Uncategorized

Nebunia crizei umflă buzunarele caselor de amanet

De când a început criza economică, casele de amanet s-au înmulțit ca melcii după ploaie; e vorba despre puținele afaceri neafectate de criză, ba mai mult, ajutate de criză. În primul semestru al anului trecut, potrivit datelor Băncii Naționale a României, au fost înființate peste 250 de case de amanet, în toată țara, și sunt într-o continuă înmulțire. Municipiul Târgu-Mureș nu stă deloc rău în această privință.

La doar „o tură” de Centru și Dâmbu Pietros mi s-a aurit privirea în toate părțile și la toate colțurile. Din lipsă de bani, târgumureșenii recurg tot mai des la casele de amanet, unde-și lasă podoabele de aur și nu numai în schimbul unor sume de bani care-i liniștesc financiar, pe moment; o autofinațare cu efecte negative de cele mai multe ori. De obicei, oamenii renunță la inele, brățări și lanțuri, mai nou, de când se „profită” de lipsa banilor, prea-afectaților de criză li se dă ocazia să renunțe și la laptop-uri, televizoare sau telefoane. Prețurile de evaluare a bijuteriilor sunt influențate de cele de la bursa internațională, dacă prețul la bursă crește, direct proporțional crește și prețul de achiziționare a bijuteriilor la casele de schimb valutar și atunci ferice de cei săraci care mai găsesc câte o moștenire de familie într-o cutie veche!

„Sabion”, cea mai râvnită casă de amanet

„Sabion” este până în momentul actual, cel mai rezonant nume din Târgu-Mureș în ceea ce privește lombardurile. Magazinul de bijuterii Sabion din Centru e încadrat de două case de amanet cu același nume, una la stradă și una „după colț”, la o distanță de aproximativ 20 de metri între ele. E interesant că angajații nu au știut să-mi spună care-i politica deși e subînțeleasă. Le merge bine. De o lună s-a mai deschis o casă de amanet „Sabion” și în Dâmbu Pietros; cartierul Tudor te-ntâmpină la fiecare colț, cu aceleași case de amanet, tot sub numele de „Sabion” iar lista poate continua. Prețurile de achiziționare pentru un gram de aur variază în funcție de starea bijuteriei și puritatea aurului. Astfel pentru un gram de aur de 8k puteți primi până la 24 lei, de 9k – 28 lei, 10k – 31 lei, 12k – 36 lei, 13k – 40 lei, 14 k – 50 lei, 18k – 55 lei, 20k – 61 lei și 22k – 67 lei. Comisionul – partea urâtă a împrumutului – variază și el. Pentru o bijuterie amanetată, la o valoare cuprinsă între 20 lei și 999 lei comisionul va fi de 0,8% pe zi, pentru o valoare cuprinsă între 1000 lei și 1999 lei comisionul va fi de 0,6% iar pentru o valoare de peste 2000 lei, comisionul va fi de 0,4% pe zi. Contractele se încheie pe o lună, dar se pot prelungi la infinit. Dacă nu-ți ridici bijuteria, achitând valoarea ințială și comisionul până la încetarea contractului, îți poți lua adio de la ea.

Prețuri mai bune la firmele „fantomă”

Prețurile de achiziție variază însă și între firme. La casa de amanet a firmei „HelpServ” din cartierul Dâmbu Pietros prețurile de achiziție sunt puțin mai ridicate. Pentru bijuteriile din aur de calitatea întâi se poate primi până la 60 lei pentru un gram de aur de 18k, 50 lei pentru 14k sau 42 lei pentru 12k. Comisionul variază între 0,7% pe zi pentru o valoare de până la 500 lei, 0,6% pentru o valoare cuprinsă între 500 lei și 1000 lei și 0,5% pentru valori mai mari de 1000 lei. În ciuda zvonurilor negative care spun că românii își bat joc de propriile bunuri, la Târgu-Mureș treburile nu stau chiar așa. „La noi, peste 50% dintre clienți se întorc înainte de încetarea contractului pentru a-și recupera bunurile, sau prelungesc contractul până reușesc să plătească.” a precizat unul dintre angajații caselor de amanet mureșene. Bijuteriile care nu sunt ridicate, se prelucrează, ajungând în punctele de vânzare proprii sau se expun în vitrinele caselor de amanet, în starea inițială, spre vânzare. „Obiecte și bijuterii din argint cu 0,5 lei pe gram” se anunța la una dintre casele de amanet din Centru, iar cu caractere foarte mici, în colțul anunțului: „Vești bune, nu-i așa? Mereu în ajutorul tău!” (deși comisionul poate ajunge într-un an până la 290%) Am zâmbit și am ieșit.

Foto, text: Bristena

Show More

Related Articles

Back to top button
Close