Uncategorized

CL Luduş, ultimul bal

De patru ani consilierii din Luduş se află într-o stare de psihastenie din care nu mai vor să iasă. La şedinţa care a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute consilierii au fost prezenţi mai mult fizic, căci participarea lor intelectuală a fost la pământ. Singurele momente mai agitate au fost atinse doar atunci când s-a ajuns la problema legată de zilele oraşului Luduş, care vor avea loc la sfârşitul lunii mai. Restul şedinţei s-a desfăşurat sub semnul apatiei şi al unui dezinteres total.

Vineri, 7 mai a avut loc o şedinţă extraordinară a Consiliului Local din Luduş. Punctele dezbătute au fost puţine, şi se rezumau la taxele şi impozitele locale, problemele legate de zilele oraşului Luduş şi cea legată de licitaţia unui spaţiu comercial. Însă, în loc de discuţii serioase şi la obiect, şedinţa a fost un fiasco total. Un singur punct de pe ordinea de zi a reuşit să scoată consilierii din letargia în care au vegetat pe perioada şedinţei, şi anume problema zilelor oraşului Luduş, nu de alta, dar această festivitate se va desfăşura la sfârşitul lunii mai (30 mai-1 iunie), adică în plină campanie electorală. Discuţiile nu au fost generate de detaliile şi modul de desfăşurare al acestui eveniment, deşi aşa ar fi fost normal. În schimb, problema arzătoare pentru consilieri a fost reprezentată de posibilitatea ca unele partide să facă campanie electorală cu ocazia acestei festivităţi. Problema a fost discutată şi în şedinţele anterioare, dar nu s-a ajuns la un consens, o parte din membrii consiliului propunând chiar ideea ca în acest an festivitatea să nu aibă loc. La şedinţa de vineri s-a hotărât că totuşi ar fi bine ca zilele oraşului să fie ţinute, însă lăsând să se subînţeleagă ideea că la cea mai mică posibilitate de propagandă electorală nimeni nu o să dea în spate. În schimb felul în care consilierii au încercat să-şi convingă colegii de breaslă, sau poate chiar şi pe ei înşişi, că orice propagandă va fi exclusă este de-a dreptul hilară. Spre exemplu, primarul Ovidiu Dancu a reuşit să scoată câteva vorbe de duh pentru a impresiona auditoriul. “Nu trebuie să se facă politică pentru că oamenii vor sancţiona astfel de procedee. Vom fi luduşeni şi nu oameni de culoare politică.” Afirmaţia dă bine, şi poate că cei naivi din fire ar putea crede aceste cuvinte, nu ştim însă cât de convins a fost primarul de cuvintele lui.

Alte idioţenii

Problema legată de licitaţia unui teren de 380 de metri pătraţi, pe care urmează să se construiască un magazin comercial a scos la iveală, încă o dată, habarnismul şi incompetenţa consilierilor. Astfel, în locul unor discuţii serioase aceştia au purtat dialoguri inutile referitoare la greşeala care s-a strecurat în caietul de sarcini, unde în loc de “magazin de mobilă” a fost trecut “magazin industrial”. Mai ales consilierul PD Boitoş Cornel s-a arătat destul de indignat de greşeală, în schimb o bună parte din consilieri au continuat să păstreze aerul de indiferenţă adoptat de la începutul şedinţei. În rest, mai mult s-a votat decât s-a discutat, dar asta nu înseamnă că cei prezenţi şi-au dat interesul faţă de problema supusă votului, acesta fiind mai mult un act reflex, astfel că fiecare consilier şi-a exprimat părerea pro sau contra când şi-a auzit numele. O preocupare extrem de interesantă a consilierilor prezenţi au fost şi ghionturile adresate vecinilor şi zâmbetele sub mustaţă. Într-adevăr merită să-i votăm şi pe 6 iunie.

Show More

Related Articles

Back to top button
Close