Cei doi Pe(e)r din cultura norvegiana
În jurul anului 1850 culegerile de inspiratie folclorica fusesera deja, in majoritatea lor, publicate in Norvegia. Norske folkesagn a lui Andreas Faye, prima culegere de legende norvegiene, aparuse in 1833, urmata de o a doua editie in 1843, iar dupa 1840 a fost publicata prima editie a basmelor populare norvegiene a lui P.Chr. Asbjørnsen si Jørgen Moe (Norske Folkeeventyr – Basme norvegiene), a carei a doua editie largita si revizuita a fost publicata in anul 1853. Iar in 1845 a aparut editia in doua volume a lui P.Chr. Asbjørnsen si Jørgen Moe Norske Huldreeventyr og Folkesagn (Basme si legende norvegiene).
Artistii epocii au cunoscut bine tezaurul folcloric national si nici lui Henrik Ibsen credintele populare si, in general, folclorul si mitologia norvegiana nu i-au fost straine, ceea ce se poate observa si in textura poemului dramatic Peer Gynt (1867): Ibsen a cunoscut si chiar a folosit elemente din culegerea lui Faye si din Norske folkeeventyr a lui Asbjørnsen si Moe.
Primul contact cu folclorul norvegian l-a avut in anii copilariei cand, in urma falimentului tatalui sau, in 1834, familia a trebuit sa se mute la ferma Venstøp din apropierea orasului Skien.
Interesul lui Ibsen pentru folclor s-a conturat mai precis in martie 1862, an in care Ibsen a solicitat universitatii sprijin financiar pentru a culege folclor norvegian timp de doua luni, in Vestul tarii. În vara aceluiasi an Ibsen si-a realizat proiectul, renuntand insa la ruta pe care si-o propusese initial, pentru o alta: el a strabatut pe jos regiunea Gudbrandsdalen, apoi traversand muntii a ajuns in regiunea Sogn si, in sfarsit, a luat-o spre nord spre Romsdalen. Cu toate ca Ibsen proiectase sa publice o noua culegere de legende norvegiene, el nu a terminat-o, astfel ca, in cele din urma, doar patru legende au fost publicate in revista “Ilustreret Nyhetsblad”.
Într-o scrisoare din 5 ianuarie 1867 Henrik Ibsen ii dezvaluie editorului sau, Frederic Hegel, ca lucreaza la o noua piesa. “Va fi un mare poem dramatic, al carui personaj principal este un erou popular pe jumatate mitic, de basm, provenind din timpuri mai recente”. Peste cateva luni doar, in august 1867, cand ii trimite primele trei acte promitand ca va urma in curand si restul poemului dramatic, Ibsen scrie: “… Iar daca vreti sa stiti, Peer Gynt a fost o persoana reala care a trait cu adevarat in Gudbrandsdalen, probabil la sfarsitul secolului trecut sau inceputul secolului nostru. Numele lui le mai este cunoscut localnicilor, dar nu se prea stie mare lucru despre intamplarile lui, in orice caz nu mai mult decat se relateaza despre el in Norske huldreeventyr og folkesagn (Høyfjeldsbilleder. Rensdyrjagt ved Ronderne) / Basme si legende norvegiene (Instantanee din munti. Vanatoare de cerbi in Ronderne) repovestite de Asbjørnsen. Astfel ca n-am prea avut pe ce sa-mi construiesc poemul, dar in acest fel am avut cu atat mai multa libertate de actiune”.
Personajul mitic era bine cunoscut in regiunea Gudbrandsdalen, fapt atestat de o scrioare din 1831 a scriitorului Paul Botten-Hansen, la acea data in varsta de doar sase ani. Botten-Hansen care avea sa ajunga la maturitate prietenul apropiat al lui Ibsen, il numea pe eroul legendar “infricosatorul vanator Per Jynt”.
Traditia populara norvegiana legata de personajul legendar al lui Per este oarecum contradictorie. Legendele care il au ca protagonist pun doua accente distincte asupra personalitatii sale: o prima traditie il descrie pe Per ca pe un luptator acerb impotriva maleficului Bøyg – avand forma sugerata a ?arpelui – si a magiei trolilor, iar o a doua il asimileaza unui mare laudaros care nu este in stare de nimic bun.
În prima traditie se inscriu legendele despre Per depanate de Per Fugleskjell in Rensdyrjagt ved Ronderne din povestirea cadru Højfjeldsbilleder in care eroul iese, cel mai adesea, invingator in lupta cu trolii, desi ironia populara razbate adesea din tonul povestitorului.
În cea de a doua traditie populara legata de Per, el apare in postura unui mare povestitor si mincinos: “Per acela era un om ciudat, mare povestitor si mincinos, care te-ar fi amuzat: obisnuia sa spuna despre el insusi ca luase parte la toate istorisirile despre care oamenii spuneau ca se intamplasera in timpuri stravechi.” (Den store Bøygen i Etnadalen – Marele Bøyg din Etnadalen).
Aceasta trasatura esentiala a lui Per, ce nu a fost neglijata ci, dimpotriva, a fost exacerbata de Ibsen in poemul sau dramatic, constituie insusi talentul personajului popular de a stapani mestesugul cuvantului. Eroul ibsenian, asemenea celui legendar, se va inchipui si se va prezenta ca erou al tuturor basmelor sau legendelor populare pe care le repovesteste ca intamplari reale, fiind mereu perceput ca “mincinos” de ceilalti. De altfel in norvegiana exista o ambiguitate sugestiva a cuvantului “dikte” care inseamna deopotriva a “poetiza” dar si “a fabula, a minti”.
Peer se inscrie in primul rand pe linia traditiei folclorice, consolidandu-se ca erou arhetipal prin insasi creatia ibseniana. Dramaturgul a utilizat materialul folcloric fara sa-l idealizeze, asa cum procedau in epoca romanticii norvegieni, ci dimpotriva, cu o foarte mare libertate poetica, el a adoptat o atitudine rationala fata de acest personaj si fata de sursele de inspiratie. Aflat la cumpana dintre romantismul, cu accent national, si realismul norvegian, Peer Gynt puncteaza o noua tendinta in creatia ibseniana dar si in literatura norvegiana. Aceasta schimbare a climatului literar, a fost anuntata deja de Ibsen in 1867, cu poemul sau dramatic Peer Gynt, atat prin modul liber si creator in care a prelucrat materialul mitic folcloric cat si prin complexitatea si modernitatea anti-eroului Peer, respectiv a eroului modern lipsit de eroism. Cu Peer Gynt, Ibsen depaseste atat epoca romantismului dar si a realismului, anuntand modernismul in literatura norvegiana.
Sanda Tomescu Baciu
