Campioni antrenaţi doar vara
Târgumureşeanul Ketkes Levente a ieşit recent campion naţional la săritura cu prăjina, deşi nu a mai făcut antrenamente serioase de mai bine de o jumătate de an. Pentru că în judeţ nu există o sală de atletism, de când dă frigul, prăjiniştii de la LPS îşi iau adio de la sărituri.
Cu o săritură de 3,80 m, care înseamnă record personal, Ketkes Levente a cucerit titlul de campion naţional la juniori II, la finala desfăşurată luna aceasta în Bucureşti. Nimic neobişnuit, dacă nu am lua în calcul faptul că atletul de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) a reuşit această performanţă bazându-se mai mult pe amintiri, adică pe ceea ce a acumulat în pregătirea făcută pe timpul verii.
Cum în Mureş nu există o sală de atletism, prăjiniştii lucrează iarna doar pentru pregătirea fizică. De când se răceşte vremea ei nu mai au unde să facă sărituri, deoarece singul loc din oraş amenajat pentru aşa ceva se află în aer liber. Ca să poată sări, sportivii trebuie să aştepte vara următoare.
Directorul LPS, Szabo Ferenc, care este şi antrenorul lui Ketkes a spus că de când dă frigul, săritorii se antrenează cu prăjina doar ocazional: “Dacă din octombrie până în aprilie ajungem la vreo competiţie de sală, copiii mai pot să sară puţin cu prăjina, altfel nu. Anul acesta am reuşit să ajungem la un concurs înainte de Naţionale, unde am mai făcut câteva sărituri. Din păcate, prea puţin faţă de ceea ce ar trebui. Copiii sunt nevoiţi să se folosească de ceea ce au învăţat şi au exersat cu luni în urmă.”
În aceleaşi condiţii vitrege de pregătire Marton Istvan, tot de la LPS Târgu Mureş, a obţinut la Bucureşti medalia de bronz, cu o săritură de 3,20 m, iar Nagy Kalman a venit pe 5, cu ştacheta înălţată la 3 metri.
“E foarte greu să sari bazându-te pe ceea ce ai făcut cu luni în urmă. Fără antrenamente nu eşti în mână, cum se spune. Nu avem însă ce să facem. Ne pregătim cât putem şi unde putem. Mă bucur că în aceste condiţii am reuşit, totuşi, să iau medalia de aur.”
(Ketkes Levente)
Temperatura optimă
Temperatura potrivită pentru săritura cu prăjina este de aproximativ 28 de grade Celsius. Câteva grade în plus nu creează probleme, dar o temperatură considerabil mai scăzută pune în mare dificultate un săritor cu prăjina. Sub 20 grade prăjina începe să-şi piardă elasticitatea, iar la o temperatură apropiată de 0 grade este practic inutilizabilă.
Conducerea Liceului cu Program Sportiv a făcut demersuri pentru construirea unei săli de atletism la Târgu Mureş. Directorul şcolii, Szabo Ferenc a trimis mai multe adrese la Ministerul Educaţiei şi la Federaţia Română de atletism, prin care a cerut sprjin în construirea unei sălii unde să se poată pregăti atleţii, dar deocamdată a reuşit să obţină doar promisiuni. “Suntem un centru sportiv cu tradiţie în atletism. În fiecare an aducem medalii de la campionatele naţionale, deci nu se poate spune că nu ne justificăm activitatea. Ar fi normal să fim sprijiniţi. Noi sperăm că în cele din urmă vom reuşi să avem aici sala pe care o visăm”, a spus directorul LPS, Szabo Ferenc.



