Uncategorized

Cititul pericol public pentru oamenii lui Bretfelean

Cine a spus ca nu suntem în siguranta atâta timp cât asupra noastra vegheaza oamenii legii condusi de distinsul Vali Bretfelean, se înseala amarnic. Ultimul exemplu din care  reiese acest lucru este evenimentul organizat joia trecuta de cei de la „Lecturi Urbane†prin care mai multi târgumureseni au citit în statia din Piata Teatrului situata în centrul Târgu Muresului, cu scopul de a promova lectura în spatiul public. Pe la amiaza, tinerii si-au deschis cartile si au lecturat timp de câteva zeci de minute în mijlocul calatorilor siderati. Oamenii, chiar daca la început nu au înteles mesajul, s-au prins imediat si chiar au cerut carti celor din organizatie. Totul mergea struna pâna când au aparut si doi „politisti locali†care i-au luat la întrebari pe „infractorii†prinsi cu cartile în mâna pe spatiul public. Li s-a cerut actele de identitate mai înainte chiar de a fi întrebati despre ce este vorba! Dupa câteva minute de-a dreptul jenante pentru politisti, acestia au înteles si s-au retras fara a face altceva. Chiar daca greseala recunoscuta este pe jumatate iertata, nu putem sa nu-l întrebam pe Bretfelean&Co: „Domnilor ce draqu’ aveti cu cititul în public? Nu ati auzit de proverbul „ce tie nu-ti place altuia nu face!â€

Show More

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
Close