Cat si de ce distoneaza clopotele ?
Suntem din ce în ce mai “buni”, mai “cool”, mai “marfa”! Dupa ce în domeniul laic am excelat în a ne permite faradelegi, prin asa-zisii slujitori ai legii (si nu unul) care, fara nicio umbra de retinere au facut (la comanda “clientului”) din alb negru si din libertate carcera, iata perpetuarea minunilor (mira-s-ar lumea de ele!) si în sânul clerului. Sau, ma rog, mai exact pe undeva pe la poalele lui.
În toata tevatura asta cu nu stiu ce biserica secreta ortodoxa româna adevarata la care enoriasii au început a trage (se pare) ca mustele la… miere, n-am înteles un lucru. Ce apare, credem, ca esential. Pai, ori e biserica ortodoxa, cu ideologia, riturile si regulile ei, ori nu-i ortodoxa, caz în care are te miri ce alte reguli si obiceiuri (dupa placul, inspiratia, revelatia celor care au înfiintat-o). Dar, daca-i ortodoxa, atunci n-ai cum s-o vezi desfasurând ritualuri care te lasa holbat, tâmpit si-ti bulverseaza toate cunostintele despre respectiva religie, luate de-a rândul, de la Constantin încoace.
Cica, de o vreme, nu-s ce barbat îmbracat în straie de “patriarh” (desigur, altele decât ale I.P.F. Teoctist) slujeste de zor prin metropolele patriei, adica pe la Copaceni, pe la Ruginesti si pe la de-alde Tecuci (unde, zice-se ca a si fost înfiintata aceasta adevarata ortodoxa biserica secreta). Iar ajungem în punctul în care nu pricepem mai nimic. În primul rând, daca-i “ortodoxa”, de ce-i si “adevarata”, când primul termen îl include pe al doilea, în traducerea de secole a cuvântului “ortodoxa” (dreapta, adevarata credinta)? În al doilea rând, de ce-i asa de secreta? Ca doar nimeni nu da cu paru’ si în tara asta sunt (slava Domnului!) o seama de culte si cultisoare. În al treilea rând, daca-i asa de clandestina, de ce iese în evidenta cu dinadinsul? Adica, cine si-a mai permis sa se îmbrace în haine de patriarh si sa se bata cu pumnul în piept (prin riturile publice pe care le împlineste), pretinzând ca el e adevarat si nu cel pe care-l stiam noi ca fiind? În al treilea rând, daca-i asa de adevarat adevarata si asa de original originara, atunci cum de mama ma-sii (Doamne, iarta-ne!) “biserica” asta hirotoneste femei, iesind în fata enoriasilor (lati de admiratie) cu preoti si preotese (sub egida “ortodoxa”, cu patriarh în frunte)? În al patrulea rând, desi biserica adevarata (nota bene, numai cea adevarata!) fiinteaza sub ocrotirea si îndrumarea Duhului Sfânt, tot se supune unor formalitati lumesti, care sa-i ateste existenta juridica. Dar, aceasta noua “clandestina”, “reala” “biserica ortodoxa” (denumirea originala este “biserica secreta ortodoxa adevarata”) nu are nici macar statut de asociatie religioasa.
Dintre toate aspectele, doua ni se par bulversante. Usurinta cu care poporul (cel dreptcredincios, care se arunca pe iconostas la fiecare liturghie si fuge de la o manastire la alta cu lumânarile aproape aprinse si pomelnicele îmbotite în mâna) sau, mai exact, grupuri (nu putine) provenind din acest popor se lasa seduse de orice bâta fluturata în vânt, de parca vede toiagul lui Moise si mai-mai ca observa cum se da în doua laturi Marea Neagra. Daca apele ar fi asa de usor de despartit, ehe! n-am mai suspina atât pentru mârsaviile care ni se întâmpla din cauza unor neaveniti tinuti la gramada cu ceilalti.
Pe de alta parte, este inadmisibila pasivitatea bisericii ortodoxe (cea pe care o cunoastem pe aceste meleaguri de când s-au stiut cei dinaintea noastra si de când ne stim si noi). Nu este prima oara când aflam despre manifestari de genul celor de mai sus (care sunt tot mai multe) si nu e nici prima oara când biserica noastra nationala alege sa ramâna fara replica ori da una neauzita si, ce-i mai grav, fara de efecte. Parca, dupa cuvântul Mântuitorului, grija pentru sufletele pastorite trebuie sa ramâna primordiala, nu? Iar Iisus nu se referea nici la Mercedesuri, nici la Audiuri, nici macar la Logane si, cu atât mai putin, la facutul politicii de catre cler. Ci la credinta adevarata, la pastrarea acesteia, la aratarea drumului celui bun (credinciosilor convinsi ori pe cale de deviere). La sprijiul celui în nevoie (nu la întoarcerea dosului odata cu lipsirea enoriasului de functia pentru care era constant lingusit) si la decelarea cuvintelor vietii. Asta asteptam si înca mai asteptam! Caci, fara credinta si fara biserica ce ar trebui sa o ocroteasca suntem, vorba marelui Tutea, niste animale vorbitoare. Fara niciun Dumnezeu!
