Castelul de la Lăpușna, vânat de moștenitori

A aparținut timp de 20 de ani regilor Ferdinand, Carol al II-lea și Mihai I. În perioada comunistă a funcționat sub formă de “casă prezidențială”, iar Ceaușescu venea des aici pentru întâlniri oficiale ce se lăsau cu chefuri și partide de vânătoare.

Lăpușna e un loc izolat și uitat de lume. Fără semnal GSM și cu un drum de acces infernal, localitatea este vizitată de extrem de puțini turiști. Pe vremuri însă, aici era locul de vânătoare preferat de mai toți oamenii politici ai țării. Castelul este situat la o altitudine de 815 metri într-un peisaj extrem de spectaculos. A fost construit la inițiativa regelui Ferdinand, care odată venit în aceste locuri le-a îndrăgit și și-a dorit să revină. Așa s-a născut ideea construirii castelului. Sălbăticia de aici i-a fermecat pe rând pe toți moștenitorii coroanei regale. Regele Carol al II-lea și-a adus în curtea castelului chiar și o bisericuță construită în anul 1779, pe care a cumpărat-o de la țăranii din satul Comori. Domeniul a aparținut timp de 20 de ani casei regale, până în 1949.

După naționalizare, edificiul a trecut în administrarea comunei Ibănești, iar în perioada în care la conducerea țării s-a aflat Nicolae Ceaușescu a funcționat sub formă de casă prezidențială. Aici invita fostul dictator importanți oameni de stat, atât pentru discuții diplomatice, cât și pentru petreceri și partide de vânătoare. Localnicii își amintesc că pregătirile pentru aceste întâlniri începeau cu cel puțin o lună de zile înainte.

Cei 40 de kilometri de la Reghin la Lăpușna erau asfaltați cu grijă, iar șanțurile erau curățate. Toate casele din comună erau verificate minuțios de către Securitate, iar oamenii erau păziți cu strășnicie.

Cu un urs vânat la Lăpușna în 1948, Ceaușescu a intrat în top ten-ul trofeelor mondiale de blănuri de urs brun și, chiar după 20 de ani de la moarte, încă-și păstrează locul în clasamentele mondiale. De fapt, mulți vânători au stabilit în codrii Gurghiului recorduri la cerb și la urs brun carpatin.

Castelul astăzi

În urmă cu opt ani, castelul de vânătoare de la Lăpușna a fost luat în administrare de către SC Turism Grand SA, care a investit câteva sute de mii de euro în renovarea completă a acestuia. Astăzi, complexul pune la dispoziție turiștilor 40 de locuri de cazare, un restaurant vânătoresc, o popicărie, iar în funcție de cerințele turiștilor, un pachet bogat de oferte, specifice zonei. O noapte petrecută în patul soților Ceaușescu costă cam cât o cameră de hotel de 3 stele, iar cei cu bugete mai restrânse, se pot mulțumi și cu camerele copiilor fostului cuplu de dictatori.

Pretențiile prințului Paul

Castelul de vânătoare a fost revendicat în repetate rânduri de către prințul Paul de România, unul dintre cei doi fii ai lui Carol Mircea. „Imobilul cunoscut drept Castelul de la Lăpușna, a aparținut regelui Carol al II-lea. Potrivit actelor depuse la dosar, tatăl meu, Mircea Grigore de Hohenzollern (Lambrino), ca fiu legitim al acestuia, este succesor în cotă legală de 37,5 la sută, iar Elena Lupescu, în calitate de soție supraviețuitoare a fostului rege Carol al II-lea, este succesoare cu cotă legală de 25 la sută. La decesul acesteia, prin testament a fost instituită unică și universală moștenitoare Monique Urdăreanu, de la care subsemnatul, am cumpărat drepturile succesorale”, se arată în una din acțiunile depuse la judecătoria Reghin. Procesele s-au desfășurat între primăria Ibănești, care administrează terenul aflat în proprietatea statului român și Turism Grand SA, administrată de Claudia Pescar, pe de o parte, respectiv prințul Paul de România.

Prințul Paul, pe numele său Paul Lambrino este fiul lui Carol Mircea, care la rândul său este copilul din flori al regelui Carol al II-lea și al lui Zizi Lambrino, Paul fiind așadar nepot pe linie paternă a regelui Carol al II-lea.

Ciudata dispariție

a edificiului Horty

La doar 1 km de castelul de vânătoare, a existat cândva un alt edificiu semeț: castelul Horty. Acum, aici nu mai sunt decât ruine. Å¢ăranii se codesc să vorbească despre asta. Se închină, privesc aprig în văzduh, se posomărăsc și când cred că nimeni nu-i aude, scapă printre dinți câte-o sudalmă. Nimeni nu-și mai amintește exact când a fost construit castelul. Sau poate nimeni nu vrea să-și amintească. „Prin ’40 sau ‘41”, îmi aproximează ei privind întunecat la ruine. Aici era tot un fel de conac de vânătoare cu temelia zidită din piatră și restul clădirii din bârne groase de stejar. În pivniță, exista un dulap în care, odată intrat, se deschidea o ușă secretă care dădea într-un tunel de salvare subteran.

„Îi era teamă că într-o zi, românii o să-l prindă și o să-l jupoaie de viu”.

Astăzi, în pivnița castelului își găsesc adăpost fiarele pădurii. Prin anii ’60,

într-o noapte, castelul, pe atunci încă falnic, a luat foc în mod inexplicabil. A ars până în temelii, fără ca cineva să-și poată explica de ce. „S-a făcut dreptate”, mormăie bătrânii și cu o cruce largă părăsesc ruinele castelului blestemat. În aceste ruine zace amintirea unui personaj de care nimeni de aici nu vrea să vorbească.

Miklos Horty a condus Ungaria în perioada interbelică și în timpul celuii de-al Doilea Război Mondial a instaurat un regim de dreapta. Între anii 1940-1944 Ardealul de nord-est a fost luat României. Atunci un număr de aproximativ 1000 de români au fost uciși și aproape 160.000 de evrei au fost deportați în lagărele naziste, dintre care peste 140.000 au pierit fără urmă.

Allain CUCU