Casa Emmaus, casa groazei

Casa Emmaus s-a înființat în anul 2002, în mare parte datorită sponsorizărilor venite din străinătate, în special din Olanda. Momentan, aici sunt instituționalizați 11 copii, care au fost aduși de la Centrul de plasament din Luduș. Acești copii, fie sunt orfani, fie provin din familii foarte sărace, care
nu-și pot permite să-i întrețină. Teoretic, la acest forum ecumenic trebuiau să ducă o viață mai bună. Doar că părintele reformat, Molnar Karoly, a reușit să transforme viața acestor copii într-un adevărat calvar. Se pare că, acest părinte se ghidează după ideea “bătaia este ruptă din rai”, așa că pedeapsa corporală este la ordinea zilei. Fiecare abatere, oricât de nesemnificativă, este urmată de o bătaie bună. Copiii sunt terorizați de preotul Molnar, dar le este frică să vorbească despre ceea ce li se întâmplă.

“Vrei să te bat cu undița?”

“Acum două săptămâni am primit o bătaie cu undița pentru că am ieșit cu un băiat și nu am voie. Așa că, joi seara, preotul m-a bătut și apoi mi-a dat 100 de mii de lei ca să plec de la ei. Mi-a zis că “poți să pleci sau să rămâi, dar atunci te bat din nou”. M-am hotărât să plec, dar în dimineața următoare iar am primit o bătaie. Și acum se văd urmele. Banii mi i-a dat ca să tac, pentru ca el să poată anunța la poliție că eu am fugit de la centru. Dar, până la urmă nu a vorbit la telefon decât cu cei de la Protecția Copilului și le-a spus că sunt foarte rea. Am vorbit și eu cu Dombi. M-a întrebat dacă e ceva în neregulă, dar nu am zis nimic. Mi-a fost frică. Preotul stătea lângă mine cu bățul”, a spus Nagy Erzsebet, o fată de 17 ani.
Motivele pentru care acești copii încasează bătaie sunt alteori și mai nesemnificative. “Eu am zâmbit în biserică în timp ce preotul ținea slujba, și apoi el m-a bătut cu pumnii și cu picioarele. Mi-a curs sânge din nas”, a povestit un băiețel de la Casa Emmaus. Copiii recunosc că nu sunt întotdeauna cuminți și, câteodată, încalcă regulile impuse. Însă nici o abatere de la aceste reguli nu justifică bătăile pe care le primesc. “Câteodată, când suntem răi, nu avem voie să mâncăm o zi întreagă sau nu putem ieși din cameră. S-a întâmplat să ne dea și pâine mucegăită. De obicei, mâncăm resturile de la masa de dinainte, iar mâncare bună nu avem decât atunci când vin olandezii și mai rămân ceva resturi de la ei. În rest doar fasole, cartofi, varză, orez, iar carne mâncăm foarte rar”, au spus copiii de la acest orfelinat.

De la școală, la sapă

Pe lângă faptul că, pentru orice abatere, se primește o bătaie bună, copiii mai trebuie să și lucreze pe câmp. De multe ori s-a întâmplat ca acești copii să fie învoiți de la școală pentru că era nevoie de forță de muncă. “Noi, băieții mai mari, am fost învoiți de câteva ori de la școală și eram duși fie la săpat, fie la cules de cucuruz sau la construit. Lucrăm pentru preot sau pe pământul din spatele orfelinatului. Preotul ne spune că trebuie să ne obișnuim cu munca”, ne-a mărturisit Levente.

Soția preotului, Molnar Ester, justifică aceste decizii ca fiind “situații urgente, și chiar aveam nevoie de oameni”. Despre bătăile crunte care li se administrează copiilor are o explicație la fel de puerilă. “Unii sunt foarte neascultători și ne pare foarte rău că trebuie să-i batem, dar este mai mult o bătaie psihică.”

Totuși, aceste “mustrări” psihice au urme vizibile pe corpul copiilor. Chiar și după câteva săptămâni bune se văd urmele undiței sau vânătăile cauzate de lovituri cu pumni sau picioare. “Preotul are un inel mare pe deget și cu ăla când dă în noi, doare foarte tare”, au mărturisit copiii. “Recunosc că am fost foarte rău, am vrut să fur un portofel. Când preotul a aflat, mi-a strivit degetele la ușă. M-a durut foarte tare”, a spus un băiat de 16 ani.

“Chiar ne surprinde situația”

Aceste metode barbare de educare durează de doi ani de zile, dar cei de la Protecția Copilului sunt de-a dreptul habarniști. Monitorizarea se face doar prin telefon deoarece munca de teren e doar o chestiune ocazională.

“Eu nu știu nimic despre ce se întâmplă acolo. Nu eu mă ocup de așa ceva, dar vă dau o inspectoare care știe mai multe”, a spus Dombi Karoly, directorul DJPC.
“Sunt un forum ecumenic și se descurcă prin venituri proprii. Nu prea facem controale deoarece nu vrem să fim în continuu pe capul lor. Chiar ne surprinde situația. Aveam o părere foarte bună despre acea casă și despre preot. Nu știu ce să zic”, s-a lamentat și Magdalena Colceriu, inspector la Direcția Județeană pentru Protecția Copilului.
Copiii nu îndrăznesc să povestească grozăviile ce li se întâmplă zilnic. Asta deoarece convorbirile telefonice sunt supravegheate cu atenție de preot. Copii care au rude, își găsesc câteodată refugiu acasă, însă doar pentru câteva zile, fiindcă, în cele din urmă, trebuie să se întoarcă în casa groazei.

Pentru cei orfani, chinul bătăilor este permanent. Având în vedere “grija” pe care cei de la DJPC o poartă pentru acești copii, ne întrebăm: oare în câte orfelinate copiii trebuie să suporte tratamente atât de brutale cum se întâmplă la Casa Emmaus, unde bătaia, munca zilnică și înfometarea sunt la ordinea zilei? În județul Mureș sunt 18 organizații
non-guvernamentale, cu 25 de case de tip familial, iar cei de la Protecția Copilului preferă să nu-i “deranjeze” pentru că “nu prea avem acest drept”.

“Am primit o bătaie pentru că preotul și-a amintit de o năzbâtie de-a mea pe care am
făcut-o anul trecut. Acum că și-a amintit m-a bătut până m-a învinețit”
(un băiat de 14 ani)

“De ce nu ai plecat încă? Ai venit să-ți dau iar
bătaie? Fugi sau rămâi? Crezi că te aude
maică-ta dacă strigi când te bat?”

(cam așa sună o conversație
între preot și un copil de la Casa Emmaus)

“Nu știam de situația pe care ne-o sesizați. Protecția Copilului dă autorizațiile de funcționare pentru aceste centre, cordonează și îndrumă activitatea acestora. Am fost în luna aprilie acolo, și am vorbit cu copii și cu personalul de acolo, dar nu mi-au zis nimic. Ne surprinde situația, dar ne vom sesiza și dacă constatăm aceste probleme putem să retragem autorizația acestui forum ecumenic.”
(Magdalena Colceriu, inspector DJPC)     

“Ultima oară când am luat bătaie preotul m-a întrebat “Vrei să te bat cu undița?” Eu am spus că nu vreau bătaie, dar el mi-a urlat “Nu? Cum, nu? Eu vreau! Apoi m-a bătut”, a mărturisit o fată de 17 ani.