Uncategorized

Cerghizan a renunțat la Carbid Fox

Vasile Cerghizan, directorul general și președintele Consiliului de Administrație al Carbid Fox, s-a retras începând cu 6 februarie din cele două funcții deținute în companie l Acesta a vândut și o parte din acțiunile Carbid, conform hotărârii PAS Carbid l Până la ședința AGA Ordinară din 11 aprilie, conducerea interimară va fi asigurată de către Sorin Ignat, director general, și Ana Borcoman, director economic, care a preluat șefia CA l Acțiunile Carbid au fost săptămâna trecută vedetele topului 5 al creșterilor și descreșterilor, atingând un minim de 500 lei/acțiune și un maxim de 691 ROL/acțiune l În cursul acestei săptămâni, vor fi date publicității rezultatele financiare preliminare pe 2005

Vasile Cerghizan, președintele Consiliului de Administrație și directorul general al companiei Carbid Fox, a renunțat la funcțiile deținute în cadrul companiei. Acesta a continuat să fie prezent în societate, întrucât este în perioada legală de preaviz. Printr-o notificare remisă Departamentului Operațiuni Financiare ale Emitenților, din cadrul Bursei de Valori București, a fost numită o conducere interimară, pâna la întrunirea, în 11 aprilie, a AGA Ordinară a Carbid. Fotoliul de președinte al CA este ocupat în momentul de față de către directorul economic Ana Borcoman, fost vicepreședinte al CA. Funcția de director general revine directorului de dezvoltare Gheorghe Sorin Ignat.

Demisia lui Cerghizan trebuie privită în contextul mișcărilor de protest care au avut loc în societate luna în ianuarie. Cu acel prilej, angajații au ieșit în curtea societății pentru a-și reclama drepturile salariale restante. Printre revendicări, a figurat și demisia lui Cerghizan. Acesta a anunțat și în luna ianuarie că demisionează, pentru ca ulterior să se răzgândească.

În data de 4 februarie a avut loc o nouă întrunire între CA și sindicat, în care s-a pus din nou pe tapet retragerea lui Cerghizan din funcțiile deținute. De această dată, de bunăvoie sau silit de împrejurări, Cerghizan a cedat presiunilor și a demisionat.

Nu trebuie să uităm că mișcările de protest au survenit pe fondul rezultatelor extrem de proaste obținute de companie în 2004. Nici anul 2005 nu pare să fi fost un an mai bun, rezultatele preliminare urmând să fie date publicității în cursul aceastei săptămâni, pe data de 15 februarie.

De reamintit faptul că societatea Carbid a fost închisă timp de mai multe luni în anul 2005, din cauza neonorării unor obligații restante. Aceeași situație s-a menținut și la începutul acestui an. Din 16 ianuarie, Electrica Transilvania Sud, Sucursala Târgu Mureș, a sistat furnizarea de energie electrică pentru că societatea din Târnăveni nu și-a respectat graficul de eșalonare a datoriilor, convenit anul trecut. Măsura urma să fie operațională până în data de 11 februarie, dar termenul de sistare a energiei electrice a prelungit. În toată această perioadă, producția de carbid a fost sistată.

Carbid înregistrează datorii și către Bicapa SA Târnăveni, societate desprinsă din Combinatul Chimic, cu care împarte aceeași platformă industrială. Conform soluției date de instanță, datoriile se ridică la trei miliarde de lei, motiv pentru care Bicapa a instituit gaj pe stocurile de carbid. Pe lângă aceste creanțe, Bicapa mai are de recuperat și alte sume. Reprezentanții acesteia au solicitat instituirea de garanții pe mijloace fixe etc. pentru prestațiile lunare către Carbid, care se ridicau la 4-5 miliarde de lei.

După primele trei trimestre ale anului trecut societatea înregistra datorii de 90 de miliarde lei, iar plățile restante către furnizori însumau 150 de miliarde lei. În condițiile reducerii drastice a cifrei de afaceri, pentru ieșirea societății din criză se prefigurează posibilitatea unei infuzii de capital străin, prin majorarea capitalului social.

Acțiunile Carbid au avut parcurs interesant săptămâna trecută. Acestea au atins timp de trei zile variația maxim admisă, iar timp de două zile au coborât la limita legală de –15 la sută. Prețul unei acțiuni a atins pragul de 691 lei ROL, pentru ca la închiderea ultimei ședințe să scadă până la 500 lei.

Decizia unora dintre acționari de a vinde a survenit pe fondul încheierii, la jumătatea anului trecut, a procesului de privatizare a Carbid, proces început în 1995. Cu același prilej, a avut loc trecerea pachetului de 51 la sută din acțiuni de la AVAS, succesoarea FPS, către PAS Carbid. În acel moment, a fost decisă, pentru continuarea activității, scoaterea la vânzare a 30 la sută din acțiunile societății.

Astfel, de la jumătatea lunii ianuarie, Vasile Cerghizan și-a vândut în jur de 1,5 milioane din acțiunile deținute, Ileana Oltean a renunțat la aproximativ 1,2 milioane de acțiuni, iar Gyarmati Irma, soția unuia dintre inginerii de la Carbid, a vândut sub 10 mii de acțiuni. Cu toate că s-a speculat pe marginea intenției de manipulare a pieței, vânzătorii au motivat că “scoaterea de sub gaj a unui număr de 17 milioane de acțiuni și transferarea acestora către membrii asociației a declanșat un fenomen normal pe piața de capital”. Vom reveni cu noi informații în numerele următoare.

n Ligia VORO

Show More

Related Articles

Back to top button
Close