Uncategorized

Cadavrele (politice) nu pot fi resuscitate

Nefiind inregimentat politic, dar fiind totusi un cetatean responsabil, in 2004 mi-am indreptat simpatiile spre ceea ce a am crezut ca ar putea fi atunci solutia “in extremis” pentru Romania. In urma cu un an si jumatate mai credeam inca in salvarea mariajului (neconsumat) dintre PD si PNL. PC dezertase, iar UDMR facea si atunci ca si acum ceea ce stie el mai bine…Satul de marlaniile si marsaviile PSD votasem totusi Alianta cu sinceritatea si naivitatea celui care se agata cu disperare, dar si cu o ultima speranta de ceea ce, in 2004, parea a fi un colac de salvare pentru firava democratie romaneasca. Am crezut ca diferentele de doctrina pot fi depasite in ceea ce cu atata emfaza EI denumeau “interes national”, iar mariajul PD – PNL – care de la bun inceput a functionat ca un anus impotriva naturii – ar putea fi totusi solutia pe care atatia altii ca mine au asteptat-o. Ambitiile de putere ale lui Traian Basescu, care se viseaza probabil un Putin al romanilor, dar care in fond nu e nimic altceva decat o copie nereusita a lui Lukasenko au gasit un teren propice de manifestare in conditiile in care PNL nu este nici pe departe ceea ce ar fi trebuit sa fie si am asteptat: continuatorul PNL-ului de alta data, partidul care a facut o tara. Am inteles (amar) faptul ca nimeni din PNL nu ar mai putea sa fie (nici macar pe departe) de calibrul unui lider carismatic, precum Ion I. C. Bratianu, dar am mai inteles si ca imaginea partidului care agonizeaza de mai mult timp indreptandu-se spre un final previzibil dupa semnarea Pactului de la Timisoara, va fi si mai mult compromisa de imaginea unui individ de teapa lui Remes si a prietenilor sai gen Muresan. Daca in ceea ce priveste ancheta in cazul Remes – Muresean ar fi multe de spus despre profesionalismul si intentiile mai mult decat evidente ale celor care o desfasoara, in ceea ce priveste speta in sine este evident ca pentru cei mai multi dintre credulii si naivii ca mine, dezamagirea si dezgustul au fost inca de la bun inceput starea de spirit care ne-a animat. Masurile neprofesioniste, dar cu evidenta tenta politica luate de guvernul PNL in teritoriu – in primul rand schimbarile de la nivelul unor institutii importante ale statului – mi-au aratat o data in plus amatorismul acestui guvern, dar mi-au mai aratat si faptul ca PNL se afla iremediabil in “moarte clinica”… iar resuscitarea cadavrelor (politice) nu este posibila. PNL va impartasi probabil soarta PNT si el un partid devenit istorie… dar moartea PNL este de fapt o lovitura data democratiei si netezeste drumul spre putere a unui mic dictator. Somnul ratiuni, naste intotdeauna monstri, domnilor politicieni, iar puterea corupe. Cu atat mai mult puterea absoluta care corupe in mod absolut. Mai deschideti totusi cartile de istorie pana nu e prea tarziu…domnilor politicieni.

Nicolae BALINT

Show More

Related Articles

Back to top button
Close