Cărți pe datorie
De curând și-a închis porțile singurul târg itinerant de carte din România, Gaudeamus. Vânzările de carte înregistrate cu această ocazie au depășit numărul titlurilor comercializate în condiții obișnuite. E adevărat, nu cu mult. Dar, oricum, s-au situat mult sub nivelul așteptărilor. În mod normal, la o asemenea manifestare cartea ar trebui să se vândă ca pâinea caldă. Așa se întâmplă de exemplu la Târgul de Carte de la Frankfurt. Sau la Salonul de Carte de la Paris. România este însă atipică și la acest capitol. De altfel, diminuarea evidentă a interesului pentru lectură este un fenomen ce durează la noi de mai bine de 15 ani. Îmi aduc aminte că situația în cauză mi-a dat multă bătaie de cap când eram elevă, căci constituia tema principală în eseurile pe care le compuneam ca studenți la limbi străine. Era subiectul preferat al profesorilor la toate concursurile școlare – cartea versus televiziunea. De fapt, supremația celei din urmă asupra celui dintâi este de înțeles. Mai ales în condițiile în care ani de zile am văzut aceleași două figuri acre pe ecranele televizoarelor. Așa că explozia mass media și, în mod special, cea a televiziunii, în ultimii 15 ani, este un fenomen absolut explicabil, dacă nu prin altceva măcar prin teoria minimului efort. Căci este, pentru majoritatea dintre noi, mult mai comod să stăm în fotoliu, în fața ecranului și să vină informația către noi. A nu se înțelege că aș fi adepta statului la televizor. Dimpotrivă. Dar fenomenul ca atare îl înțeleg, chiar dacă nu voi vota niciodată pentru. Și am avut o mare bucurie când am văzut că, totuși, există cititori, că mai există cumpărători de carte. Îmi aduc aminte cu plăcere de un episod petrecut în urmă cu câteva zile, într-o librărie: un domn la vreo 50 de ani venise să-și achite datoriile. Domnul luase câteva cărți pe datorie. Atenție! Cărți! Nimic altceva. Nu bere, nu țigări, nici alt gen de produse, ci cărți. Am mai auzit de un atare procedeu, dar niciodată n-am mai întâlnit pe nimeni care să ia cărți pe datorie. Dacă apelezi la bunăvoința vânzătorului, care are deplină încredere că-și va primi banii și te servește, înseamnă că nu ești tocmai un străin, înseamnă că ești un obișnuit al casei, că ți-ai făcut un obicei de a trece pragul locului respectiv, cu alte cuvinte ești un client fidel. Iată că și librăriile sau bibliotecile au clienți fideli, oameni împătimiți de lectură, oameni care poate fac eforturi pentru a avea acasă anumite titluri. Iar în contextul de care pomeneam mai devreme, în care cultura de masă a câștigat bătălia cu cartea, faptul că cineva ia cărți pe datorie este o bucurie atât de mare încât te determină să crezi că, în orice circumstanțe, cultura scrisă își va păstra locul dintotdeauna.
de Diana Sacarea
