Cățelușii lui Florea
Ne place sau nu avem o Primărie de toată jena. Mai bine zis funcționari de toată jena. Altfel nu ne putem explica lipsa de interes și aiurismul cu care funcționarele primăriei ne îndrumă spre diferite departamente pentru ca cel interesat să afle o informație. Așa spre exemplu, dacă vrem să aflăm câștigătorii unei licitații, suntem pasați de la biroul de relații cu publicul, la compartimentul de licitații, la compartimentul administrație publică spre niscaiva șefi mereu absenți, de unde se pot obține aceleași informații: noi nu știm nimic, nu putem să vă spunem. Acum ori Florea și-a dresat foarte bine cățelușii, pardon funcționari, ori aceștia sunt de-a dreptul bătuți în cap. Nu că ne-am aștepta din partea lor la profesionalism. Au și funcționarii limitele lor.



