„Oamenii trebuie să voteze faptele și pe cei care au fost lângă ei“
Primarul comunei Sânger, Alexandru Măgheran, crede că doar prin continuitate se poate realiza o dezvoltare eficientă a comunei. Afirmațiile sale sunt întărite de o serie impresionantă de realizări la nivelul comunei, de la construcția de drumuri la reabilitarea de școli, sau de la construcția unei baze sportive la amenjarea de parcuri. Totul pentru ca locuitorii comunei Sânger, să nu simtă diferență dintre mediul urban și cel rural.
Reporter: Care era situația comunei în anul 2004 la data preluării mandatului?
Alexandru Măgheran: Pe scurt, acum patru ani, când am fost ales primar, am găsit o comună săracă, fără drumuri practicabile, fără instituții publice care să corespundă cerințelor legale (fără împrejmuire, deteriorate, nezugrăvite, fără grupuri sanitare).
Reporter: Care au fost primii pași în rezolvarea aceÂstor situații?
A.M.: În aceste condiții nu am avut altceva de făcut decât să mă apuc efectiv de treabă. Astfel, am început pietruirea drumurilor și reabilitarea podurilor și podețelor de pe raza comunei pentru că, după cum vă spuneam, acestea erau impracticabile, sau mai exact ca și inexistente. Totodată am acordat o atenție sporită reabilitării instituțiilor publice.
Reporter: Care ar fi principalele proiecte pe care ați reușit să le finalizați în cei patru ani?
A.M.: De o importanță deosebită și pe primul loc este cu siguranță proiectul prin care am reușit introducerea apei potabile în comună, realizat până la această oră în proporție de 80 la sută și care a costat 40 de miliarde de lei vechi, bani obținuți prin OG 7 de la Guvernul României. Datorită implementării acestui proiect, 600 de familii, aproximativ 2000 de persoane, au apă curentă. Pentru a rămâne la același capitol, aș vrea să amintesc și realizarea, prin contribuție cetățenească și fonduri de la Primărie, a unei rețele de aducțiune cu apă pentru 70 de familii din comună. Un al doilea proiect important ar fi „ Economia Bazată pe Cunoaștere”, prin care s-a reușit conectarea la servicul Internet a principalelor instituții din comună, Primărie, Școală, Bibliotecă, dar și a populației care a dorit să beneficieze de existența acestui serviciu în comuna noastră. Pe lângă acestea ar mai fi de amintit amenajarea unei baze sportive, amenajarea parcului din zona centrală (Buna), dotarea cu cabine a stațiilor de autobuz, placa de afișaj la intrarea în comună, reabilitarea sediului Poliției și Primăriei, reabilitarea Școlii Generale Sânger respectiv Cipăeni, precum și a grădinițelor din cele două localități (alimentare cu apă potabilă, dotarea cu instalații sanitare, mobilier și aparatură modernă). Totodată am reușit amenajaraea a trei spații de joacă pentru copii (două la gradinițe și unul în parcul din centru), reabilitarea căminului cultural, pavarea curții interioare a
Școlii Generale Sânger și realizarea unui teren de minifotbal și tenis cu gazon sintetic în curte. In concluzie, am vrut că cetățenii comunei Sânger să nu simtă nici o diferență între mediul urban și mediul rural și să beneficieze de toate utilitățile.
Reporter: Care ar fi intențiile de dezvoltare a comunei în continuare?
A.M.: Liniile de dezvoltare ale comunei sunt stabilite deja, iar aici aș vrea să amintesc Studiul de Fezabilitate pentru proiectul de canalizare în localitățile Sânger și Cipăeni cu stație de epurare proprie, precum și Studiul de Fezabilitate pentru modernizarea drumurilor comunale Sânger-Zau (sat Bărboși) și Sânger-Cipăeni-Bogata, urmând ca acestea să intre în lucru după finalizarea canalizării. Tot la capitolul proiecte viitoare vreau să amintesc faptul că avem aprobată construcția unei săli de sport moderne, realizarea unui nou sediu al Primăriei, pavarea trotuarelor din comună, precum și reabilitarea dinspensarelor comunale din Sânger și Cipăeni, dar și a Căminului Cultural Cipăeni.



