe persoane fizice, pe măsură ce unele firme de brokeraj au vândut pachete de acțiuni pentru a face rost de lichidități. La început cei care cumpărau erau mai ales brokeri, însă în ultima vreme, în acționariatul BVB au intrat tot mai mulți investitori privați, unii dintre ei extrem de cunoscuți, precum Ionuț Popescu, directorul general al Fondului Proprietatea, cântărețul Tudor Chirilă sau creatoarea de modă Irina Schrotter.
Bursa viitorului
De ce o fi cumpărat Mircea Musgociu acțiuni la BVB? Răspunsul e simplu: pentru că este una dintre marile afaceri ale viitorului și asigură profituri certe acționarilor ei, care se distribuie an de an sub formă de dividende. După un an 2007 excepțional, BVB a înregistrat un regres în 2008 și 2009, dar s-a ținut, totuși, bine. În primele nouă luni ale lui 2009, profitul brut obținut a fost de 7,5 milioane de lei (1,77 milioane euro), aproape cât rezultatul estimat pentru tot anul 2009, potrivit oficialilor instituției. În noiembrie, președintele Bursei, Stere Farmache (acționar, el însuși al societății, cu 0,013 din acțiuni), spunea că o mare parte din profitul BVB a fost realizat în trimestrul al treilea al anului, câștigul în această perioadă fiind de 3,5 milioane de lei brut. BVB estima pentru acest an un profit de 7,9 milioane lei, cu 35% mai mic decât în 2008. “Profitul a fost realizat datorită economiilor de cheltuieli pe care le-am făcut pe parcursul anului. În total, pe primele nouă luni am reușit să facem o economie de puțin peste două milioane de lei, cea mai mare parte a economiilor fiind la capitolul cheltuieli cu personalul”, spunea Farmache. La finele anului, BVB a înregistrat un profit net de 6,8 milioane lei, în scădere cu 36% față de nivelul din 2008. Rezultatele Bursei sunt practic la jumătate față de cele din anul precedent, când valoarea medie zilnică a tranzacțiilor ajungea la zece milioane de euro, față de aproximativ cinci milioane de euro, în 2009. Totuși, perspectivele sunt bune pentru BVB. Un alt motiv pentru care Musgociu a investit bine sunt proiectele de viitor ale Bursei: planul pentru listarea societății pe propria platformă este în linie dreaptă, iar o posibilă fuziune cu Bursa de la Sibiu și, mai târziu, chiar o alianță cu o bursă străină puternică sunt subiecte de actualitate printre acționarii importanți. Președintele Farmache susținea în noiembrie că ambele variante sunt posibile într-un interval mai scurt sau mai lung de timp. “Este evident că o fuziune cu Sibiul nu trebuie exclusă din ecuație. Ar fi nepotrivit ca BVB să vrea să fie un hub regional și să ignore o sursă locală. Totuși, în ceea ce privește o fuziune cu o bursă străină, cred că nu trebuie să ne grabim. Nici condițiile de piață nu sunt favorabile acum și nici BVB nu are, în momentul de față, o presiune în ceea ce privește o alianță strategică”, afirma Farmache.
Musgociu în executivul BVB?
Momentul în care Musgociu s-a hotărât să intre în acționariatul Bursei este așadar unul extrem de important pentru viitorul societății. În Adunarea Generală a Acționarilor care va avea loc în perioada 19 – 20 februarie va fi ales un nou Consiliu de Administratie (CA), pentru un mandat de 4 ani, și un nou președinte. În calitate de acționar principal, n-ar fi exclus să-l vedem pe omul de afaceri mureșean obținând un loc în viitorul executiv al BVB. Precizăm că la ședința AGA, acționarii vor trebui să decidă și dacă sunt de acord cu propunerea actualei conduceri, de reducere a membrilor din CA, de la 9 la 7. Un grup de acționari ai Bursei de Valori București a cerut și modificarea actului constitutiv al acestei piețe, pentru a se reduce numărul de voturi necesar aprobării unor hotărâri precum majorarea capitalului social sau fuziunea cu o altă instituție similară. Propunerea va fi discutată tot în AGA din februarie. În opinia lui Farmache, care nu s-a hotărât încă dacă mai vrea un mandat de președinte, în perioada urmatoare, Bursa, dar mai ales noul Consiliu de Administrație, trebuie să acorde atenție poziționării pe plan internațional. “Poziția noului Consiliu de Administrație trebuie să fie pentru o poziționare a Bursei pe termen mediu și lung care să îi dea posibilitatea să devina un grup financiar în regiune”, a declarat Farmache.
