Uncategorized

Cabinetele medicale rămân de stat

Vânzarea cabinetelor medicale s-a împotmolit l Cu toate că, până la începutul lunii noiembrie, ar fi trebuit să aibă loc licitațiile, în Mureș, doar 20 de localități

au solicitat DSP să numească un reprezentant în comisie l La Sibiu,

vânzarea este blocată chiar de cetățeni care vor asigurări că actul medical

va continua în cabinetele vândute l La Hunedoara, 10 primării sunt deja

pe punctul de a vinde spațiile, în acest moment întocmindu-se comisiile de licitație l Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, este decis să propună abrogarea

ordonanței de urgență care reglementează vânzarea spațiilor

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, are în plan anularea Ordonanței, pe motiv că nu este destul de clară. Nicolăescu plănuiește să propună Guvernului o nouă formă a actului, care să intre în vigoare după adoptarea pachetului de legi, în luna martie.

Publicată în 14 iulie 2005, Ordonanța de Urgență nr. 110 / 2005, statutează posibilitatea vânzării cabinetelor medicale, către medicii care își desfășoară acolo activitatea, în cazul în care respectivele spații fac parte din domeniul privat al statului. Conform termenelor inițiale, până în 20 septembrie, lista cu spațiile repective trebuia afișată la Consiliul Județean, iar în termen de 45 de zile urma să aibă loc licitația, în fiecare localitate. În acest moment, în județul Mureș, doar 020 de localități au solicitat DSP numirea unui membru în comisiile de licitație. Comisia mai urmează să conțină doi reprezentanți ai CJ sau CL, un reprezentant al Colegiului Medicilor și unul al Ministerului Finanțelor. Prețul minim la care va putea fi vândut un cabinet se va stabili în funcție de normele în vigoare, iar suma va fi achitată de cumpărător în rate, cu un avans de 25%, rate lunare,eșalonate pe un termen de maximum cinci ani, cu posibilitatea de a primi un termen de grație de maxim un an. Dobânda anuală este de 10%, iar cumpărătorul va trebui să prezinte la licitație o ipotecă pe spațiul și terenul care face obiectul vânzării. În momentul semnării, medicul se angajează să nu înstrăineze spațiul, fiind verificat în fiecare an de autoritățile medicale. Totodată, legea stipulează că un medic poate achiziționa un singur spațiu într-o localitate. În condițiile în care multe primării și consilii locale refuză vânzarea cabinetelor medicale, invocând scuze fără acoperire, singura salvare pentru medici ar putea veni din partea autorităților județene și a ministerului. Se pare, însă, că procesul întârzie. “Nu ne putem ocupa de acest subiect, nici noi, nici ministerul, pentru că pachetul de legi este mai important în această perioadă”, a declarat Silviu Morariu, director DSP Mureș.

Sibiul la coadă

Dintre toate județele din țară, se pare că la Sibiu lucurile nu s-au mișcat deloc. În ceea ce privește evaluarea din orașul Sibiu, prețurile au fost stabilite la sume foarte mari. Președintele Societății Medicilor de Familie din județul Sibiu, dr. Ioana Jipa, a ținut să precizeze care au fost cauzele sistării licitațiilor la nivelul județului. “În Sibiu și Mediaș s-au oprit vânzările tocmai din cauza prețurilor, pentru că știam că vor fi discuții la Camera Deputaților pe această temă. Începuseră evaluările, iar prețurile erau cam piperate, cu cel puți un sfert mai mari decât cele propuse de deputați. Dar nu și-a cumpărat nici un medic cabinetul, deoarece se mai așteaptă noi reglementări”. În mediul rural și mai ales în orașele ce aparțin de județul Sibiu, situația este mai mult decât neclară. “În Loamneș se fac deocamdată evaluările pe spații și nu se știe nimic despre valoarea lor”, declară primarul Maria Greavu. Nici la Arpaș situația nu e cunoscută. “În 28 noiembrie am ședință de Consiliu și printr-o hotărâre trebuie să trec spațiul de nouă camere din domeniul public în cel privat și abia apoi să inițiez procedura de licitație. Avem trei medici care și-au depus cererile, dar trebuie să facem întrunirea de consiliu și să dăm o hotărâre”, specifică Nicolae Bunea, primar în Arpașu de Jos. Situația cea mai specială din județ se înregistrează în orașul Săliște, unde cetățenii refuză să cedeze din domeniul public cabinetele unor medici care nu le promit că se va mai face medicină în incinta acelor imobile. Primarul, Teodor Banciu explică: “Cabinetele medicale și-au și depus deja cererile, dar cetățenii și nici consiliul local nu este de acord să se vândă către un anume medic. Astfel se va pierde actul medical din localitate. Noi dacă le vindem, medicii vor pleca la 10 ani și noi o să rămânem cu nimic. Le-am dat în comodat fără nici un ban, pentru că dacă le vindem vândute rămân. Și oricum sunt în domeniul public al orașului, și nu se pot vinde”.

Situația nu promite să se îmbunătățească, din moment ce în unele localități nu s-a demarat nici un fel de licitație, iar în altele, primarilor le este frică să se gândească la acest aspect.

Un amendament din Ordonanța de Urgență se referea la prețurile de vânzare a spațiului medical, care dădeau dureri mari de cap primarilor sau Consiliilor Județene în unele cazuri. Acesta a fost rectificat de către Comisia de Sănătate și familie a Camerei Deputaților.

Astfel, pentru localitățile cu grad 0 – 70 euro/mp

pentru localitățile de grad 1 – 50 euro/mp

pentru localitățile de grad 2 – 40 euro/mp

pentru localitățile de grad 3 – 30 euro/mp

pentru localitățile de grad 4 – 20 euro/mp

pentru localitățile de grad 5 – 15 euro/mp

Corina ALBOTA, Violeta BITIRE,

Ovidiu PETROVAI

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close