Csete Bela, “baronul” fără blazon

Un pliant deosebit de atrăgător editat de Bența Group, actual administrator al Băilor Sărate din Sângeorgiu de Mureș, ne-a atras atenția în mod deosebit. Așa cum am putut constata, în cea mai mare parte informațiile de ordin istoric, au fost preluate din volumul “Sângeorgiu de Mureș – Băile Sărate” (paginile 41-43), autori Călin I. Dorgo și Ilarie Gh. Opriș, volum editat în anul 2000 de Casa de Editură “Mureș”. Printre informațiile conținute de pliant apare însă și una, care ne-a intrigat și care se referă la “baronul” Csete Bela, primul proprietar al Băilor Sărate.

Potrivit aceluiași volum citat anterior, în anul 1880, la Sângeorgiu de Mureș s-a folosit pentru prima dată un bazin amenajat pentru băi sărate, alimentat natural cu apă dintr-un izvor de suprafață. Apoi informațiile se înmulțesc. Pentru anul 1888, potrivit registrului de cadastru funciar din Sângeorgiu de Mureș este menționat locul “fântâna cu apă sărată” pe locul familiei Major și Racz. În același an, mai apar menționate în documentele cadastrale, “grădini cu apă sărată” pe proprietățile familiei Partenie Trombitaș, protopop ortodox, și pe proprietățile familiilor Izmael și Meszaros Denes. Dovezi suficiente care arată că pământul era sărăturos și puțin potrivit pentru agricultură, dar având un potențial fizioterapeutic puțin bănuit la acea dată. Însă terenul pe care se află actualele Băi Sărate, la acel sfârșit de secol al XIX-lea erau în proprietatea pretorului Lădășan care în 1880, l-a vândut familiei Csete Gyorgy. De aici încolo începe adevărata poveste a unei averi risipite.

Băile discordiei

Potrivit ziarului de limbă maghiară “Szekely Lapok”, care apărea în 1902, în luna februarie, în coloanele aceluiași ziar, Csete Gyorgy și-a făcut cunoscută intenția de a organiza o societate pe acțiuni care să se ocupe cu dezvoltarea Băilor Sărate. Până în 1902 se investiseră 12.000 de coroane și totul părea că merge bine. Unul dintre cei trei fii pe care îi avea Csete Gyorgy a fugit însă cu fiica grofului Mariaffi în Ungaria și nu s-a mai întors niciodată, iar de averea familiei – inclusiv de Băile Sărate – s-a ocupat în continuare un alt fiu, Csete Bela. Între 1920-1924, în Băile Sărate s-a investit foarte mult întrucât s-au construit trei ștranduri cu apă sărată, cabine de plajă, bază de tratament cu bazin de apă caldă, vane pentru băi individuale, împachetări cu nămol mineral, saună, restaurant, terasă pentru dans, parc amenajat cu cu locuri de joacă și odihnă. Dar pentru toate acestea, Csete Bela, a făcut un mare împrumut la o bancă din Sibiu pe care n-a mai putut să-l restituie. Drept urmare, a fost executat silit și Băile Sărate au trecut în proprietatea Casei Generale de Economii S.A. Sibiu. Din 1930, Băile Sărate au fost închiriate și administrate de familiile Kohn și Mitrea, iar din 1941 și până în 1944, de familiile Kohn și Farkas. În 1944, familia Kohn ia calea Auschwitz-ului, iar din 52 de membri ai familiei se mai întorc acasă doar 2. În continuare, din 1944 și până în 1948, la naționalizarea comunistă, Băile Sărate au fost administrate de familia Megyesi. În anul 1938 s-a construit un hotel cu 12 camere și un cabinet medical, medic fiind prof. univ. dr. docent Mihail Mitrea. Tot în acest spațiu, între anii 1971-1983 a funcționat un spital de fizioterapie cu 24 de paturi și un cabinet medical. După 1989, Băile Sărate au devenit un măr al discordiei și obiect al unor interminabile procese pentru cei care fie că au administrat, fie că au avut în proprietate diverse imobile situate în aria Băilor Sărate. Csete Bela a devenit doar o amintire în istoria Băilor Sărate, spre care cu siguranță, până la decesul său din 1967, a privit de multe ori cu nostalgie. Oricum, începuturile și istoria Băilor se leagă de familia sa și de investițiile realizate de el.

“Baronul” care nu e baron

Dar cine era Csete Bela? Se născuse în 1880 în Tonciu, Cluj, iar în 1900 a obținut diploma de învățător la Budapesta. Din 1902 și până în 1915 când a fost concentrat în armata austro-ungară, a activat ca învățător în Sângeorgiu de Mureș la {coala confesională reformată. După unirea Transilvaniei cu Regatul României nu a mai revenit în învățământ întrucât a refuzat să se prezinte la examenul de autorizare ca învățător care presupunea și o probă de cunoaștere a limbii române. În 1940 a fost numit primar de autoritățile hortyste și a dus o intensă muncă de lămurire cu populația românească din comună pentru a trece la religia reformată. Potrivit celor care l-au cunoscut, a fost foarte preocupat de biologie și avea o impresionantă bibliotecă, atât prin numărul de cărți, cât și prin varietatea domeniilor cărora aparțineau acestea. A avut o singură fiică, Csete Margit (decedată după 1990), care însă nu a avut copii. Este înmormântat în cimitirul din Ernei (cândva ortodox) situat în spatele Bisericii ortodoxe din Ernei. Deși l-am căutat intens, nu am găsit mormântul lui Csete Bela, decedat în 1967. Am găsit însă o piatră de mormânt a fratelui său Gyorgy, cel care fugise în Ungaria cu fiica grofului Mariaffy și care a decedat și a fost îngropat în Ungaria. Csete Bela nu a avut niciodată titlul nobiliar de baron, pentru că este știut faptul că titlurile nobiliare se acordau de autoritățile austro-ungare odată cu un brevet imperial care confirma acest titlu. Ori până acum nimeni nu a găsit brevetul…deci “baronul” nu este baron. Ceea ce a mai rămas din averea lui Csete Margit, fiica lui Bela, o casă și destul de mulți ari de pământ în zona Băilor Sărate, a fost moștenit de o familie din Sângeorgiu de Mureș. Margit nu a apelat la verișoara sa de la Luduș și la descendenții acesteia, în fond rudele ei de sânge și așa cum am văzut a preferat să-și lase averea unei familii din Sângeorgiu de Mureș.

Motivul nu este greu de bănuit. Ultimii descendenți ai familiei Csete erau pe cale de a se româniza, definitiv și iremediabil.

Nicolae BALINT