Norvegia are o situatie unica in lume, limba norvegiana are doua variante oficiale: bokmål si
Limba oficiala in Norvegia este norvegiana, o limba germanica nordica strans inrudita cu daneza si suedeza. De cele mai multe ori, vorbitorii de norvegiana, daneza si suedeza se inteleg foarte usor intre ei.
Norvegia are din punctul de vedere al limbii o situatie unica in lume, pentru ca limba norvegiana are doua variante oficiale, bokmål (limba cartii) si nynorsk (neonorvegiana sau norvegiana noua). Ambele versiuni au statut de limba oficiala si sunt discipline de studiu obligatorii pana la nivelul bacalaureatului.
Bokmål, limba cartii, si Nynorsk, norvegiana noua
Bokmål, limba cartii, este varianta provenita din limba daneza, singura forma scrisa a limbii existenta in Norvegia in perioada celor patru sute de ani de stapanire si influenta daneza, si care a fost adaptata la fonologia dialectului vorbit in estul Norvegiei. Astazi, varianta Bokmål este folosita cu precadere in zona capitalei Oslo si a oraselor mari, fiind, de asemenea, varianta pe care o invata si strainii care doresc sa studieze limba norvegiana. Nynorsk, norvegiana noua, a fost creata, pe baza numeroaselor dialecte existente in vestul Norvegiei, asa cum au evoluat ele ca forme de limba vorbita, de catre lingvistul Ivar Aasen in anii 1850. Astazi, Nynorsk este vorbita de aproximativ 10-15 la suta din populatie, in special in vestul tarii si in zonele rurale. Avand in vedere geografia si distantele mari dintre comunitatile rurale din Norvegia, si astazi exista numeroase dialecte locale si regionale. Cele doua variante ale limbii norvegiene, existente astazi, sunt asadar rezultatul a numeroase controverse si dezbateri intre specialisti, dar reflecta in mare masura si influenta evenimentelor istorice care au marcat Norvegia asupra limbii.
În prezent, aproximativ 20.000 de locuitori din Norvegia au drept limba materna limba lapona. Aceasta face parte din limbile fino-ungrice, iar originile sale in Norvegia sunt probabil la fel de vechi ca cele ale limbii norvegiene. Lapona de nord a fost introdusa ca limba oficiala, cu acelasi statut ca si norvegiana, in regiunile nordice ale tarii, dupa incetarea procesului de norvegianizare fortata a zonei respective.
Limba norvegiana de astazi isi are radacinile in limba veche nordica, vorbita pe intregul teritoriu al Peninsulei Scandinave, si care, prin intremediul negustorilor vikingi, ajunsese pentru o scurta perioada de timp sa fie destul de raspandita in Europa si Rusia. La momentul infiintarii primelor regate, locuitorii Scandinaviei foloseau alfabetul runic, care a fost inlocuit cu cel latin o data cu trecerea la crestinism. Alfabetul runic, specific popoarelor nord germanice, denumit in Scandinavia, futhark, dupa primele sase litere sau rune (f, u, th, a, r, k), are origini incerte, dar exista mari similitudini intre rune si literele alfabetului italic vechi. Din perspectiva mitologica, runele sunt de origine divina si au fost obtinute de Odin prin propriul sau sacrificiu. Odin, cel mai important zeu al panteonului nordic, s-a sacrificat pe sine siesi, dupa cum povesteste Edda Veche, stand atarnat noua zile si noua nopti de crengile arborelui lumii, fara apa si fara hrana. Primele inscriptii runice nu reprezinta vreun text coerent, de aceea se presupune ca nu au fost folosite initial ca sistem de scriere, ci mai degraba ca semne magice, rituale. Semnificatia termenului in sine, care indica ceva ascuns, secret, pare sa arate ca initial cunoasterea
runelor a fost considerata o putere ezoterica, rezervata unor fiinte alese. Din punct de vedere istoric, alfabetul runic cunoaste trei varste, alfabetul vechi (anii 150 – 800 d.Hr.), alfabetul anglo-saxon (400 – 800 d.Hr.) si alfabetul nou (800-1100 d.Hr.). Cel mai mare numar de inscriptii runice dateaza din perioada alfabetului nou si au fost gasite pe teritoriul Suediei, desi cele mai multe inscriptii gasite in acelasi loc sunt inscriptiile Bryggen, de la Bergen, peste 650 in total.
Maria MURESAN
