Pui în comisia de anchetă
O comisie mixtă, formată din primarul Nagy Andras, secretarul orașului, Lucian Iacob, Doina Merdariu și încă un consilier juridic, consilierii locali Gheorghe Anton (PRM) și Ioan Nistor Oprea (PNL), va verifica dacă acuzațiile aduse de către consilierul Oprea viceprimarului Sorin Pui cum că acesta ar fi aprobat modificarea caietului de sarcini a licitației publice organizată pentru concesionarea parcărilor din municipiu se confirmă sau dimpotrivă sunt false. Scandalul licitației pentru parcări a izbucnit în ședința de marțea trecută a CL Reghin, când consilierul Oprea a prezentat colegilor din CL două caiete de sarcini care ar fi fost modificate față de ceea ce adoptaseră aleșii locali, “o cosmetizare” care ar fi văduvit bugetul local de 25 de milioane de lei/lunar.
Viceprimarul Sorin Pui s-a apărat, declarând că din contractul cu TraciaTrade Exim Târgu Mureș, adjudecatarul licitației în dauna localnicilor de la Leon Group, Primăria s-ar putea baza anual pe venituri de 600 de milioane. În condițiile în care, în prezent, încasările din taxele de parcare nu se ridică nici măcar la 100 de milioane pe an (în ianuarie, profitul din parcări a fost de nici cinci milioane de lei). Pui a precizat, de asemenea că, încă din septembrie 2004, a fost aprobat caietul de sarcini pentru organizarea licitației pentru concesionarea parcărilor, pe care Executivul nu l-a modificat, ci a modificat doar dosarul de licitație. Precizăm că în caietul de sarcini nu se prevedeau condiții importante pentru evaluarea ofertelor, acestea fiind lăsate în seama Executivului. Astfel, pentru a da doar un exemplu, cu toate că Pui a fost acuzat că reducerea cotei procentuale a Primăriei din încasările din taxele de parcare aduce prejudicii bugetului local, în caietul de sarcini nu s-a stipulat cota procentuală care urma să îi revină Primăriei din încasările operatorului. Stabilirea acesteia s-a făcut doar în dosarul de licitație când, la prima licitație, a fost prevăzută o cotă de 70%, considerată dezavantajoasă de către ofertanți, astfel că la cea de-a doua licitație, aceasta a fost redusă la 50%.
Vom reveni cu rezultatele investigației comisiei în numărul viitor. (L.V.)