Mircea Musgociu: ““Bursa a devenit noua mea profesie!”
Reporter.: Felicitări, sunteți cel mai important acționar al Bursei de Valori București SA.
Mircea Musgociu: Mulțumesc.
Rep.: De unde pasiunea pentru Bursă?
M.M.: La început a fost o curiozitate, apoi o provocare și încet, pe măsură ce am studiat problema, s-a transformat într-o profesie. Dacă mă gândesc ce prostii am mai făcut pe Bursă în primii ani…(râde)
Rep.: Din ce considerente ați cumpărat acum acțiuni ale Bursei?
M.M.: Nu pot să cred că nimeni nu a avut vreme de un an 2 milioane de euro să cumpere acțiunile pe care le avea Morgan Stanley. Cu siguranță mulți au așteptat să scadă și mai mult, dar eu am profitat și le-am luat-o înainte. Am cumpărat acțiunile firmei americane, cele ale cântărețului Tudor Chirilă și alte câteva pachete mai mici. E o investiție pe termen lung. Pentru cei care au investit, să spunem, în SIF-uri anul trecut, profitul a venit repede, pentru că valoarea acțiunilor la SIF-uri a crescut cu 60%. Eu am gândit altfel, însă. Ce poate fi mai sigur decât să fii acționar la Bursă? E printre cele mai sigure firme, dacă ea dispare, dispare însăși esența capitalismului.
Rep.: Ce alte motive v-au determinat să faceți această investiție?
M.M.: BVB are perspective foarte bune de dezvoltare. Vorbesc despre posibilitatea atragerii de instrumente noi, de viitoarea listare a societății, despre o posibilă fuziune cu Bursa de la Sibiu, despre faptul că mai multe burse străine puternice, cum ar fi cea de la Viena, s-au interesat de BVB. Nu mai vorbesc de profitul pe care-l are BVB în fiecare an. Cred că e o investiție serioasă, pe un termen mediu și lung și sunt foarte mulțumit că am reușit să o fac.
Rep.: Ați accepta un loc în Consiliul de Administrație al BVB?
M.M.: Nu am asemenea planuri (deși n-ar fi exclus – râde)… Nu, va exista probabil o persoană acolo, în CA, care va reprezenta circa 10% dintre acționari, inclusiv pe mine.
Rep.: Când ați vândut afacerea Profitec? Ați fost extrem de discret…
M.M.: În 2008 s-a întâmplat. A fost un exit necesar, dar nu neapărat foarte profitabil. Concurența a devenit tot mai acerbă și pentru că între mine, ca producător de încălțăminte, și marile firme pentru care lucram, gen Clarks sau Prada, existau intermediari, firme puternice, mi-am dat seama că pentru Profitec nu mai era mult loc de creștere, de câștig. Așa am vândut afacerea (utilajele, matrițele), unui astfel de intermediar. Nu am vândut însă locația și numele firmei. Pe firma Profitec facem acum investițiile imobiliare pe care ni le-am propus.
Rep.: Cum merg au mers imobiliarele în 2009? Ce perspective sunt?
M.M.: Noi avem în vânzare acest bloc cu 33 de apartamente de lux. Ele nu se vând foarte repede, dar toți cei care le văd sunt foarte încântați. Avem însă și proiecte mari, cum ar fi un mall sau încă 120 de apartamente, dar le-am înghețat pe moment, până trece tăvălugul crizei.
Alin BOLBOS



