Ce-i de facut pentru o agricultura performanta?

Lungul drum al tranzitiei catre o agricultura performanta precum si procesul de integrare in structurile Uniunii Europene, sunt cateva din aspectele dezbatute de Ioan Pastor, doctor in economie si stiinte agricole.

Reporter: Domnule director, conduceti Sucursala Transilvania apartinând companiei AGRO International Bucuresti cu activitate in domeniul comercializarii de imputuri pentru o agricultura moderna, performanta. Având in vedere faptul ca, sunteti la curent cu realitatea din agricultura mureseana, considerati ca fermierii nostri sunt pregatiti si vor reusi integrarea in Uniunea Europeana?

Ioan Pastor: Cu siguranta nu este simplu si usor procesul de integrare a agriculturii românesti in cea a Uniunii Europene. Dar nu exista alternativa! Este singura sansa pentru România, ca indiferent de eforturi, sa reuseasca aceasta integrare.

Rep.: De ce nu va fi usor acest proces de integrare?

I.P.: Pentru ca in mare parte agricultura româneasca are un caracter extensiv, de subzistenta. Politicile agricole sau mai bine zis lipsa acestora in perioada de dupa 1990 ne-au aruncat in directia opusa evolutiilor din toate tarile membre ale U.E. Populatia antrenata in agricultura a crescut in România de la 27 % la 45 %, in timp ce in U.E. a ajuns la 5 %. in timp ce politicile agricole comunitare au mers pe concentrarea terenurilor in exploatatii agricole cu suprafete importante, in România prin reforma funciara am fragmentat suprafetele agricole cu o tenacitate demna de o cauza mai buna. Farâmitarea excesiva a exploatatiilor agricole si a ofertei de materii prime agricole a impins producatorii individuali spre autoconsum. Apoi in timp ce in UE s-a pus accent pe specializarea productiei agricole, pe concentrarea si organizarea pietelor, pe integrarea accentuata a productiei pe verticala si orizontala, noi am facut exact pe dos.

Rep.: Cum vedeti interventia statului in agricultura?

I.P.: Trecând in revista mijloacele de interventie in agricultura practicate de statul român de-a lungul anilor, acestea sunt si ele total opuse celor din tarile UE. Traditia autohtona a fost subventionarea la inceputul lantului de productie (cupoane agricole, un milion pe hectar pentru cumpararea de seminte, ingrasaminte etc.). In UE interventia statului are loc la sfârsitul lantului de productie si urmareste obiective ca stabilizarea pietei, asigurarea unui anumit nivel de venit etc. Dupa parerea mea se simte inca o lipsa de preocupare a Guvernului in elaborarea de masuri care sa vina in sprijinul fermierilor români. Pentru agricultorii români nu va fi de loc usoara aceasta perioada de postaderare, pâna când vom reusi sa devenim competitivi pe pietele statelor U.E.

Rep.: Unii politicieni faceau in 1990 “pariuri” pe relansarea agriculturii. Din pacate acest pariu nu a fost câstigat. Cum va explicati acest lucru?

I.P.: Multi se asteptau ca agricultura sa reprezinte o sursa de stabilitate a economiei intr-o perioada de criza a industriei. Acest lucru s-a intâmplat doar la nivel scazut: lovita de caderea industriei, colectivitatea a fost salvata de o agricultura de supravietuire. Schimbarile din agricultura au stat sub semnul unor optiuni care s-au dovedit a fi dezastruoase. Reforma agriculturii, bazata pe distrugerea cooperativelor si restituirea/refacerea dreptului de proprietate, a reprezentat mai degraba o reforma primitiva, incapabila sa relanseze agricultura, impingându-o intr-o criza profunda. Tototdata, redistribuirea terenurilor exact in forma initiala a dus la o enorma fragmentare a proprietatii. in plus se stia de la inceput ca sistemul va crea confuzii juridice excesive, procese ruinatoare intinse pe lungi perioade de timp, tensiuni si conflicte. Contrar asteptarilor naive, solutia aleasa a generat o coruptie mult mai accentuata decât daca s-ar fi adoptat o alta strategie de refacere a proprietatii private in agricultura.

Rep.: Reinproprietarirea s-a facut echilibrat?

I.P.: Reimproprietarirea, in conditiile lipsei aproape totale de capital, cuplata cu lipsa unei politici clare de suport financiar pentru capitalizarea noilor ferme cu sanse de dezvoltare, a intârziat relansarea agriculturii. O politicia paranoica impotriva oricarei forme de cooperativizare, bazata exclusiv pe ratiuni politico- ideologice, si nu pe pragmatism, a adâncit criza agriculturii. Lipsa de protectie a sistemelor agricole colective mostenite a fost un alt factor distructiv. Exemplul cel mai elocvent este cel al sistemelor de irigatii, care a fost abandonat, lasat prada unei jefuiri complete. Marile gospodarii de stat, care au mentinut o perioada de timp productia agricola, lipsite de o strategie de schimbare, au decazut, devenind obiectul unei jefuiri similare celei din industrie. Rezultatul cel mai clar al politicii agrare a fost o agricultura cu proprietate fragmentata, sever decapitalizata. Multe gospodarii au functionat la nivelul agriculturii de subzistenta, a carei singura contributie a fost compensarea saraciei severe a populatiei. Multe persoane care si-au pierdut locul de munca au gasit o sursa de supravietuire intr-o agricultura primitiva, incapabila sa devina o sursa de autocapitalizare. O asemenea agricultura lipsita de sanse de dezvoltare, a reprezentat insa un factor de mentinere a saraciei. Acesti ani de tranzitie nu au fost deloc cei mai fericiti ani pentru poporul român. Am putea spune contrariul. O data cu derularea fiecarui an, românul a devenit tot mai sarac, mai deceptionat.

A consemnat Alin ZAHARIE