Uncategorized

Centru de hemodializă

Vești bune pentru bolnavii din Sighișoara și din zonă care suferă de insuficiență renală și au nevoie de hemodializă. Autoritatea de Sănătate Publică Mureș a înaintat un proiect Ministerului Sănătăți pentru amenajarea la Sighișoara a unui Centru de dializă. Astfel cei aproximaviv 30 de bolnavi din zona noastră care au nevoie de acest tratament vor fi scutiți de drumurile la Centrul de Dializă din Târgu Mureș. La ora actuală unii dintre ei sunt transportați și de trei ori pe săptămână cu Salvarea pentru tratament iar odată ajunși la Târgu Mureș trebuie să înfrunte ore lungi de așteptare.

Centrul de hemodializă de la Sighișoara ar urma să fie pus în funcțiune însă abia spre sfârșitul anului viitor.

Directorul Oficiului Prefectural Sighișoara Adrian Gherca face lobby la ministrul Sănătății pentru urgentarea punerii în aplicare a acestui proiect, iar conducerea spitalului municipal s-a oferit să pună la dispoziție un spațiu la partertul unității care va fi dotat cu trei paturi și două fotolii pentru bolnavi.

Directorul Oficiului Prefectural Sighișoara Adrian Gherca precizat că Centrul de Hemodializă va fi amenajat de către o firmă privata iar decontările se vor face prin CJAS.

Trei luni

“Am vorbit în această dimineață la telefon cu ministrul Nicolăescu și el spune că în trei săptămâni trebuie să apară legea privatizării în sistemul de sănătate, iar această ocazie va fi prins și centrul de dializă de la Sighișoara pentru că el se va afla în sistem privat. Pe Ministerul Sănătății nu-l implică cu nimic, nu trebuie să contribuie cu bani, nimic. Am înțeles că montarea echipamentului și specializarea medicului vor dura vreo trei luni. Mai trebuie să găsim un spațiu, dar d-na directoare Mașca s-a oferit din nou să ne ajute. (…) Nu spun cu certitudine 100% dar am mai speranțe că până la începutul iernii viitoare acest centru va putea funcționa” a declarat șeful Oficiului Prefectural, Adrian Gherca. El a subliniat că va insista la directorul ASP Mureș Silviu Morariu ca spațiul ocupat acum de laboratorul ASP de la Sighișoara să fie eliberat și cedat în adminisitrare Oficiului Prefectural.

Florentina CĂLUGĂR

Show More

Related Articles

Back to top button
Close